Teodor Burada - Muzicologul care a descoperit civilizația Cucuteni

Burada2-1170x758

Dimensiune font:

| 22-05-2022 16:45

 

Drept, Muzicologie, Etnografie, Folclor – sunt doar câteva domenii pe care Teodor Burada le-a studiat și cercetat cu temeinicie. A scris nenumărate studii bine documentate, abordând subiecte în premieră. Dar cele mai importante descoperiri le-a făcut într-un domeniu absolut surprinzător – Istoria. Ca un veritabil vânător de comori, Teodor Burada a fost primul intelectual care a descoperit civilizația Cucuteni, realizând că artefactele descoperite de muncitorii unei cariere de piatră din satul Cucuteni sunt de fapt relicvele unei civilizații preistorice și au o valoare inestimabilă. Tot Teodor Burada a descoperit manuscrisul „Cartea științei muzicii” al lui Dimitrie Cantemir, demult pierdut, într-un anticariat din Istanbul. Astfel, Burada a fost primul muzicolog care a analizat această prețioasă lucrare, precum și compozițiile lui Cantemir incluse în ea.

Născut într-o familie veche boierească, Teodor Burada și-a făcut primele studii în casa părintească, așa cum se obișnuia în acele timpuri având profesori iluştri precum V.A. Urechia şi Grigore Cobălcescu, viitori membri ai Academiei Române. A urmat cursurile Academiei Mihăileane şi ale Facultatății de Drept a Universităţii din Iaşi. A studiat vioara cu Alexandru Flechtenmacher, unul dintre fondatorii educației muzicale din țările române și s-a dovedit un foarte bun interpret de la o vârstă fragedă. Pleacă mai târziu la Paris unde studiază în continuare Dreptul și se înscrie la Conservatorul din Paris, fiind primul român din Moldova care a avut acces la această prestigioasă instituție.Revenit în țară, ocupă funcții în magistratură la Roman, Galați, Focșani și Iași. Însă marea sa pasiune rămânea muzica și era dornic să formeze tinerii artiști români pentru a îmbogăți cultura românească. Astfel, în 1877 a fost numit profesor de teorie şi solfegiu la Conservatorul din Iaşi. Cele dintâi cercetări pe care Burada le întreprinde sunt muzicale şi folclorice. A publicat studii de istoria muzicii şi a teatrului, în care a inclus şi teatrul popular Istoria teatrului în Moldova, vol. I-II (1915, 1922). Interesându-se de muzica populară, a ajuns să se ocupe şi de alte laturi ale folclorului românesc. A cules bocete şi le-a studiat în cadrul ceremonialului de înmormântare la români, urmărit pe zone geografice, fiind printre primii care au subliniat valoarea bocetului ca specie. A subliniat folosirea unor cântece populare în contextul unor obiceiuri la români. Teodor Burada a realizat zeci de studii folcloristice și etnografice pe diverse teme, fiind un deschizător de drumuri în acest domeniu deosebit de important pentru patrimoniul cultural românesc. O călătorie în Dobrogea (1880) este prima cercetare folclorică de tip monografic realizată în acest spațiu care analizează toate speciile populare în versuri în cadrul istorico-geografic al regiunii, fiind și cea mai amplă lucrare a lui Burada în acest domeniu. Pe folclorist nu l-a preocupat în primul rând valoarea literară a materialului cules, ci mai degrabă vechimea lui, iar alteori noutatea tematică. În căutare de urme istorice din trecut, îşi începe în 1882, peregrinările la românii din Peninsula Balcanică şi Asia Mică. Studiile făcute cu acest prilej conţin numeroase consideraţii de ordin geografic, istoric, etnografic, folcloric, precum şi poezii, melodii populare şi texte dialectale (Datinile la nunţi ale poporului român din Macedonia, Poezii populare adunate în Macedonia etc.). În timpul acestei pelegrinări a descoperit o melodie, Cantemir Oglu, interpretată de lăutarii turci. Ca un veritabil detectiv, caută informații suplimentare și descoperă într-un anticariat de la Istambul manuscrisul Cartea Științei Muzicii”, scris de Dimitrie Cantemir. Teodor Burada este de altfel, primul român care cercetează această lucrare valoroasă pierdută. La 1911, într-unul dintre studiile sale, Theodor Burada nota că a găsit într-un catalog de la Biblioteca Națională din Paris pomenită o a doua lucrare muzicală a lui Cantemir, Introducere în muzica turcească scrisă în limba moldovenească, redactată cândva între 1711 și 1720. Conștient de faptul că aceasta era în mod sigur prima lucrare muzicologică scrisă vreodată în limba română, a pornit în căutarea ei. În catalogul respectiv era menționat faptul că lucrarea se găsește în Astrahan. Burada înaintează o cerere către consulul rusesc la Iași pentru a interveni la Ministerul afacerilor străine din Petersburg. Dar a primit răspuns că o asemenea lucrare nu există. Drept urmare, muzicologul nostru pleacă la Odessa, Constantinopol, Chișinău și în Brusa la diverși cărturari și cercetători, dar nu l-a putut găsi, deși a căutat neîntrerupt mai bine de 15 ani. Însă Burada s-a stins fără să își împlinească această dorință. Manuscrisul nu a mai fost găsit niciodată până acum, cercetătorii speculând că lucrarea a fost pierdută pentru totdeauna în urma unui naufragiu.

Povestea descoperirii artefactelor de la Cucuteni implică întâmplarea, la fel ca în cazul manuscrisului pierdut al lui Dimitrie Cantemir. În 1884, Burada se afla în căutarea unei vechi biserici din Cotnari despre care se spunea că este ctitoria lui Ștefan cel Mare. Stând de vorbă cu oamenii din zonă, află că pe dealul Cetățuia de pe moșia Cucuteni au ieșit la iveală niște cioburi care par a fi foarte vechi, scoase la suprafață ca urmare a săpăturilor efectuate la o carieră de piatră. Vizitează locul, realizează importanța relicvelor și face eforturi pentru a opri exploatarea carierei și protejarea zonei. Așa s-a inițiat prima săpătură arheologică care avea să scoată la iveală o sumedenie de mărturii ale culturii preistorice Cucuteni, o cultură neolitică importantă a Europei între 5000 Î.Hr. și 2750 Î.Hr. Ulterior, la Congresul al X-lea de Arheologie de la Paris din 1889, a fost făcută cunoscută întregii lumi interesanta descoperire, dar și eforturile oamenilor de cultură ieșeni Teodor Burada, Nicolae Beldiceanu și naturalistul Grigore Buțureanu, care au făcut posibil acest eveniment important pentru studiul preistoriei europene. Drept urmare, o echipă de arheologi germani îndrumați de profesorul Hubert Schmidt au ajuns în Moldova în 1892 și au început să sape în mod constant, începând astfel o nouă epocă în arheologia din spațiul românesc. Pentru a-și fructifica această realizare, Burada realizează și el, pe cont propriu, un studiu arheologic, Antichităţile de la Cucuteni în 1901, publicat în numărul XII al revistei Arhiva Societății Științifice și Literare din Iași, informând astfel publicul larg. Teodor Burada a fost ales membru corespondent al Academiei Române din 25 martie 1887. S-a stins din viață la Iași în 1923, lăsând în urma sa o prețioasă operă de cercetare și câteva descoperiri cu adevărat remarcabile. Alături de Teodor Burada se odihnesc și părinții săi.

Seria de articole “143 pentru eternitate” face parte din proiectul “Eternity 143”, realizat de Societatea de Studii Istorice din România, în colaborare cu Asociația Culturală “AltIași”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (A.F.C.N.) 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:14

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Ouăle colorate şi încondeiate
03/05/2024 13:40

Geneza lumii dintr-un ou este o idee filozofică extrem de răspandită la multe culturi timpurii: celţi, greci, egipteni şi fenicieni, la tibetani şi hinduşi, la chinezi, la populaţiile siberiene şi indo ...

Trei sferturi dintre români vor lua lumină din biserică, de Paște
03/05/2024 07:17

Peste 79% dintre romani intenţionează să işi petreacă Sărbătorile Pascale acasă, in familie, iar 75% vor să participe la slujba de Înviere din acest an, conform unui studiu realizat de Reveal Mar ...

Joia Mare, ziua în care se vopsesc ouăle
02/05/2024 07:24

Joia Mare, o zi in care inima crestinilor ortodocsi bate mai puternic, este un moment de profunzime spirituală si de intelegere a suferintei si iubirii divinului. În această zi deosebită, cunoscută si ...

Armindenii. Ziua pelinului
01/05/2024 08:21

Sărbătoarea Armindenilor, celebrată astăzi, este una a prosperităţii. Tradiţia spune că, in ajun, se ia un pom din pădure şi se aduce in casă, după ce este curăţat de frunze şi este impodobit cu ...

Istoria vibrantă a grătarului
30/04/2024 14:29

Într-o lume in care tehnologia si inovatia culinară isi găsesc mereu noi culmi, există o metodă simplă, dar profund satisfăcătoare de gătit care a rezistat trecerii timpului si a schimbărilor cul ...

Jazzul, o poveste despre pasiune, inovație și spirit uman
29/04/2024 08:02

În fiecare an, pe 30 aprilie, muzicienii sărbătoresc Ziua mondială a Jazzului. În lumea muzicii, jazz-ul este un colt de paradis sonor, o călătorie insufletită de note si ritmuri ce isi găse ...

Astăzi începe Săptămâna Mare
28/04/2024 15:48

* cateva zile, cele mai importante din Postul Paştelui, ne despart de cea mai mare sărbătoare din Calendarul Ortodox, cea a Învierii Domnului * in această săptămănă cu adevărat specială, credin ...

 Învățarea prin mișcare. Educația fizică și impactul vital pentru dezvoltarea copiilor
28/04/2024 15:25

Învătarea prin miscare. Educatia fizică si impactul vital pentru dezvoltarea copiilor Educatia fizică este o componentă esentială a curriculumului scolar care transcende simpla activitate de a &bd ...

În căutarea gustului perfect. Povestea somelierului modern
25/04/2024 13:34

În lumea fascinantă a vinului, există un personaj cu o abilitate aparte de a descifra arome, a identifica buchetul subtil al unui vin si de a crea perechi perfecte intre mancare si băutură - acel pers ...

Copiii hiperkinetici, călătoria spre înțelegere și îngrijire
24/04/2024 13:50

Într-o lume agitată si in continuă evolutie, copiii nostri se confruntă cu diverse provocări si obstacole in căutarea unei cresteri sănătoase si echilibrate. Unul dintre aceste obstacole il reprezi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei