ERR(2): Warning: file_get_contents(app/newcache/bursa.html): failed to open stream: No such file or directory
Impactul de acum 13000 de ani

Impactul de acum 13000 de ani

default

Dimensiune font:

| 10-10-2012 08:37

O echipă internaţională de cercetători au analizat fundul râului Cuitzeo, aflat în centrul Mexicului. Ei au descoperit că stratul de sedimente al râului este format din mai multe materiale neobişnuite, ca nanodiamantele. Ce înseamnă acest lucru?

Acest lucru i-a determinat să creadă că este posibil ca râul Cuitzeo să fi fost locul de impact al unui obiect cosmic.

Cei 16 membrii ai echipei, printre care şi James Kennett, profesor la Universitatea California, Santa Barbara, au studiat stratul de sedimente, bine ascuns sub platforma lacului. Astfel, ei au ajuns la concluzia că are o vârstă de aproximativ 13000 de ani. Exact în aceeaşi perioadă, mai exact acum 12900 de ani, a avut loc o schimbare climatică neaşteptată care a provocat Marele Îngheţ. 

Această scurtă perioadă geologică a durat aproximativ 1300 de ani. Oamenii de ştiinţă au presupus întotdeauna că o cometă ipotetică, pe nume Clovis, a fost obiectul cosmic care s-a prăbuşit pe Pământ şi a declanşat îngheţul.

Cercetătorii au identificat în acest strat nanodiamante. Acestea sunt bucăţi microscopice de praf provenit din spaţiu. Fiind supuse unor teste, nanodiamantele descoperite s-au demonstrat a fi într-o formă de impact, numită lonsdaleită. Această formă este specifică numai impacturilor cosmice.

Mai mult,  în favoarea acestei teorii stau şi sferele în miniatură găsite în strat, care s-au ciocnit la frecvenţe foarte mari în timpul impactului. James Kennett spunea că "acestea nu s-ar fi putut forma prin nicio explozie vulcanică sau de altă natură terestră pentru că se formează numai prin impact cosmic."

Acum 13 000 de ani, un obiect cosmic - un asteroid sau o cometă, cu un diametru de câteva sute de km, a intrat în atmosfera Pământului, cel mai probabil într-un unghi ascuţit. A urmat o puternică explozie care a dus la arderea propriu-zisă a ecosistemelor din apropiere, cauzând extincţii în faună şi floră, reducerea populaţiei şi cel mai important, schimbări climatice majore.

Acesta este posibilul scenariu care a determinat existenţa unei noi perioade din istoria planetei. Tot atunci au dispărut animale precum mamutul, mastodontul, smilodonul, numit şi tigrul cu dinţi-sabie (denumirea în engleză este "Saber-toothed cat") şi o specie de mamifer carnivor din genul canis numită "dire wolf".

Geologii au mai identificat până acum doar un alt strat ce conţine materiale asemănătoare cu cele prezente în râul Cuitzeo. Acesta aparţine graniţei dintre Cretacic şi Paleogen, de acum 65 de milioane de ani, corespunzător extincţiei dinozaurilor. Cea mai verosimilă teorie despre cauzele acestui eveniment indică în direcţia impactului Pământului cu un asteroid. Acest lucru este bazat pe cercetările desfăşurate la craterul Chicxulub din peninsula Yucatan, Mexic, probabil creat la impact.

Ceea ce s-a întâmplat în Mexic acum 13000 de ani a fost un hazard natural ce a avut efecte devastatoare asupra mediului înconjurător. Climatul s-a răcit, iar unele specii de animale şi plante au dispărut pentru totdeauna de pe suprafaţa Pământului. Dar, până la urmă, dezastrul natural a dus la evoluţia planetei şi inclusiv a speciei umane.

 

Sursa:scientia.ro

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Mexicanii au descoperit un străvechi palat mayaș
10/08/2021 13:30

Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni, construit cu peste 1000 de ani in urmă. Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni ce era utilizat cel mai probabil de eli ...

8 curiozități despre porci, animalele pe care le-am domesticit de două ori
21/12/2019 10:53

 Te-ai intrebat vreodată cand a devenit mistretul animalul docil din cotet pe care il stim cu totii astăzi? Sau cat de tare poate răcni un porc? În acest articol trecem in revistă mai multe curio ...

VIDEO – Animale inteligente care ne fură premiul întâi la testele IQ
21/12/2019 07:49

 Să vorbim despre animale inteligente. Care este cea ma inteligentă specie din lume? Ati putea fi foarte tentati să spuneti că oamenii, dar realitatea este ceva mai complicată. În cartea „ ...

7 adevăruri ascunse despre Roma Antică, pe care nu le găsești în manuale
21/12/2019 07:37

 Roma Antică a fost o fortă civilizatoare si o societate ideală pentru dezvoltarea artelor, filosofiei si stiintei. Romanii erau constructori excelenti, iar armata lor neinfricată era temută de o ...

Cum afli dacă telefonul tău este interceptat
21/12/2019 06:00

 Un studiu recent a arătat că aproximativ jumătate dintre romani cred că au telefonul ascultat. Cu zecile de programe de interceptare, care pot fi achizitionate chiar de pe internet, la un pret accesib ...

Capacitățile noastre nebănuite: 6 simțuri „supraomenești”
20/12/2019 06:34

 Oamenii au abilităti foarte diferite. Unii dintre noi compun cantece care emotionează pană la lacrimi, altii aleargă ca vantul si altii inventează tehnologii noi care schimbă lumea. Însă aces ...

Tunelul Laerdal: cel mai lung tunel rutier din lume
20/12/2019 06:28

 Unde crezi că se află cel mai lung tunel rutier din lume? În Norvegia, tara in care este imposibil să mergi cu masina dintr-un loc in altul fără să treci printr-o trecătoare montană sau să ...

VIDEO- SUPER OAMENI
20/12/2019 06:12
VIDEO – 5 locuri misterioase și încărcate negativ, care-ți vor da fiori
18/12/2019 09:40

 Există cateva locuri in lume care captivează imaginatia si interesul celor pasionati de mistere. De unele dintre ele se leagă sinucideri de animale, disparitii fără urmă, fenomene ciudate sau traged ...

Există viață după moarte. Mii de gene din corp funcționează chiar și la patru zile după deces
18/12/2019 07:36

 Viată după moarte – acesta nu e doar un concept, ci o realitate. Un studiu publicat de doi cercetători americani dovedeste că, in cazul animalelor, unele gene continuă să functioneze pană la ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei