Bătălia de la Caransebeș: Ziua când soldații austrieci beți s-au omorât între ei

 Ai mai auzit până acum de Bătălia de la Caransebeș? De-a lungul istoriei adeseori sângeroase a omenirii au existat bătălii în care una dintre tabere a câștigat teren și apoi l-a pierdut cu repeziciune.

Și, adeseori, victoriile au fost umbrite de pierderile grele suferite atât de învingători, cât și de cei înfrânți. Privite retrospectiv, multe confruntări militare par o risipă de vieți omenești, însă unele bătălii ies în evidență mai ales prin inutilitatea lor.

Spre deliciul pasionaților de istorie, există mulți pretendenți la titlul de „cea mai absurdă bătălie”. Unele lupte au fost pur și simplu planificate și executate prost. Un astfel de exemplu a fost Raidul de pe Dieppe, din 19 august 1942.

Atunci, forțele aliate, lipsite de sprijin, au pierdut peste 3.000 de soldați în timp ce încercau să cucerească un port francez aflat sub control german.

Alteori, s-au dat bătălii din motive meschine, cum a fost cazul „Războiului patiserului francez” din 1838. Această confruntare dintre Mexic, Franța și SUA a început atunci când un francez a cerut despăgubiri pentru o patiserie pe care o avea în Mexic.

Patiseria fusese distrusă și jefuită de forțele mexicane cu un an înainte, potrivit Encyclopedia Britannica.

Însă cel mai puternic candidat la titlul de „cea mai ridicolă confruntare din istorie” a fost Bătălia de la Caransebeș, o întâmplare bizară care a avut loc la 21-22 septembrie 1788.

În această altercație nu a existat parte învinsă și parte învingătoare, fiindcă cei victorioși și cei înfrânți aparțineau aceleiași tabere: armata austriacă.

A fost un eveniment confuz, care i-a lăsat perplecși pe austrieci. În acel moment, austriecii erau implicați în Războiul Austro-Turc, dus între 1787 și 1792 împotriva turcilor, după cum amintește Erik Durschmied în cartea „Cum au schimbat istoria norocul și prostia”.

Bătălia, în care austriecii credeau că îi înfruntă pe turci, s-a purtat în apropierea orașului Caransebeș. Crezând că sunt atacați de dușmani, soldații austrieci au avut o reacție extrem de dură.

Însă, când fumul prafului de pușcă și aburii alcoolului s-au risipit, armata austriacă a descoperit că se luptase, de fapt, cu alți austrieci. Potrivit lui Durschmeid, izvoarele istorice nu sunt foarte clare în ceea ce privește amploarea masacrului.

Bătălia de la Caransebeș a fost un incident ridicol

Bătălia de la Caransebeș a avut loc în noaptea de 21 septembrie 1788, în timp ce austriecii, sub conducerea Împăratului Sfântului Imperiu Roman, Iosif al II-lea, se aflau în marș, cu scopul de a ataca armata turcă.

Totul a început la beție. Când soldații s-au oprit să se odihnească, în apropiere de Caransebeș, ofițerii de cavalerie, însetați și obosiți, au scos proviziile de alcool și au început să bea. În curând, între infanteriști și trupele de cavalerie a izbucnit un conflict.

S-au tras câteva focuri de armă. Strigătele scoase la beție, în glumă, avertizând că turcii atacă, au răspândit panica în rândul tuturor soldaților.

Deși pentru soldații din primele linii bătălia era, evident, o farsă, soldații aflați în spate au auzit strigăte și focuri de armă și au presupus că sunt atacați de turci.

Mii de soldați s-au panicat și s-au aruncat în luptă, trăgând în tot ce mișca. Când a răsărit Soarele, făcând lumină asupra celor 10.000 de soldați austrieci răniți sau uciși, a devenit evident faptul că trupele turce nu existau.

Două zile mai târziu, însă, armata turcă și-a făcut apariția. Turcii i-au demoralizat repede pe austrieci și au capturat Caransebeșul, care nu era apărat.

Relatări nesigure

Însă relatările despre acest incident sunt neclare, punând la îndoială faptul că bătălia de la Caransebeș s-a desfășurat chiar așa cum o relatează tradiția orală.

S-ar putea ca această acțiune jenantă a armatei austriece să fi fost exagerată în timp, explică istoricul Matthew Mayer în teza sa de doctorat.

Potrivit lui Mayer, pe 26 septembrie 1788, Iosif al II-lea i-a trimis o scrisoare fratelui său, Leopold, descriind evenimentele din noaptea de 21 septembrie, panica și confuzia care au urmat.

„Coloana în care mă aflam a fost complet dispersată. Tunurile, căruțele și corturile erau răvășite, era oribil. Soldații mei trăgeau unul în celălalt! Până la urmă, s-a reinstaurat ordinea. Am fost norocoși că turcii nu erau pe urmele noastre, altfel întreaga armată ar fi fost distrusă”, a scris Iosif.

Iosif a dat și mai multe explicații despre Bătălia de la Caransebeș într-o scrisoare pe care i-a trimis-o cancelarului Austriei, Wenzel Anton von Kaunitz, potrivit lui Durschmied.

„Dezastrul suferit de armata noastră din cauza lașității unor unități este incalculabil în acest moment. Panica se răspândise peste tot, în rândurile armatei, în rândurile oamenilor din Caransebeș și până la Timișoara, la mai mult de zece leghe de aici”, a scris Iosif.

Dar scrisorile împăratului și documentele istorice nu menționează pierderi grele. Scrisoarea lui Iosif către fratele său conține doar o descriere succintă a unor pagube materiale (pierderea „tuturor oalelor și corturilor” și a „trei piese de artilerie”).

Este posibil ca relatarea mai senzaționalistă să fi fost inspirată de biografia „Iosif al II-lea” din 1968. În acest volum, autorul, istoricul Paul Bernard, vorbește despre pierderea a 10.000 de oameni, însă omite să pomenească sursele acestui număr, subliniază Mayer.

„Deoarece Bernard nu citează sursele, se consideră că descrierea cea mai exactă a incidentului îi aparține lui Iosif”, a conchis Mayer.