Oprah Winfrey și-a donat unui muzeu acțiunile de la o companie de diete

oprah_winfrey_oscars_23817400

Dimensiune font:

| 01-03-2024 12:33

 Vedeta de televiziune americană Oprah Winfrey, acţionară într-o companie specializată în diete, s-a retras din consiliul de administraţie al acesteia, din care făcea parte de aproape 10 ani, şi a anunţat că îşi va dona acţiunile unui muzeu.

După plecarea celei mai cunoscute acţionare a sa, o adeptă a noilor medicamente pentru slăbit, acţiunile WeightWatchers International s-au prăbuşit joi cu peste 22% pe Wall Street, o "cură de slăbire" bruscă pentru grupul specializat în diete pentru pierderea în greutate, informează AFP.

Fosta vedetă de televiziune, ale cărei discrepanţe de siluetă au fost un subiect de conversaţie de-a lungul întregii sale cariere pe micile ecrane, a recunoscut la sfârşitul anului trecut că a luat medicamente prescrise împotriva obezităţii.

Aceste medicamente, cum ar fi Ozempic, Wegovy şi Mounjaro, tratează diabetul, te fac să slăbeşti şi pot fi folosite pentru a trata obezitatea. Ele stârnesc panică în sectorul farmaceutic, ducând la o creştere a valorii la bursă a producătorilor lor, precum compania daneză Novo Nordisk şi cea americană Eli Lilly.

"Oprah Winfrey a decis să nu mai candideze pentru a fi realeasă la următoarea adunare anuală a acţionarilor care va avea loc în mai 2024", a anunţat miercuri WeighWatchers International într-un comunicat, subliniind că prezentatoarea este membră din 2015.

Oprah a precizat că îşi va dona acţiunile WW Muzeului Naţional de Istorie şi Cultură Afro-Americană (NMAAHC) din Washington.

Compania "susţine propunerea doamnei Winfrey de a dona toate acţiunile sale Muzeului", se arată în comunicat.

WW afirmă chiar că Oprah "face această donaţie pentru a susţine misiunea NMAAHC de a promova contribuţiile afro-americanilor şi de a elimina orice conflict de interes cu faptul că ea ia medicamente pentru pierderea în greutate".

Înfiinţată în anii 1960, compania americană, care oferă programe alimentare pentru a favoriza pierderea în greutate, care includ sesiuni de grup şi individuale pe bază de abonament, trebuie să facă faţă concurenţei acestor noi medicamente, chiar dacă scumpe.

Grupul se confruntă cu o scădere a numărului de membri, deşi a adoptat şi o strategie de sprijinire a persoanelor care iau medicamente care imită hormonul de saţietate GLP-1, precum Ozempic.

WeightWatchers International a anunţat recent o pierdere de 112 milioane de dolari în 2023, la vânzări în scădere cu 14,5%, de 889 milioane de dolari, compania aşteptându-se ca acestea să scadă în continuare în 2024.

Oprah a adăugat că va continua să colaboreze la evenimente cu WeighWatchers. "Intenţionez să particip la o serie de forumuri şi de evenimente publice în cadrul cărora voi apăra cu ardoare promovarea cauzei igienei greutăţii", a declarat vedeta în comunicatul WW.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiu in suprafata de 35,16 mp, situat in orasul Negresti, Str. Unirii, bl. E2, sc. D, parter, judetul Vaslui, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Carte Funciara nr. 70102-C1-U27, nr. cadastral 1/4;0;3, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 63/19.07.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru desfasurarea de activitati de coafura si alte activitati de infrumusetare. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.08.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 14.08.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 19.08.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.07.2024.
Un adolescent din Râmnicu Sărat s-a înecat într-o piscină. Bazinul a fost închis
26/07/2024 12:31

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Buzău a dispus oprirea temporară a activităţii la o piscină din municipiul Ramnicu Sărat, după ce un adolescent in varstă de 16 ani ar fi d ...

Femeie reţinută după ce şi-a înjunghiat mortal partenerul, pe marginea DN 39
25/07/2024 10:30

O femeie a fost reţinută de procurorii din Constanţa după ce, in urma unui conflict spontan cu partenerul său, l-a injunghiat mortal, pe marginea DN 39. Reprezentanţii Parchetului de pe langă Tribunalul ...

Fotografia care a încins internetul. Profesor de la Universitatea Bucureşti, îmbrăcat în femeie
23/07/2024 19:13

Un lector universitar a apărut in fata viitorilor studenti imbrăcat in femeie. Fotografia fost făcută luni la Universitatea Bucuresti, potrivit Marei Bănică. In imagini este lector universitar dr. Andrei ...

Luptele cu tauri, interzise în Columbia
23/07/2024 10:00

Preşedintele columbian Gustavo Petro a promulgat luni o lege care interzice luptele cu tauri in ţară, marcand astfel sfarşitul unei practici care a fost recunoscută de Constituţie ca făcand parte din cul ...

Bărbat din Bistrița, atacat de urs
23/07/2024 09:45

Un bărbat a fost atacat, luni după-masă, de un urs, in extravilanul localităţii Santioana din comuna Mărişelu, judeţul Bistriţa-Năsăud, potrivit datelor transmise de Inspectoratul pentru Situaţii de ...

Tată și fiică, uciși de fulger
23/07/2024 09:23

Un tată şi fiica sa in varstă de 11 ani au murit după ce au fost loviţi de fulger in Munţii Balcani din Bulgaria, informează DPA. Bărbatul şi cei doi copii ai lui se aflau in drumeţie in apropiere de ...

A murit singurul violonist român inclus în Oxford Dictionary of Music, alături de George Enescu
22/07/2024 14:18

Romania este in doliu după pierderea unei mari personalităti muzicale. Un adevărat titan al muzicii romanesti a incetat din viată, lăsand in urmă un gol imens in inima culturii noastre. Renumitul artist, ...

Sărbătoare pentru 145.000 de români
20/07/2024 13:02

Aproape 145.000 de romani işi sărbătoresc onomastica, sambătă, de sărbătoarea Sfantului Prooroc Ilie. Potrivit datelor furnizate de Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor, este vorba despre 10 ...

Turiștii care hrănesc urșii îi condamnă la moarte
19/07/2024 11:43

Plenul Camerei Deputatilor a votat măsuri de gestionare a populatiei de ursi ca urmare a mai multor atacuri, unele soldate cu tragedii. Una dintre măsuri se referă la faptul că ar trebui impuscati in perio ...

Atenție de unde cumpărați peștele! Vă poate otrăvi!
18/07/2024 16:30

Omniprezente in mediu, microplasticele pătrund adanc in organismele peştilor, ajungand in număr mare in fileurile pe care le consumăm, relevă un studiu canadian publicat miercuri, informează AFP, potrivit ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei