Accident grav la Nădlac. A fost declanșat Planul Roșu

plan

Dimensiune font:

| 14-06-2021 07:58


Un accident de circulație a avut loc pe autostrada A1, în apropiere de punctul de trecere a frontierei Nădlac II.

Un microbuz înmatriculat in Ucraina a intrat într-un tir.

Şaisprezece ocupanţi ai microbuzului implicat într-un accident rutier pe A1, înainte de Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, au fost răniţi, iar o persoană a decedat, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad.

Victimele au fost preluate şi transportate la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

„Dintre cele 17 persoane care au fost în microbuz, o persoană este decedată, iar trei persoane au traumatisme grave. Celelalte persoane nu au răni care să le pună vieţile în pericol”, a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Arad, George Pleşca.

Poliţiştii fac cercetări la locul accidentului pentru a stabili împrejurările exacte ale producerii coliziunii dintre microbuz şi TIR.


În microbuz se aflau 17 pasageri ucraineni, iar ISU a constatat că 14 dintre aceştia au suferit răni. Una dintre persoanele aflate în microbuz a decedat.
Mai multe unităţi SMURD şi ambulanţe s-au deplasat pentru a prelua răniţii.

Din cauza numarul mare de victime, 17, a fost declanșat Planul Roșu de Intervenție al județului Arad.
La locul accidentului au fost alocate 10 echipaje SMURD, 2 echipaje descarcerare și 2 echipaje SAJ, si SVSU Pecica.
La fața locului au fost găsite 17 victime dintre care 1 încarcerată decedată, 1 în stop cardiorespirator, 3 în stare gravă si alte 12 victime cu diferite traumatisme dar fără să le fie pusă viața în pericol.
La ora 06.08 minute, toate victimele erau transportate la spital, Planul Roșu fiind dezactivat. Mulțumim pentru sprijin SVSU Pecica!, a scris ISU Arad pe Facebook.
Sensul de mers spre Nădlac al autostrăzii, chiar înainte de trecerea frontierei, este blocat luni dimineaţă. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

 

 Care sunt cele mai populare branduri de telefoane? De ce să optezi pentru unul second hand?
30/11/2022 09:00

Sursa foto: https://unsplash.com/photos/0VGG7cqTwCo La fel ca in orice sector si atunci cand vine vorba despre telefoane mobile există trenduri de care oamenii tin cont. Desi sunt preferate cele mai performa ...

 3 motive pentru care afacerea ta are nevoie de SEO
30/11/2022 09:00

Sursa foto: https://unsplash.com/photos/shr_Xn8S8QU Orice afacere are nevoie, inainte de toate, de o modalitate prin care să poată ajunge la clienti, prin care ii poate fideliza si prin intermediul cărora ...

Utilizatorii WhatsApp îşi vor putea trimite mesaje singuri
29/11/2022 11:22

 WhatsApp lansează o funcţie care le permite utilizatorilor să-şi trimită singuri mesaje, funcţie ce poate fi folosită pentru salvarea unor informaţii care să poată fi apoi accesate rapid. &nb ...

China va lansa capsula Shenzhou-15 către staţia sa spaţială
28/11/2022 11:13

China va lansa capsula Shenzhou-15 către staţia sa spaţială pe 29 noiembrie, ora locală 23:08 (15:08 GMT), a anunţat luni Agenţia spaţială chineză pentru zboruri cu echipaj uman, ultima misiune progra ...

Capsula Orion va stabili un nou record luni, când se va afla la cea mai mare distanță de Terra/VIDEO
28/11/2022 09:30

 Capsula Orion din misiunea Artemis 1 a NASA a intrat vineri pe orbita alungită retrogradă a Lunii, iar pe 28 noiembrie va atinge cel mai indepărtat punct al misiunii. Sambătă, capsula a doborat recor ...

Atenție, români. Detaliul de pe telefonul tău mobil care arată ca ești spionat
26/11/2022 20:07

Stiai că telefoanele mobile te spionează?! Desi este socant, smartphone-urile moderne pot urmări orice miscare pe care o faci. Atentie la acest detaliu care le dă de gol. O functie adăugată la telefoane d ...

VIDEO Capsula Orion - Cât de departe a ajuns și care este următorul moment important al misiunii din jurul Lunii
22/11/2022 12:58

 Capsula Orion a trecut luni la doar 130 km de suprafata selenară, dar s-a indepărtat apoi rapid si orbitează la o altitudine de 40.000 km, cu o viteză de 5.000 km/h. Sambătă urmează un alt moment i ...

Cum a ajuns apa pe Pământ?
22/11/2022 11:27

Apa reprezintă aproximativ 71% din suprafata Pămantului, nu degeaba „casa” noastră este cunoscută drept „planeta albastră”. Avem nevoie de apă la tot pasul. Fără apă nu am putea ...

O ploaie de meteori a înspăimântat populația Norvegiei
21/11/2022 10:59

Un meteor neobişnuit de strălucitor a luminat cerul Norvegiei in noaptea de sambătă spre duminică şi a putut fi văzut in mare parte din sudul ţării, relatează BBC. Mingea de foc, cauzată de ardere ...

Astronauții vor locui și lucra pe Lună în anul 2030
21/11/2022 09:03

​NASA ar vrea ca cel tarziu in 2030 astronautii să poată avea sederi indelungate pe suprafata Lunii, unde să locuiască si să facă cercetare, a spus Howard Hu, sef al programului Orion, intr-un intervi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei