Prinţ din Bahrain, anchetat într-un scandal cu vaccinuri anti-COVID. El a escaladat Everestul și dorește să doneze serul unui sat

1print

Dimensiune font:

| 18-03-2021 08:30

Nepalul anchetează modul în care un prinţ din Bahrain, care doreşte să escaladeze Everestul, a ajuns în ţară cu 2.000 de doze de vaccin împotriva noului coronavirus fără aprobare oficială, au informat autorităţile.

Şeicul Mohamed Hamad Mohamed Al Khalifa, care a sosit luni la Kathmandu, intenţiona să doneze dozele de vaccin AstraZeneca unui sat, potrivit ambasadei Nepalului în Bahrain.

Dozele de vaccin „au fost introduse însă în ţară fără a urma procedura necesară şi fără autorizarea prealabilă a biroului nostru. Cercetăm şi vom decide dacă pot fi utilizate”, a declarat miercuri pentru AFP Santosh KC, purtătorul de cuvânt al departamentului de administrare a medicamentelor.

Prinţul şi echipa sa, care include membri ai Gărzii Regale din Bahrain, s-au întors în Nepal, unde escaladaseră deja două vârfuri din Himalaya în luna octombrie, Manaslu (8.163 metri), al optulea cel mai înalt vârf din lume, şi Lobuche (6.119 metri).

Nepalul şi-a deschis acum graniţele pentru alpinişti, iar prinţul şi echipa sa au fost printre primii sosiţi. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Schimbări majore la WhatsApp: Ce vor putea face utilizatorii
29/02/2024 14:02

WhatsApp a adăugat recent patru noi optiuni de formatare a textului, pentru a imbunătăti experienta utilizatorilor in comunicare. Aceste optiuni includ posibilitatea de a crea liste cu marcaje si numerotări ...

Polistirenul NU arde. Diferența față de vata minerală
24/02/2024 10:43

Odată cu incendiul din Valencia, a reajuns in spatiul public ipoteza conform căreia focul s-ar fi intins rapid din cauza anvelopării cu polistiren. Întretinerea arderii de către polistirenul folosit ...

ChatGPT a luat-o razna. A început să emită cuvinte fără niciun înțeles
22/02/2024 13:20

Foarte populara interfaţă a inteligenţei artificiale (AI) generative ChatGPT, care a făcut cunoscută această tehnologie, a luat-o razna timp de mai multe ore şi le-a răspuns utilizatorilor prin fraze f ...

 Oamenii autotrofi. O viață în simbioză cu energia solară
22/02/2024 09:30

Într-o lume in care consumul excesiv de resurse naturale si poluarea au devenit o amenintare reală pentru mediul inconjurător, oamenii au căutat mereu modalităti de a trăi mai sustenabil. Un grup de ...

Apple spune că nu trebuie să pui în orez un iPhone care s-a udat
21/02/2024 15:00

 Este o solutie incercată de multă lume: dacă ti s-a udat telefonul, pune-l intr-o pungă sau intr-un vas cu orez. Nu este o idee bună! Apple a actualizat instructiunile si a adăugat un paragraf in ca ...

Cătălin Bordea, în lacrimi la marginea Pădurii Băneasa. Comediantul trece prin clipe grele
19/02/2024 00:29

Recent, Cătălin Bordea a fost surprins de cancan.ro la marginea Pădurii Băneasa, abătut si cu tigara in mană, chiar si in lacrimi la un moment dat. Cel care ne face să radem atunci cand urcă pe scenă s ...

Telefoanele pe care Whatsapp nu va mai funcționa din luna martie 2024. Vezi dacă și al tău e pe listă
17/02/2024 18:59

Whatsapp va deveni incompatibil, după update-ul care va avea loc pe 29 februarie, cu anumite modele de telefoane smart. Lista completă a dispozitivelor pe care nu va functiona aplicatia o găsiti mai jos. Wh ...

WhatsApp pregătește schimbări majore: Ce se întâmplă în următoarele zile
09/02/2024 12:36

WhatsApp, forţată de legislaţia europeană pentru pieţe digitale, va implementa, in aproximativ o lună, suportul pentru alte aplicaţii de chat. Dick Brouwer, director pe partea de inginerie la WhatsApp, ...

Muzeul de Istorie Naturală al UAIC a împlinit 190 de ani
06/02/2024 12:19

Muzeul de Istorie Naturală al Universitătii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi (UAIC) a organizat duminică, 4 februarie 2024, ora 11.00, la sediul din Bulevardul Independentei, nr. 16, evenimentul ca ...

WhatsApp testează o funcție nouă care va revoluționa apelurile vocale
05/02/2024 17:35

Conform ultimei versiuni beta lansate pentru iOS, vom putea selecta anumite contacte favorite care vor apărea in partea de sus a listei de apeluri. Functia este incă in curs de dezvoltare, dar primele inform ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei