Bătălia de la Caransebeș: Ziua când soldații austrieci beți s-au omorât între ei

0000   0141700

Dimensiune font:

| 05-11-2020 17:18

 Ai mai auzit până acum de Bătălia de la Caransebeș? De-a lungul istoriei adeseori sângeroase a omenirii au existat bătălii în care una dintre tabere a câștigat teren și apoi l-a pierdut cu repeziciune.

Și, adeseori, victoriile au fost umbrite de pierderile grele suferite atât de învingători, cât și de cei înfrânți. Privite retrospectiv, multe confruntări militare par o risipă de vieți omenești, însă unele bătălii ies în evidență mai ales prin inutilitatea lor.

Uniformele fercheșe ale armatei austriece nu au fost de ajuns pentru ca soldații să își dea seama că se luptau cu ei înșiși, în acea zi de tristă amintire din 1788. Foto: Imagno / Getty

Spre deliciul pasionaților de istorie, există mulți pretendenți la titlul de „cea mai absurdă bătălie”. Unele lupte au fost pur și simplu planificate și executate prost. Un astfel de exemplu a fost Raidul de pe Dieppe, din 19 august 1942.

Atunci, forțele aliate, lipsite de sprijin, au pierdut peste 3.000 de soldați în timp ce încercau să cucerească un port francez aflat sub control german.

Alteori, s-au dat bătălii din motive meschine, cum a fost cazul „Războiului patiserului francez” din 1838. Această confruntare dintre Mexic, Franța și SUA a început atunci când un francez a cerut despăgubiri pentru o patiserie pe care o avea în Mexic.

Batalie
Scenă din timpul Războiului patiserului francez pictată de Horace Vernet. Foto: Wikimedia

Patiseria fusese distrusă și jefuită de forțele mexicane cu un an înainte, potrivit Encyclopedia Britannica.

Însă cel mai puternic candidat la titlul de „cea mai ridicolă confruntare din istorie” a fost Bătălia de la Caransebeș, o întâmplare bizară care a avut loc la 21-22 septembrie 1788.

În această altercație nu a existat parte învinsă și parte învingătoare, fiindcă cei victorioși și cei înfrânți aparțineau aceleiași tabere: armata austriacă.

A fost un eveniment confuz, care i-a lăsat perplecși pe austrieci. În acel moment, austriecii erau implicați în Războiul Austro-Turc, dus între 1787 și 1792 împotriva turcilor, după cum amintește Erik Durschmied în cartea „Cum au schimbat istoria norocul și prostia”.

Planul din 1689 de refortificare a Cetății Caransebeșului, întocmit la ordinul generalului imperial austriac Federico Veterani. Foto: dicto-simpliciter.blogspot.com

Bătălia, în care austriecii credeau că îi înfruntă pe turci, s-a purtat în apropierea orașului Caransebeș. Crezând că sunt atacați de dușmani, soldații austrieci au avut o reacție extrem de dură.

Însă, când fumul prafului de pușcă și aburii alcoolului s-au risipit, armata austriacă a descoperit că se luptase, de fapt, cu alți austrieci. Potrivit lui Durschmeid, izvoarele istorice nu sunt foarte clare în ceea ce privește amploarea masacrului.

Bătălia de la Caransebeș a fost un incident ridicol

Corpul principal al armatei otomanilor înaintând spre Sofia, în frunte cu Pașa Yusuf, în luna mai 1788. Foto: Wikimedia

Bătălia de la Caransebeș a avut loc în noaptea de 21 septembrie 1788, în timp ce austriecii, sub conducerea Împăratului Sfântului Imperiu Roman, Iosif al II-lea, se aflau în marș, cu scopul de a ataca armata turcă.

Totul a început la beție. Când soldații s-au oprit să se odihnească, în apropiere de Caransebeș, ofițerii de cavalerie, însetați și obosiți, au scos proviziile de alcool și au început să bea. În curând, între infanteriști și trupele de cavalerie a izbucnit un conflict.

S-au tras câteva focuri de armă. Strigătele scoase la beție, în glumă, avertizând că turcii atacă, au răspândit panica în rândul tuturor soldaților.

Deși pentru soldații din primele linii bătălia era, evident, o farsă, soldații aflați în spate au auzit strigăte și focuri de armă și au presupus că sunt atacați de turci.

Mii de soldați s-au panicat și s-au aruncat în luptă, trăgând în tot ce mișca. Când a răsărit Soarele, făcând lumină asupra celor 10.000 de soldați austrieci răniți sau uciși, a devenit evident faptul că trupele turce nu existau.

Două zile mai târziu, însă, armata turcă și-a făcut apariția. Turcii i-au demoralizat repede pe austrieci și au capturat Caransebeșul, care nu era apărat.

Relatări nesigure


Însă relatările despre acest incident sunt neclare, punând la îndoială faptul că bătălia de la Caransebeș s-a desfășurat chiar așa cum o relatează tradiția orală.

S-ar putea ca această acțiune jenantă a armatei austriece să fi fost exagerată în timp, explică istoricul Matthew Mayer în teza sa de doctorat.

Potrivit lui Mayer, pe 26 septembrie 1788, Iosif al II-lea i-a trimis o scrisoare fratelui său, Leopold, descriind evenimentele din noaptea de 21 septembrie, panica și confuzia care au urmat.

Uniforme din armata austriacă (ofițeri, husari, grenadieri) din perioada când a avut loc Bătălia de la Caransebeș. Foto: bukovinasociety.org

„Coloana în care mă aflam a fost complet dispersată. Tunurile, căruțele și corturile erau răvășite, era oribil. Soldații mei trăgeau unul în celălalt! Până la urmă, s-a reinstaurat ordinea. Am fost norocoși că turcii nu erau pe urmele noastre, altfel întreaga armată ar fi fost distrusă”, a scris Iosif.


Iosif a dat și mai multe explicații despre Bătălia de la Caransebeș într-o scrisoare pe care i-a trimis-o cancelarului Austriei, Wenzel Anton von Kaunitz, potrivit lui Durschmied.

„Dezastrul suferit de armata noastră din cauza lașității unor unități este incalculabil în acest moment. Panica se răspândise peste tot, în rândurile armatei, în rândurile oamenilor din Caransebeș și până la Timișoara, la mai mult de zece leghe de aici”, a scris Iosif.

Dar scrisorile împăratului și documentele istorice nu menționează pierderi grele. Scrisoarea lui Iosif către fratele său conține doar o descriere succintă a unor pagube materiale (pierderea „tuturor oalelor și corturilor” și a „trei piese de artilerie”).

Este posibil ca relatarea mai senzaționalistă să fi fost inspirată de biografia „Iosif al II-lea” din 1968. În acest volum, autorul, istoricul Paul Bernard, vorbește despre pierderea a 10.000 de oameni, însă omite să pomenească sursele acestui număr, subliniază Mayer.

„Deoarece Bernard nu citează sursele, se consideră că descrierea cea mai exactă a incidentului îi aparține lui Iosif”, a conchis Mayer.

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Licit. com. Filipesti, spatiu comercial 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau @yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 11.07.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.07.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar in original. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.07.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2 @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.06.2025.
Licitatie com. Letcani, teren 12391 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Letcani, comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi, telefon/fax 0232/296.770, 0722.214.562, e-mail: primaria.letcani @yahoo.ro, cod fiscal 4540488. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: teren in suprafata de 12.391 mp, situat in tarlaua T25, parcela 774/27, in intravilanul comunei Letcani, sat Letcani, F.N, CF nr. 65331, apartinand domeniului privat al Comunei Letcani, conform caiet de sarcini, O.U.G. 57/03.07.2019 si H.C.L. Comuna Letcani nr. 61/27.06.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: se obtine la cerere pe suport hartie de la sediul Comunei Letcani. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Achizitii Publice din cadrul Comunei Letcani, cu sediul in comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 200 Lei/exemplar, se achita la casieria Comunei Letcani. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 07.08.2025, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 18.08.2025, ora 15.30. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: la sediul Comunei Letcani din satul Letcani, comuna Letcani, Str. Principala nr. 156, judetul Iasi, Compartimentului Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 19.08.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Letcani din comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Iasi -Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, cu sediul in municipiul Iasi, str.Elena-Doamna nr.1A, judetul Iasi, telefon 0232/211.265, fax 0232/219.662, e-mail: tr-iasi-pgref @just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 09.07.2025.
Licitatie com. Letcani, teren 10.000 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Letcani, comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi, telefon/fax 0232/296.770, 0722.214,562, e-mail: primaria.letcani @yahoo.ro, cod fiscal 4540488. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: teren in suprafata de 10.000 mp, situat in tarlaua T25, parcela 774/99, in intravilanul comunei Letcani, satului Letcani, F.N, CF nr. 65737, apartinand domeniului privat al Comunei Letcani, conform caiet de sarcini, O.U.G. 57/03.07.2019 si H.C.L. Comuna Letcani nr. 62/27.06.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: se obtine la cerere pe suport hartie de la sediul Comunei Letcani. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Achizitii Publice din cadrul Comunei Letcani, cu sediul in comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 200Lei/exemplar, se achita la casieria Comunei Letcani. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 08.08.2025, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 19.08.2025, ora 15.30. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: la sediul Comunei Letcani din satul Letcani, comuna Letcani, Str. Principala nr. 156, judetul Iasi, Compartimentului Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 20.08.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Letcani din comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Iasi -Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, cu sediul in municipiul Iasi, str. Elena-Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0232/211.265, fax 0232/219.662, e-mail: tr-iasi-pgref @just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 09.07.2025.
Licitatie com. Raucesti, teren 17000 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Raucesti, comuna Raucesti, sat Raucesti, Str. Principala nr. 59, judetul Neamt, telefon 0233/788.003, fax 0233/788.239, e-mail: primariaraucesti@yahoo.com, cod fiscal 2614236. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren in suprafata de 17.000 mp, categoria de folosinta pasune in zona Sarbi-Ungheni, situat in extravilanul comunei Raucesti, satul Ungheni, inscris in CF 53240, nr. cadastral 53240, teren apartinand domeniului public al Comunei Raucesti, conform H.C.L. Raucesti nr. 54/26.06.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: de la sediul Comunei Raucesti, Compartimentul Juridic, in baza unei cereri scrise. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartiment Juridic din cadrul Comunei Raucesti, comunei Raucesti, sat Raucesti, Str. Principala nr. 59, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria Comunei Raucesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.07.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 25.07.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Juridic din cadrul Comunei Raucesti, comuna Raucesti, sat Raucesti, Str. Principala nr. 59, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 25.07.2025, ora 12.00, la sediul Comunei Raucesti, comuna Raucesti, sat Raucesti, Str. Principala nr. 59, judetul Neamt, Sala de sedinta. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Actiunea in justitie se poate introduce la Judecatoria Targu Neamt, Bld. Mihai Eminescu, bl. M11, Sc. C, parter, judetul Neamt, telefon 0233/790.844, fax 0233/790.696, e-mail: jud-targuneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 02.07.2025.
Cât o să plătim factura la curent electric dacă lăsăm aerul condiționat să funcționeze câteva ore pe zi
15/07/2025 13:06

Sunt zile caniculare in multe zone din tară iar romanii incep să lase să functioneze aerul conditionat. Multi se intreabă cat o să plătim la factura de curent electric dacă lăsăm dispozitivul să funct ...

Locul din România unde se află centrul țării
13/07/2025 17:20

 De mai bine de un secol romanii stiu că centrul tării se află in judetul Sibiu, dar realitatea este cu totul alta. Care este locul din Romania unde se află, de fapt. Ultimele date arată că ...

Gestul care le poate aduce pasagerilor costuri uriașe în timpul zborurilor - Avertismentul ANCOM
13/07/2025 16:47

 Autoritatea Natională pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) avertizează pasagerii care călătoresc cu avionul sau pe mare că isi pot vedea factura de telefon explodand, dacă nu i ...

Cât curent consumă un televizor, de fapt. Atât plătești pentru el în plus la factura de curent, mulți nu știu
11/07/2025 22:29

 Te-ai intrebat, vreodată, cat curent consumă televizorul din locuinta ta? Nelipsit din casele romanilor, televizorul influentează factura la curent. Iată cat plătesti, de fapt, pentru consumul lui! ...

Plaja din România unde sunt „ascunse” tone de metale rare. Puțini știu unde se află
11/07/2025 13:08

 Plaja Vadu este o plajă sălbatică, situată in localitatea Vadu, din judetul Constanta. Această plajă se află la 25 de kilometri de Năvodari si face parte din Rezervatia Biosferei Delta D ...

De ce Samsung Galaxy Watch Ultra 2025 este smartwatch-ul ideal pentru entuziaștii de fitness? Descoperă şi tu
10/07/2025 09:20

 Fotografie de Pixabay pe Pexels.com   Tehnologia se imbină tot mai mult cu activitătile zilnice, iar ceasurile inteligente au devenit aliati de nădejde pentru pasionatii de fitness. Samsung Gala ...

Editorii europeni atacă Google pentru funcția AI Overview, care le reduce traficul
07/07/2025 11:50

 Un grup de editori independenti din Uniunea Europeană a formulat o plangere antitrust impotriva companiei Google, sustinand că functia AI Overviews influentează semnificativ traficul si veniturile publ ...

Secretul pe care îl ascunde fiecare telecomandă de televizor. Cum te poți conecta, de fapt, la meniul ascuns de producători. Se aplică la modele Samsung, LG, Phillips, Sony sau Allview
05/07/2025 11:58

 Telecomanda televizorului are anumite coduri care iti pot face viata mai usoară. Chiar dacă ai televizorul de mult timp in casă, este posibil să nu le fi descoperit pană acum sau nici măcar să nu s ...

Windows 11 urcă pe tron: de ce utilizatorii nu mai pot evita noul sistem de operare
04/07/2025 18:44

 La patru ani de la lansare, Windows 11 este pe cale să devină noul lider global in preferintele utilizatorilor de PC. Cu toate că tranzitia de la Windows 10 a fost lentă si plină de retineri, cifrele ...

Farul din Alexandria, una din cele 7 minuni ale lumii antice, a fost găsit. Era considerat dispărut
02/07/2025 12:54

  Farul din Alexandria, una din cele 7 minuni ale lumii antice, a fost găsit. Era considerat dispărut Ridicat la inceputul secolului al III-lea i.Hr. sub domnia lui Ptolemeu I, regele Egiptului elenist ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei