Lupusul indus de medicamente

Lupusul este o boală cronică autoimună caracterizată prin inflamaţie şi leziuni la nivelul unuia sau a mai multor organe (îndeosebi piele, rinichi, plămâni, inima, celule sanguine), cauzând alterarea bunei funcţionări a organelor afectate.

Denumirea de lupus vine de la modificarea de la nivelul pielii feţei, care devine roşu-violacee în zona pomeţilor, amintind de muşcătura de lup.

Responsabile de răspunsul autoimun se fac limfocitele B, celule specializate în producerea anticorpilor. În mod normal, anticorpii îşi îndreaptă “atacul” asupra intruşilor patogeni, dar în cazul lupusului sunt afectate celulele sănătoase ale organismului. Atunci când sunt afectate mai multe organe vorbim de lupus eritematos sistemic (LES), considerată forma cea mai severă şi totodată cea mai des întâlnită de lupus. Tratamentul este preponderent simptomatic, neexistând pe piaţa farmaceutică un medicament care să vindece această boală.


1. Ce reprezintă lupusul indus de medicamente (LIM)?

Se estimează că cca. 10% din totalul cazurilor de LES este indus de medicamente, ceea ce se transpune numeric în 15.000 până la 30.000 de cazuri de LES în fiecare an. Condiţiile favorizante pentru dezvoltarea lupusului indus de medicamente (LIM) sunt: utilizarea de medicamente cu potenţial alergic ridicat (se comportă ca antigeni capabili să conducă la răspuns autoimun de tip LES), timp îndelungat sau în doze superioare dozelor terapeutice.

Din punct de vedere demografic, raportul cazurilor de LIM în rândul femeilor şi al bărbaţilor este de 1:1. Ambele sexe sunt la fel de susceptibile dezvoltării LIM, spre deosebire de lupusul eritematos sistemic care afectează mai frecvent femeile. Permanenta informare şi rapida acţiune a profesioniştilor din domeniul medical sunt de maximă importanţă pentru un bun control şi diminuarea efectelor lupusului indus de medicamente.


2. Ce medicamente pot cauza lupus?

Pe baza informaţiilor colectate şi analizate de-a lungul timpului, sunt peste 80 de medicamente cunoscute ca fiind cauzatoare de LIM, dintre care cele mai utilizate şi cunoscute sunt:

:: procainamida (antiaritmic/anestezic local)
:: hidralazina (antihipertensiv vasodilatator)
:: minociclina (antibiotic din clasa tetraciclinelor)
:: penicilamina (medicament antireumatic/chelator de Cu în boală Wilson)
::  izoniazida (antituberculos)
:: chinidina (antiaritmic)
:: agenţii anti-TNF-ɑ (de tip infliximab sau etanercept, cu indicaţii terapeutice în tratamentul unor boli precum artrită reumatoida sau psoriazisul)

Cel mai mare risc de a dezvolta LIM este atribuit procainamidei, cu o incidenţă de 20% după 1 an de administrare a medicamentului în limita dozelor terapeutice. Pe locul 2, se afla hidralazina cu o incidenţă de 5-8% (în aceleaşi condiţii) şi comporta următoarele categorii de risc: pacienţi acetilatori lenţi, genotipul HLA-DR4, sex feminin.

Alte medicamente cu risc mic de LIM sunt: acebutolol (beta-blocant cardioselectiv), carbamazepina (antiepileptic, util şi în nevralgia de trigemen), clorpromazina (antipsihotic), sulfasalazina (antiinflamator intestinal, antireumatic).


3. Care sunt principalele simptome ale lupusului indus de medicamente?

Semnele clinice date de LIM variază în funcţie de medicamentul cauzator şi se înscriu în tablou clinic al lupusului eritematos sistemic:
:: artralgie (durerea localizată la nivelul articulaţiilor) – în 90% din cazurile de LIM
:: artrită (inflamarea articulaţiilor)
:: mialgie (dureri musculare) – în 50% din cazurile de LIM
:: serozita (inflamarea membranelor care înconjoară diferite organe): pericardita, pleurita,

iar cu incidenta mai redusă:
:: fotosensibilitate
:: febră
:: hepatomegalie, splenomegalie
:: erupţii cutanate


4. Teste de laborator imunologice

Se obţine rezultat pozitiv pentru
- anticorpi antinucleari (ANA) – 90% din cazurile de LIM
- anticorpi antihistone – în cca. 75% din cazurile de LIM şi în cca. 20% din cazurile de LEŞ. Există o diferenţă la nivel de dimer histonic asupra căruia anticorpul antihistona acţionează: în LIM, complexul de histone vizat este H2A-H2B, în vreme ce în LEŞ este H1-H2B
- anticorpi anti-ADNss (anticorpi anti-ADN denaturat – “single stranded DNA”) - mai frecvent întâlniţi în LIM comparativ cu LEŞ.

O listă a autoanticorpilor şi a bolilor asociate lor, pe baza cărora se face diagnosticul de laborator este disponibilă aici.


5. Care sunt criteriile de diagnosticare pentru LIM?

Lupusul indus medicamentos este destul de dificil de diagnosticat, întrucât nu există criterii de diagnosticare aprobate. Diagnosticul este bazat de obicei pe identificarea agentului cauzator şi pe tabloul clinic ce corespunde lupusului. Se consideră următorul patern de diagnosticare a LIM:
:: prezenţa a cel puţin unui simptom clinic de LEŞ (artralgie, mialgie, serozita, febră)
:: teste imunologice pozitive pentru ANA + anticorpi antihistone (anticorpi ce persista în serul sanguin o perioadă îndelungată şi după oprirea tratamentului cu medicament incriminat)
:: administrarea medicamentului suspectat de declanşarea LIM pentru cel puţin 1 lună
:: îmbunătăţirea stării clinice a pacientului după zile sau săptămâni de la suspendarea administrării medicamentului incriminat şi recurenta simptomelor la reluarea medicamentului incriminat


6. Tratamentul în cazul lupusului indus de medicamente

Principala acţiune ce trebuie luată constă în suspendarea imediată a administrării medicamentului incriminat. O îmbunătăţire a simptomelor ar trebui să fie observată în zilele sau săptămânile ce urmează. Gradul de reversie a manifestărilor specifice lupusului depinde de momentul întreruperii tratamentului raportat la începutul bolii. Se recomandă şi terapia de alinare a simptomelor de tip artralgie, artrită sau erupţii cutanate. Astfel, clasele de medicamente utilizate sunt antiinflamatoare nesteroidiene, corticosteroizi topici şi/sau sistemici, hidroxiclorochina (antimalaric, imunosupresiv).

Sursa:scientia.ro