1582, anul în care luna octombrie a avut doar 21 de zile

 În octombrie 1582, Papa Grigore al XIII-lea a introdus un nou sistem de măsurare a timpului, pe care astăzi îl știm drept calendarul gregorian. Acesta a adus unele corecturi calendarului iulian, în vigoare din 46 î.e.n., și este folosit acum în cea mai mare parte a lumii.

La 4 octombrie 1582, locuitorii din Italia, Franța, Spania și Portugalia au adormit pentru a se trezi zece zile mai târziu, pe 15 octombrie. La mijloc nu a fost vreo boală sau vreun fenomen paranormal, ci o simplă procedură administrativă: o schimbare de calendar.

Calendarul iulian – care se baza pe cel egiptean și care fusese introdus în Europa de Iulius Cezar – era destul de precis, dar prezenta o eroare: stabilea lungimea anului la 365 de zile și 6 ore, când, în realitate, aceasta este de 365 de zile, 5 ore, 48 de minute și 45 de secunde. 

Această eroare însemna că, în fiecare an, data oficială era cu 11 minute și 14 secunde în spatele celei astronomice.

Prin urmare, această diferență aparent nesemnificativă a acumulat în cei peste 1.600 de ani în care calendarul iulian a fost în vigoare un decalaj de aproape 10 zile.

O greșeală tolerată

De fapt, eroarea nu era o surpriză: încă din secolul IV se știa că sistemul calendarului iulian nu era pe deplin corect. 

În secolul XIII, astronomii regelui Alfonso al Castiliei, zis Înțeleptul, realizaseră un calcul aproape exact al decalajului, pe care l-au stabilit la 10 minute și 44 de secunde pe an. Însă, în pofida acestui fapt, nu au fost luate măsuri.

Motivul, în afară de faptul că decalajul era mic, a fost acela că, în Europa creștină, cel mai important calendar fusese cel liturgic, nu cel civil, iar sărbătorile nu au fost afectate prea mult.

A început să fie văzută ca o problemă doar atunci când eroarea acumulată a afectat data Paștelui, a cărui celebrare fusese stabilită pentru duminica de după prima lună plină a primăverii (după echinocțiu).

Din acest motiv, Papa Grigore al XIII-lea a decis să creeze o „comisie calendaristică” pentru implementarea corecturilor necesare, pe baza studiilor astronomice disponibile. 

Comisia a inclus cercetători precum Christofor Clavius, un astronom cu care a lucrat însuși Galileo Galilei, sau Luigi Lilio, autorul unei propuneri de calendar care a fost luată ca model.

Lilio a murit în 1576, fără să asiste la nașterea noului calendar, care a fost aprobat definitiv în septembrie 1580. Cu toate acestea, aplicarea sa a fost amânată până în octombrie 1582.

Problemele trecerii la calendarul gregorian

Dar măsura nu a fost foarte populară. La început, numai Italia, Franța, Spania și Portugalia au aplicat-o, în ciuda faptului că Grigore al XIII-lea a promulgat-o printr-o bulă papală. 

Țările catolice au adoptat noul model în anii următori, în timp ce majoritatea au continuat să își folosească propriile calendare.

Chiar și astăzi, în țările care nu sunt de tradiție creștină se menține un sistem dual, în care calendarul gregorian este folosit în paralel cu un calendar local.

Schimbarea nu a fost lipsită de dureri de cap nici măcar în țările care au salutat reforma.

Marea problemă avea legătură cu documentele oficiale: s-a decis ca toate datele anterioare reformei să fie păstrate conform calendarului în vigoare la acel moment, din cauza imposibilității evidente a modificării acestora. 

În plus, a fost necesar să se revizuiască toate datele administrative planificate, cum ar fi studiile și plățile, care au fost întârziate cu zece zile, generând multe complicații.

Trecerea de la un calendar la altul a dus la câteva anecdote curioase. De exemplu, persoanele care muriseră chiar înainte de 5 octombrie au avut de „așteptat” pe hârtie încă zece zile înainte de a fi îngropate.

Invitațiile oficiale trimise din țări care nu adoptaseră încă schimbarea, nefiind catolice, trebuiau să specifice la ce calendar se refereau, pentru a evita confuzia. 

Chiar și după toate acestea, noul sistem nu părea a fi cel definitiv, deși era mai precis decât cel vechi.

Variațiile vitezei de rotație a Pământului creează o diferență minusculă, de o zi la fiecare aproximativ 3.300 de ani, care ar putea fi ușor rezolvată prin eliminarea acelei zile dintr-un an bisect.

Dar mai sunt aproape 3.000 de ani de parcurs până atunci, deci nu e nicio grabă…