Cel mai vechi compus solid de pe Terra, datând din urmă cu 7 miliarde de ani, a fost identificat

interior-pamant

Dimensiune font:

| 14-01-2020 18:26

Cel mai vechi compus solid de pe Terra, praf stelar format în urmă cu 7 miliarde de ani, provenit de la un meteorit care a căzut în zona Australiei în urmă cu 50 de ani, a fost identificat de cercetătorii americani, potrivit unui studiu citat de foxnews.com.

Meteoritul a ajuns în 1969 în Murchison, statul australian Victoria, iar cercetătorii de la Field Museum din Chicago, SUA, au ajuns în posesia unui fragment, în urmă cu cinci decenii.

Fragmentul de meteorit conține praf stelar, ceea ce face din acesta un fel de capsulă a timpului din perioada de dinainte de nașterea Soarelui.

Deși praful stelar a fost identificat în 1987, vechimea acestuia nu a putut fi determinată.

Philipp Heck, curator al muzeului, și colegii săi au folosit o nouă metodă de datare a firelor de praf de dimensiuni microscopice.

În urmă cu zece ani, doar 20 de fire de praf stelar au fost datate, iar acum cercetătorii au reușit să stabilească vechimea a 40 de fire de praf stelar, aceasta fiind cuprinsă între 4,6 și 4,9 miliarde de ani.

Aceste datări corespund momentului în care primele stele din Calea Lactee au început să moară, iar, având în vedere că acest tip de aștri erau vechi deja de aproximativ 2,7 miliarde de ani, praful stelar din posesia muzeului american are aproximativ 7 miliarde de ani.

Noua datare confirmă o teorie astronomică potrivit căreia, înainte de formarea Soarelui nostru, a fost o perioadă în care stelele - care, de obicei, se formează la un ritm constant - au apărut la o rată accelerată. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiu in suprafata de 35,16 mp, situat in orasul Negresti, Str. Unirii, bl. E2, sc. D, parter, judetul Vaslui, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Carte Funciara nr. 70102-C1-U27, nr. cadastral 1/4;0;3, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 63/19.07.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru desfasurarea de activitati de coafura si alte activitati de infrumusetare. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.08.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 14.08.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 19.08.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.07.2024.
Ce e temperatura resimțită și cum se calculează? De ce diferă de cea a aerului, anunțată la „meteo”?
21/07/2024 16:31

Ce e temperatura resimtită si cum se calculează? De multe ori, ascultăm cu mirare anunturile din buletinele meteo despre temperaturile inregistrate intr-o zi sau alta. Si asta, pentru că nouă ni se pare c ...

Apele Pământului pierd rapid oxigen. Aceasta este una dintre cele mai mari amenințări la adresa sistemului de susținere a vieții de pe planetă
20/07/2024 11:11

O echipă de oameni de stiintă condusă de ecologistul Kevin Rose de la Rensselaer Polytechnic Institute din SUA a declarat că rezervele de oxigen dizolvat din oceanele Pămantului se epuizează rapid. Potriv ...

OpenAI lansează versiunea mini a celui mai puternic chatbot al său
19/07/2024 13:00

OpenAI lansează versiunea mini a celui mai puternic chatbot al său, oferind tehnologia de varf intr-un format mai compact si accesibil. Această versiune promite să aducă performante remarcabile si să tr ...

Wiz Khalifa, cercetat oficial pentru deţinere de droguri după ce a fumat o ţigară cu canabis pe scena festivalului Beach Please
14/07/2024 11:20

Rapperul Wiz Khalifa este cercetat in stare de libertate pentru deţinere de droguri de risc, după ce a fumat o ţigară cu canabis pe scena festivalului Beach Please de la Costineşti. Imagini cu artistul inc ...

Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația. Nimeni nu știe care vor fi efectele
06/07/2024 14:06

In adancul Pămantului se află nucleul, o minge metalică solidă care se roteste independent de planeta noastră, o bilă care se roteste in interiorul unei alte bile. In prezent, cercetătorii sustin că rot ...

Curiozități despre solstițiul de vară din 2024. Locul din România unde se descifrau tainele cerului
20/06/2024 19:54

Cel mai timpuriu solstitiu de vară din ultimele două secole va avea loc joi, 20 iunie. In Romania, ora 23:50 marchează momentul solstitiului si inceputul verii astronomice. In emisfera nordică, 20 iunie 20 ...

Industria IT, pol de creștere pentru Iași
18/06/2024 10:12

De cate ori vine vorba despre Romania, statisticile ne asează pe primele pozitii in ceea ce priveste nivelul redus de trai, obezitate, analfabestism functional si multe ale domenii. Însă, există si un ...

Studiu la Harvard: Extratereștrii se ascund printre noi și trăiesc pe Pământ
15/06/2024 19:52

Într-o nouă lucrare care cu sigurantă va genera controverse in comunitatea stiintifică, o echipă de cercetători de la Harvard si de la Universitatea Tehnologică din Montana speculează că observare ...

Studiu la Harvard: Extratereștrii se ascund printre noi și trăiesc pe Pământ
15/06/2024 19:25

Intr-o nouă lucrare care cu sigurantă va genera controverse in comunitatea stiintifică, o echipă de cercetători de la Harvard si de la Universitatea Tehnologică din Montana speculează că observarea de " ...

Cât câștigi ca influencer? Sume fabuloase la doar un click distanță
14/06/2024 10:57

De la fashion, pană la cei specializati in fitness, nutritie, călătorii, industria auto, sau pur si simplu cei care isi expun toată viata pe internet pentru bani, piata influencerilor cuprinde o diversitate ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei