Persoanele bolnave de COVID, identificate după sunetul tusei cu ajutorul Inteligenței Artificiale. Algoritmul a fost realizat la MIT și are rezultate în 98 la sută din cazuri

Tuse-persistenta

Dimensiune font:

| 03-11-2020 07:47

 

 

Un algoritm dezvoltat în Statele Unite a identificat corect oamenii infectaţi cu coronavirus prin sunetul tusei, notează BBC.

Testele realizate de oamenii de ştiinţă au raportat o rată de eficacitate de 98,5% pentru cei care primiseră deja un rezultat pozitiv şi au ajuns la 100% pentru persoanele care nu prezentat simptome specifice bolii COVID-19.

Algoritmul, care foloseşte inteligenţa artificială (AI), a fost creat în interiorul laboratoarelor Institutului de Tehnologie din Massachusetts (MIT) şi are nevoie de aprobare pentru a fi dezvoltat într-o aplicaţie.

„Felul în care producem sunete se schimbă atunci când avem COVID, chiar dacă nu prezentăm niciunul dintre simptomele de bază”, spune Brian Subirana, unul dintre cercetătorii care au elaborat algoritmul.

Universităţile Cambridge şi Carneige Mellon şi startup-ul britanic Novoic au lucrat la o serie de proiecte similare. În iulie, proiectul realizat de Cambridge a raportat o rată de eficacitate de 80% în ceea ce priveşte identificarea persoanelor infectate cu coronavirus pe baza respiraţiei şi sunetelor emise de tuse.

MIT a colectat aproximativ 70.000 de mostre audio, depistând circa 2.500 de oameni confirmaţi cu virusul SARS-CoV-2.

„Este acelaşi principiu pe care îl folosesc radiografiile în depistarea cancerului şi reprezintă doar un exemplu prin care AI poate fi folositor oamenilor”, spune Calum Chace, expert în inteligenţă artificială.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:00

COMUNA GROPNITA, JUDET IASI, sat BULBUCANI, tel/ fax 0232.414124, email: primariagropnita@gmail.com organizează licitație (etapa 2) în vederea concesionării spaţiilor din Dispensarul medical, aflate in domeniul public al comunei Gropniţa, judetul Iasi, în vederea amenajării de Cabinete medicale individuale şi Farmacie. Spațiile din Dispensarul Uman sunt identificate astfel: 3. Spaţiul nr. 3 - suprafaţă totală de 37,10 mp, situat la parterul clădirii Dispensarului medical (spaţiu de 16,55 mp-Administraţie+spaţiu de 3,75 mp-Oficiu+spaţiu de 8,80 mp-Hol+spaţiu de 4,20 mp-Depozitare+spaţiu de 3,80 mp-G.S.) 4. Spaţiul nr.4 - suprafaţa totală de 44,97 mp din care: 27,40 mp spaţii cabinete+17,57 mp spaţii comune, situat la etajul clădirii Dispensarului medical (spaţiu de 18,45mp-Camera pentru tratamente+ spaţiu de 8,95 mp-Centru personal); 5. Spaţiul nr. 5- suprafată totală de 32,47 mp din care: 14,90 mp spaţiu cabinet+17,57 spaţii comune ,situat la etajul clădirii Dispensarului medical (spaţiu 12,25 –cabinet stomatologie + 2,65 mp-Sterilizare). Concesionarea se face conform OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ și Hotărârii Consiliului Local nr. 110 / 18.12.2020. Informații privind documentația de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. Documentația de atribuire se poate ridica de la sediul Primariei comunei Gropnita, Compartimentul achiziții publice. Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar este de 50 lei, se poate achita in numerar la casieria Primăriei comunei Gropnița. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 21.03.2021, ora 12:00. Ofertele se depun la sediul Primariei, data-limita de depunere a ofertelor: 26.03.2021, ora 10:00, intr- un exemplar. Data și locul la care se va desfășura ședința publică de deschidere a ofertelor: 26.03.2021, ora 11:00 la sediul Primăriei comunei Gropnița, judetul Iasi. Denumirea, adresa, numărul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iasi, strada Elena Doamna, nr. 1A, CP 700398, tel 0232260600, fax 0332435700, email: tr-iasi-reg@just.ro
La 57 de ani, Nicolas Cage s-a căsătorit pentru a cincea oară. Mireasa are 26 de ani
07/03/2021 11:57

Nicolas Cage este unul dintre cei mai indrăgiti actori de peste ocean. Talentul său actoricesc i-a adus succesul international. Actorul, in varstă de 57 de ani, s-a căsătorit cu iubita sa Riko Shibata , i ...

VIDEO Roverul Perseverance a parcurs primii metri pe Marte
06/03/2021 00:56

 Roverul Perseverance al NASA s-a miscat cu succes pe Marte pentru prima dată de la asolizarea din urmă cu două săptămani, miscandu-se cativa metri, a declarat vineri agentia spatială americană, pot ...

Google nu va mai folosi instrumente de urmărire a traficului pe internet
04/03/2021 16:30

 Google, divizie a grupului Alphabet, nu va mai construi sau utiliza instrumente de urmărire a traficului pe internet, după eliminarea tehnologiei existente din browserul său Google Chrome, anul viitor, ...

 Un japonez caută opt companioni pentru o călătorie spaţială în jurul Lunii
03/03/2021 15:29

  Un excentric miliardar japonez caută opt doritori din intreaga lume pentru a-l insoţi intr-o călătorie spaţială in jurul Lunii, programată pentru 2023 cu SpaceX. Yusaku Maezawa, un magnat al mode ...

Revoluție în lumea științifică - Găurile negre emit o formă de radiație
03/03/2021 11:25

Fizicienii dintr-o echipă de la Institutul Tehnologic Technion din Israel au reuşit să demonstreze o teorie formulată de Stephen Hawking, conform căreia găurile negre emit o formă de radiaţie, pornind ...

Eveniment astronomic rarisim. Asteroidul Apophis se apropie de Pământ
01/03/2021 12:34

Asteroidul Apophis, botezat după zeul egiptean al răului şi distrugerii, va trece la 5 martie prin apropierea relativă a Pămantului. Următoarea sa vizită va fi pe 13 aprilie 2029, informează Agerpres. & ...

De ce căutăm urme de viață pe Marte și ce ar însemna pentru omenire dacă le-am găsi
28/02/2021 11:41

 Oamenii caută pe Marte urme ale unor presupuse forme incipiente de viată, desi Planeta Rosie este un loc rece, uscat si indepărtat. Nu a fost mereu asa, iar acum 4 miliarde de ani se crede că Marte av ...

Dacă folosești Office, trebuie să știi asta: schimbarea care vizează toți utilizatorii de Word, Excel, Outlook
28/02/2021 11:32

Microsoft Office nu a mai avut parte de multi ani de o reinventare radicală. Lucrurile se vor schimba in 2021. Desi pe parcursul vietii noastre s-ar putea să nu mai vedem niciun sistem de operare radical d ...

A fost aprobat bugetul Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării
28/02/2021 10:30

Bugetul Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării pentru anul 2021 a primit, sambătă, raport favorabil in Comisiile reunite de buget-finanţe ale Parlamentului, in forma propusă de Guvern. S-au ...

Australia pune piciorul în prag. Giganții  Facebook şi Google vor păti contținutul media
27/02/2021 09:30

  Potrivit unei legi adoptate de parlamentul din Australia, giganţii tech vor plăti continutul media. Legea a fost adoptată cu uşurinţă după ce companiile Facebook şi  ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei