Daniel Radcliffe vrea să devină tată înainte de 30 de ani
Dimensiune font:
Actorul britanic Daniel Radcliffe este hotărât să nu piardă vremea în ceea ce priveşte întemeierea unei familii, starul seriei 'Harry Potter' anunţând că va avea un copil înainte să împlinească vârsta de 30 de ani pentru că astfel va dobândi 'sentimentul unui scop în viaţă' în afara carierei de actor, conform revistei Time Out citate de starpulse.com.
Starul în vârstă de 23 de ani se gândeşte serios să-şi lase cariera pe locul doi şi să-şi întemeieze o familie, mai ales după ce mulţi dintre prietenii săi au făcut acest lucru.
'Îmi doresc neapărat să am copii. Am crescut pe lângă foarte mulţi oameni care aveau copii şi am observat că o astfel de experienţă te schimbă într-un mod minunat. Am văzut că-ţi oferă sentimentul că ai un scop în viaţă, un sentiment pe care până acum nu-l am decât de la muncă. Nu ştiu când va veni acest copil, sau cu cine îl voi face, dar ştiu că îl vreau. Şi aş vrea să-l fac înainte să împlinesc 30 de ani. Mi-ar plăcea să fiu un părinte mai tânăr pentru a putea juca fotbal împreună cu copilul sau copiii mei', a declarat el.
În ceea ce priveşte viaţa lui sentimentală, Radcliffe s-a despărţit de Rosie Coker în 2012 şi s-ar părea că îşi încearcă norocul alături de Erin Darke, cu care a jucat în 'Kill Your Darlings'.
AGERPRES
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau