Timm și Cook, piloții care au zburat 64 de zile fără întrerupere

000000   media-1447

Dimensiune font:

| 11-11-2020 14:58

 În 1958, doi americani au reușit să zboare cu un avion de agrement vreme de 64 de zile, 22 de ore și 18 minute, fără oprire, deasupra deșertului din sud-vestul Statelor Unite.

Acest uimitor record mondial stabilit cu un avion cu elice este în vigoare și astăzi. Iată cum a început totul.

Bob Timm alături de avionul cu care a stabilit un record mondial care rezistă și astăzi. Foto: Pinterest

Piloții de avioane se întrec în doborârea recordurilor de anduranță încă de prin anii ’20-’30 ai secolului trecut. Recordurile sunt înregistrate după numărul de ore petrecute în aer și, la început, majoritatea erau zboruri în care piloții își realimentau aeronavele. 

Primul zbor în care un avion a fost realimentat în timp ce se afla în aer – și care a depășit recordul de zbor fără realimentare – a fost realizat în perioada 27-28 august 1923 de către Lowell Smith și John Richter. Cei doi au zburat 37 de ore și 15 minute cu un avion De Havilland DH-4B.

La sfârșitul anilor ‘20 – începutul anilor ’30 a urmat o serie de alte recorduri de anduranță. În 1935, recordul ajunsese la 27 de zile, 5 ore și 34 de minute.

Avionul Curtiss Robin (jos) în timpul unui zbor de anduranță de 7 zile, în 1929. Foto: Wikimedia

Acesta a fost doborât în 1939, făcând loc unui record care, la rândul său, a fost doborât în 1949. Astfel s-a ajuns la un zbor continuu de 46 de zile și 20 de ore. 

Această ispravă a fost eclipsată nouă ani mai târziu, în 1958, când doi piloți – Jim Heth și Bill Burkhart din Dallas, Texas – au zburat 1.200 de ore și 16 minute, adică 50 de zile petrecute în aer.

Dar recordul lor avea să reziste doar patru luni, fiind doborât de piloții Bob Timm și John Cook.

Timm, care lucra ca depanator de aparate de jocuri de noroc la un hotel din Las Vegas, i-a sugerat proprietarului hotelului să sponsorizeze un zbor de anduranță, pentru publicitate. Proprietarul a fost de acord și a finanțat zborul.

Timm plănuia să piloteze un Cessna 172 cu numele „Hotel Hacienda” vopsit lateralele aeronavei. 

Întreaga aventură urma să genereze foarte multă publicitate pentru hotel, dar pentru a împiedica oamenii să creadă că totul era doar un truc promoțional ieftin menit să-i adune la cazinou, proprietarul a transformat zborul într-un eveniment de strângere de fonduri pentru o fundație care sprijinea cercetările în domeniul cancerului.

În plus, le-a oferit oamenilor opțiunea de a ghici lungimea zborului, contra cost, având astfel șansa să câștige 10.000 de dolari dacă aveau dreptate.

Oficialii au vopsit roțile avionului la scurt timp după de colare. Foto: Wikimedia

Timm a achiziționat un avion Cessna 172, pe care a început să-l modifice pentru a-l pregăti de zborul de anduranță. 

I-a adăugat un al doilea rezervor și a înlocuit ușa copilotului cu o platformă care avea să fie folosită în timpul alimentării. Avionul avea chiar și o mică chiuvetă, pentru igiena piloților.

Timm era un pilot cu experiență; zburase mult în Al Doilea Război Mondial. De asemenea, avea și un certificat de mecanic de avion. După un an în care au pus la punct toate modificările, au început testele.

Zborurile de test nu au durat mai mult de 17 zile, din cauza problemelor mecanice. În plus, Timm nu reușea să se înțeleagă cu copilotul.

Aici a intrat în scenă John Cook. Fiind el însuși mecanic și pilot de avioane, a acceptat să fie partenerul lui Timm în zborul care avea să facă istorie. 

Cei doi au decolat de pe un aerodrom de lângă Las Vegas în seara zilei de 4 decembrie 1958. Primiseră de la autorități permisiunea specială de a zbura cu o greutate peste lima maximă permisă la decolare, având un surplus de aproximativ 200 de kilograme.

Avionul era alimentat dintr-un camion. Foto: Wikimedia

De îndată ce avionul s-a ridicat de la sol, oficialii l-au urmărit cu o mașină, trasând pe anvelope dungi cu vopsea albă, astfel încât să poată fi siguri că avionul nu avea să aterizeze și să decoleze din nou pe ascuns în timpul cursei.

Avionul era realimentat de două ori pe zi, de-a lungul unei porțiuni de drum din deșertul din California. 

Un camion rula pe drum, iar avionul zbura la mică distanță de acesta, timp în care copilotul, folosind platforma specială, dotată cu un troliu, trăgea furtunul de alimentare și îl cupla la aeronavă. Tot atunci, cei doi aviatori primeau noi provizii de apă și alimente.

Pe parcursul zborului de anduranță, procedura a fost repetată de 128 de ori. Însă, pe măsură ce perioada petrecută în aer creștea, piloții au început să constate tot mai multe defecțiuni tehnice.

La toate acestea se adăuga și stresul resimțit din cauza zborului continuu, deoarece dormeau foarte puțin și le era imposibil să facă mișcare în avionul mic și zgomotos.

Timm și Cook au petrecut Crăciunul și Revelionul în aer și, în cele din urmă, pe 23 ianuarie 1959, au doborât recordul care fusese stabilit de piloții din Dallas. 

Dar cei doi parteneri nu au vrut să se oprească aici, fiind hotărâți să-și scrie numele în cărțile de istorie.

Prin urmare, au zburat încă 15 zile, până pe 7 februarie 1959, când au aterizat pe același aerodrom unde își începuseră aventura cu aproape 65 de zile înainte.

Astăzi, avionul care a stabilit recordul mondial este expus în Aeroportul McCarran. Foto: Wikimedia

Timm s-a întors la muncă la hotelul Hacienda, iar Cook a revenit la zborurile sale comerciale. Avionul-vedetă a fost expus la hotel timp de aproximativ doi ani, după care a fost vândut unui cumpărător din Canada. 

Însă, înainte să moară, în 1978, Timm le-a cerut copiilor săi să găsească avionul. Aceștia l-au localizat în provincia canadiană Saskatchewan și l-au transportat în Las Vegas în 1988.

În 1992, după ce a fost restaurat, avionul a devenit parte a expoziției Muzeului McCarran al Aviației.

Astăzi, aeronava atârnă deasupra zonei de recuperare a bagajelor din Aeroportul McCarran, unde a decolat și a aterizat după un fenomenal zbor de 64 de zile, fără oprire.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiu in suprafata de 35,16 mp, situat in orasul Negresti, Str. Unirii, bl. E2, sc. D, parter, judetul Vaslui, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Carte Funciara nr. 70102-C1-U27, nr. cadastral 1/4;0;3, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 63/19.07.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru desfasurarea de activitati de coafura si alte activitati de infrumusetare. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.08.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 14.08.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 19.08.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.07.2024.
Ce e temperatura resimțită și cum se calculează? De ce diferă de cea a aerului, anunțată la „meteo”?
21/07/2024 16:31

Ce e temperatura resimtită si cum se calculează? De multe ori, ascultăm cu mirare anunturile din buletinele meteo despre temperaturile inregistrate intr-o zi sau alta. Si asta, pentru că nouă ni se pare c ...

Apele Pământului pierd rapid oxigen. Aceasta este una dintre cele mai mari amenințări la adresa sistemului de susținere a vieții de pe planetă
20/07/2024 11:11

O echipă de oameni de stiintă condusă de ecologistul Kevin Rose de la Rensselaer Polytechnic Institute din SUA a declarat că rezervele de oxigen dizolvat din oceanele Pămantului se epuizează rapid. Potriv ...

OpenAI lansează versiunea mini a celui mai puternic chatbot al său
19/07/2024 13:00

OpenAI lansează versiunea mini a celui mai puternic chatbot al său, oferind tehnologia de varf intr-un format mai compact si accesibil. Această versiune promite să aducă performante remarcabile si să tr ...

Wiz Khalifa, cercetat oficial pentru deţinere de droguri după ce a fumat o ţigară cu canabis pe scena festivalului Beach Please
14/07/2024 11:20

Rapperul Wiz Khalifa este cercetat in stare de libertate pentru deţinere de droguri de risc, după ce a fumat o ţigară cu canabis pe scena festivalului Beach Please de la Costineşti. Imagini cu artistul inc ...

Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația. Nimeni nu știe care vor fi efectele
06/07/2024 14:06

In adancul Pămantului se află nucleul, o minge metalică solidă care se roteste independent de planeta noastră, o bilă care se roteste in interiorul unei alte bile. In prezent, cercetătorii sustin că rot ...

Curiozități despre solstițiul de vară din 2024. Locul din România unde se descifrau tainele cerului
20/06/2024 19:54

Cel mai timpuriu solstitiu de vară din ultimele două secole va avea loc joi, 20 iunie. In Romania, ora 23:50 marchează momentul solstitiului si inceputul verii astronomice. In emisfera nordică, 20 iunie 20 ...

Industria IT, pol de creștere pentru Iași
18/06/2024 10:12

De cate ori vine vorba despre Romania, statisticile ne asează pe primele pozitii in ceea ce priveste nivelul redus de trai, obezitate, analfabestism functional si multe ale domenii. Însă, există si un ...

Studiu la Harvard: Extratereștrii se ascund printre noi și trăiesc pe Pământ
15/06/2024 19:52

Într-o nouă lucrare care cu sigurantă va genera controverse in comunitatea stiintifică, o echipă de cercetători de la Harvard si de la Universitatea Tehnologică din Montana speculează că observare ...

Studiu la Harvard: Extratereștrii se ascund printre noi și trăiesc pe Pământ
15/06/2024 19:25

Intr-o nouă lucrare care cu sigurantă va genera controverse in comunitatea stiintifică, o echipă de cercetători de la Harvard si de la Universitatea Tehnologică din Montana speculează că observarea de " ...

Cât câștigi ca influencer? Sume fabuloase la doar un click distanță
14/06/2024 10:57

De la fashion, pană la cei specializati in fitness, nutritie, călătorii, industria auto, sau pur si simplu cei care isi expun toată viata pe internet pentru bani, piata influencerilor cuprinde o diversitate ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei