Roşcaţii simt durerea diferit

E timpul să-ţi redefineşti cunoştinţele legate de pigment! Persoanele cu pielea deschisă la culoare şi cu părul roşcat au această înfăţişare diferită datorită mutaţiilor genei ce creează receptorul melanocortin-1, o proteină care ajută la sinteza pigmentului de melanină.

 

Dar, de asemenea, există un număr tot mai mare de dovezi ce sugerează că oamenii cu fenotip roşcat simt durerea diferit faţă de restul oamenilor. Toată lumea, e timpul să învăţaţi despre secretele dureroase ale părului roşcat.

Timp de ani de zile, a existat în comunitatea medicală o impresie anecdotică bine-stabilită conform căreia roşcaţii au nevoie de mai mult anestezic decât un pacient tipic. Acest fapt s-ar putea datora unui număr de lucruri, inclusiv:

1. Roşcaţilor le place să se plângă despre faptul că trebuie să meargă la o operaţie.

2. Există o prejudecată larg răspândită, sadică (şi probabil involuntară) despre roşcaţi în cadrul comunităţii anesteziştilor.

3. De fapt, roşcaţii au o sensibilitate diferită faţă de durere, comparativ cu oamenii ce au altă culoare de păr.

În 2004 şi 2005, două studii, conduse de anestezistul Edwin B. Liem şi finanţate de National Institutes of Health, au ajutat la explorarea mai în detaliu a acestor opţiuni şi s-au găsit dovezi convingătoare pentru alegerea numărului 3.

Primul studiu a arătat că roşcaţii sunt mai sensibili la durerea termală (de exemplu, percepţia durerii rezultate în urma frigului excesiv sau a căldurii excesive) şi că, de asemenea, sunt mai rezistenţi la efectele anumitor anestezice. Al doilea test a arătat că roşcatele au nevoie, în medie, cu 19% mai mult anestezic decât femeile cu părul închis la culoare (negru sau şaten). Interesant, niciun studiu nu a recrutat blonde pentru testare.

Dar viaţă de roşcată nu înseamnă numai durere şi suferinţă; un studiu condus anul trecut de cercetătorul Lars Arendt-Nielson a arătat faptul că femeile roşcate sunt mai puţin sensibile la  senzaţiile de înţepare (cum ar fi cele produse de un ac) decât blondele sau brunetele. Deci, ce se întâmplă aici? Cercetătorii nu sunt în totalitate siguri, dar o ipoteză ne aduce înapoi – probabil cum era de aşteptat - la receptorul melanocortin-1 mutant al roşcaţilor (MC1R).

Ca majoritatea receptorilor de pe suprafaţa celulei, activitatea lui MC1R este reglementată prin legarea de un set specific de proteine complementare. Când vine vorba de producţia de pigment, aceste proteine sunt numite hormoni melanocitostimulatori (MSH). La 98% din populaţie, MSH face ca MC1R să producă eumelanină neagră, dar la roşcaţi, MC1R-ul lor mutant duce la producerea de feomelanină, care are culoarea roşie. Dar aici este descoperirea interesantă: receptorii melanocortin-1 interacţionează şi cu moleculele care sunt structural similare cu hormonii melanocitostimulatori, inclusiv cu hormonii numiţi endorfine. Endorfinele au o grămadă de funcţii fiziologice, dar unul dintre rolurile lor primare este de a ameliora durerea. Doar amintiţi-vă: „endorfină” vine de la „morfină endogenă”, iar morfina este un analgezic puternic.

Dacă mutaţiile MC1R-ului pot duce la modificări ale producţiei de melanină, atunci este evident motivul pentru care aceleaşi mutaţii ar putea avea un efect asupra capacităţii corpului de a prelua semnalele de la endorfinele analgezice. Dacă am putea înţelege mai bine interacţiunea dintre endorfine şi MC1R, ne-am putea descurca mai uşor cu modul ciudat în care simt roşcaţii durerea.

 

Sursa:scientia.ro