Timm și Cook, piloții care au zburat 64 de zile fără întrerupere

 În 1958, doi americani au reușit să zboare cu un avion de agrement vreme de 64 de zile, 22 de ore și 18 minute, fără oprire, deasupra deșertului din sud-vestul Statelor Unite.

Acest uimitor record mondial stabilit cu un avion cu elice este în vigoare și astăzi. Iată cum a început totul.

Piloții de avioane se întrec în doborârea recordurilor de anduranță încă de prin anii ’20-’30 ai secolului trecut. Recordurile sunt înregistrate după numărul de ore petrecute în aer și, la început, majoritatea erau zboruri în care piloții își realimentau aeronavele. 

Primul zbor în care un avion a fost realimentat în timp ce se afla în aer – și care a depășit recordul de zbor fără realimentare – a fost realizat în perioada 27-28 august 1923 de către Lowell Smith și John Richter. Cei doi au zburat 37 de ore și 15 minute cu un avion De Havilland DH-4B.

La sfârșitul anilor ‘20 – începutul anilor ’30 a urmat o serie de alte recorduri de anduranță. În 1935, recordul ajunsese la 27 de zile, 5 ore și 34 de minute.

Acesta a fost doborât în 1939, făcând loc unui record care, la rândul său, a fost doborât în 1949. Astfel s-a ajuns la un zbor continuu de 46 de zile și 20 de ore. 

Această ispravă a fost eclipsată nouă ani mai târziu, în 1958, când doi piloți – Jim Heth și Bill Burkhart din Dallas, Texas – au zburat 1.200 de ore și 16 minute, adică 50 de zile petrecute în aer.

Dar recordul lor avea să reziste doar patru luni, fiind doborât de piloții Bob Timm și John Cook.

Timm, care lucra ca depanator de aparate de jocuri de noroc la un hotel din Las Vegas, i-a sugerat proprietarului hotelului să sponsorizeze un zbor de anduranță, pentru publicitate. Proprietarul a fost de acord și a finanțat zborul.

Timm plănuia să piloteze un Cessna 172 cu numele „Hotel Hacienda” vopsit lateralele aeronavei. 

Întreaga aventură urma să genereze foarte multă publicitate pentru hotel, dar pentru a împiedica oamenii să creadă că totul era doar un truc promoțional ieftin menit să-i adune la cazinou, proprietarul a transformat zborul într-un eveniment de strângere de fonduri pentru o fundație care sprijinea cercetările în domeniul cancerului.

În plus, le-a oferit oamenilor opțiunea de a ghici lungimea zborului, contra cost, având astfel șansa să câștige 10.000 de dolari dacă aveau dreptate.

Timm a achiziționat un avion Cessna 172, pe care a început să-l modifice pentru a-l pregăti de zborul de anduranță. 

I-a adăugat un al doilea rezervor și a înlocuit ușa copilotului cu o platformă care avea să fie folosită în timpul alimentării. Avionul avea chiar și o mică chiuvetă, pentru igiena piloților.

Timm era un pilot cu experiență; zburase mult în Al Doilea Război Mondial. De asemenea, avea și un certificat de mecanic de avion. După un an în care au pus la punct toate modificările, au început testele.

Zborurile de test nu au durat mai mult de 17 zile, din cauza problemelor mecanice. În plus, Timm nu reușea să se înțeleagă cu copilotul.

Aici a intrat în scenă John Cook. Fiind el însuși mecanic și pilot de avioane, a acceptat să fie partenerul lui Timm în zborul care avea să facă istorie. 

Cei doi au decolat de pe un aerodrom de lângă Las Vegas în seara zilei de 4 decembrie 1958. Primiseră de la autorități permisiunea specială de a zbura cu o greutate peste lima maximă permisă la decolare, având un surplus de aproximativ 200 de kilograme.

De îndată ce avionul s-a ridicat de la sol, oficialii l-au urmărit cu o mașină, trasând pe anvelope dungi cu vopsea albă, astfel încât să poată fi siguri că avionul nu avea să aterizeze și să decoleze din nou pe ascuns în timpul cursei.

Avionul era realimentat de două ori pe zi, de-a lungul unei porțiuni de drum din deșertul din California. 

Un camion rula pe drum, iar avionul zbura la mică distanță de acesta, timp în care copilotul, folosind platforma specială, dotată cu un troliu, trăgea furtunul de alimentare și îl cupla la aeronavă. Tot atunci, cei doi aviatori primeau noi provizii de apă și alimente.

Pe parcursul zborului de anduranță, procedura a fost repetată de 128 de ori. Însă, pe măsură ce perioada petrecută în aer creștea, piloții au început să constate tot mai multe defecțiuni tehnice.

La toate acestea se adăuga și stresul resimțit din cauza zborului continuu, deoarece dormeau foarte puțin și le era imposibil să facă mișcare în avionul mic și zgomotos.

Timm și Cook au petrecut Crăciunul și Revelionul în aer și, în cele din urmă, pe 23 ianuarie 1959, au doborât recordul care fusese stabilit de piloții din Dallas. 

Dar cei doi parteneri nu au vrut să se oprească aici, fiind hotărâți să-și scrie numele în cărțile de istorie.

Prin urmare, au zburat încă 15 zile, până pe 7 februarie 1959, când au aterizat pe același aerodrom unde își începuseră aventura cu aproape 65 de zile înainte.

Timm s-a întors la muncă la hotelul Hacienda, iar Cook a revenit la zborurile sale comerciale. Avionul-vedetă a fost expus la hotel timp de aproximativ doi ani, după care a fost vândut unui cumpărător din Canada. 

Însă, înainte să moară, în 1978, Timm le-a cerut copiilor săi să găsească avionul. Aceștia l-au localizat în provincia canadiană Saskatchewan și l-au transportat în Las Vegas în 1988.

În 1992, după ce a fost restaurat, avionul a devenit parte a expoziției Muzeului McCarran al Aviației.

Astăzi, aeronava atârnă deasupra zonei de recuperare a bagajelor din Aeroportul McCarran, unde a decolat și a aterizat după un fenomenal zbor de 64 de zile, fără oprire.