Accident rutier grav la Cluj - un minor beat a trimis șase persoane în spital

gbadea_16_oct_2022_ISU_Cluj_WhatsApp_Image_2022-10-16_at_13_52_41

Dimensiune font:

| 16-10-2022 15:00

Un minor de 17 ani, fără permis şi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a produs, duminică, un accident în Dej, în urma căruia a fost rănit şi transportat la spital, alături de alţi cinci tineri care se aflau cu el în maşină.

"Pompierii din cadrul Detaşamentului Dej şi Punctul de Lucru Gherla au intervenit în cursul nopţii trecute la un accident rutier grav, petrecut pe Strada Dobrogeanu Gherea din municipiul Dej. Apelul de urgenţă a fost înregistrat în jurul orei 04,30, iar la faţa locului au fost dislocate o autospecială cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD şi două echipaje SAJ. Salvatorii au găsit un autoturism avariat, ieşit în afara părţii carosabile, iar înăuntrul acestuia se aflau doi tineri încarceraţi şi alţi trei care necesitau extragerea cu echipamentele speciale. Cele cinci victime erau în stare de conştienţă, prezentau multiple traumatisme şi erau necooperanţi", se arată într-o informare a ISU Cluj.

Pompierii au folosit echipamentele de descarcerare pentru a asigura accesul şi a extrage şoferul şi pasagerul din faţă dreapta, precum şi pe cele trei victime care se aflau pe bancheta din spate. Cei cinci au fost preluaţi de către echipajele SMURD şi SAJ şi au fost transportaţi la Spitalul Municipal Dej.

Potrivit ISU Cluj, un alt băiat, de aproximativ 14 ani, a fost preluat de un echipaj SAJ din altă locaţie şi a fost şi el transportat la spital.

Ulterior, o autospecială de transport personal şi victime multiple din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Cluj-Napoca a transferat doi băieţi şi o fată, de aproximativ 14 ani, la unitatea de primiri urgenţe din municipiul Cluj-Napoca, a precizat sursa citată.

Potrivit IPJ Cluj, tânărul care a condus maşina fără permis era sub influenţa băuturilor alcoolice.

Conform IPJ Cluj, din primele informaţii, a reieşit că băiatul este din comuna Mica, iar în autoturism se mai aflau cinci pasageri. El ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un stâlp de electricitate.

"Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentraţie de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma evenimentului, atât conducătorul auto, cât şi ceilalţi pasageri au fost transportaţi la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri de specialitate. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere", a menţionat IPJ Cluj. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 7 Tribunalul Neamţ, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1238/103/2021, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunrilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „Star Construct” S.R.L., cu sediul în loc. Târgu Neamţ, judeţul Neamţ, după cum urmează: Nr. crt. Denumire activ Adresa Valoare -lei- 1. Imobil – teren intravilan curţi-construcţii cu o suprafaţă de 414 m.p. Loc. Târgu Neamţ, bd. Ștefan cel Mare, nr. 92, jud. Neamţ 188.500,00 2. Aparatură birotică: calculator, monitor, imprimantă, xerox -- 5.712,00 TOTAL * 194.212,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus şi nu conţine TVA. Vânzarea se va face conform regulamentelor de vânzare aprobate de către adunarea creditorilor din data de 06.09.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 13.04.2023, ora 1200 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile pentru bunurile imobile şi mobile, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini pentru bunurile imobile este 1.000 lei, iar pentru bunrile mobile este de 100 lei, şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul – verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035, 0727/850.575. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 5 Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1518/89/2019, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. CLUB TOMA S.R.L. Huşi, cu sediul în mun. Huşi, judeţul Vaslui. Nr. crt. DENUMIRE ACTIV Valoare - lei - 1. Echipamente tehnologice 34.569,50 2. Aparate, instalaţii 1.074,00 3. Mijloc de transport 197,50 4. Aparatură birotică 380,50 Total 36.221,50 Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus și nu conţine T.V.A.. Vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 23.09.2022. Vânzarea în bloc prin licitaţie publică pentru bunurile mobile va avea loc la data de 27.03.2023, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe săptămânal, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini – 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
O femeie de 47 de ani din Giurgiu a intrat într-o școală și a bătut două eleve
24/03/2023 14:30

  O femeie in varstă de 47 de ani din localitatea Frăteşti, judeţul Giurgiu, a fost reţinută pentru lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce ar fi pătruns in ...

Trei pescadoare braconau în Marea Neagră
24/03/2023 14:14

Zece cetăţeni bulgari, aflaţi pe trei pescadoare, au fost depistaţi braconand calcan şi rechin in zona economică exclusivă a Romaniei in Marea Neagră, la circa 100 kilometri travers de staţiunea Mamaia ...

Margareta Pâslaru, un nou album.
24/03/2023 11:55

Margareta Paslaru sărbătoreşte, marţi, 65 de ani de activitate neintreruptă prin lansarea unui album - "Timpul nu moare - 65 de ani in Showbiz", la magazinul Muzica din Bucureşti, de la ora 13,0 ...

Polițist trimis în judecată pentru o șpagă de 10.000 de euro
24/03/2023 11:48

Victor Daniel Popescu, agent de poliţie judiciară in cadrul Secţiei 21 din Capitală, a fost trimis in judecată de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, după ce a fost prins in timp ce primea 10.000 ...

Oana Roman, critici la adresa lui Carmen Johannis
24/03/2023 11:21

Oana Roman, fiica fostului premier Petre Roman, a izbucnit după ce a văzut cum s-a dus imbrăcată si coafată prima doamnă a Romaniei in Emiratele Arabe. Vedeta a precizat că in calitate de fiică a u ...

Accident de motocicletă mortal. Victima avea doar 29 de ani
24/03/2023 10:30

Un motociclist de 29 de ani a murit, joi seară, după ce s-a accidentat pe Splaiul Unirii din Bucureşti. Medicii sosiţi la faţa locului nu au reuşit să-l salveze. ”La data de 23 Martie a.c., in jur ...

Scandal în Franța din cauza pensiilor. Magazine vandalizate și atacuri
24/03/2023 10:24

Joi a fost a nouă zi de proteste si greve in Franta. Au fost blocate depozite de petrol, statii de incinerare a gunoiului, gări, aeroporturi, scoli si licee. Totul s-a intamplat din cauza reformei pensiilor a ...

Polițiștii au ieși în stradă. Vor salarii și mai mari și pensii speciale
24/03/2023 10:19

  Protestul politistilor incepe vineri, la ora 11:00, in Piata Victoriei. Traseul manifestatiei este următorul: Piata Romană (obiectiv – Ministerul Muncii, cu stationare si in fata Ministerului Af ...

Mașină Google Street View, implicată într-un accident în Ovidiu, Constanța
24/03/2023 08:45

Una dintre masinile autonome Google Street View cu care gigantul filmează străzile din intreaga lume pentru a actualiza hărtile, a fost implicată intr-un accident in orasul Ovidiu din Constanta. Accide ...

Un pui de rinocer alb sudic s-a născut la o grădină zoologică din Australia
23/03/2023 12:16

Grădina Zoologică Werribee Open Range din statul australian Victoria a sărbătorit venirea pe lume a unui pui de rinocer alb sudic, primul din această specie "aproape ameninţată" cu dispariţia ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei