Unicef: Una din 20 de fete cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani, victima unui viol

fete

Dimensiune font:

| 04-03-2020 18:35

Una din 20 de fete cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani a fost victima unui viol, se arată într-un raport Unicef transmis miercuri. Raportul evidențiază, în cazul fetelor, și tendințe negative îngrijorătoare în domeniul nutriției și al sănătății.


Numărul fetelor care merg la școală și își continuă studiile este mai mare ca oricând la nivel global, însă progresele remarcabile înregistrate în domeniul educației au contribuit prea puțin la construirea unui mediu în care fetele au parte de mai multă egalitate și de mai puțină violență, avertizează UNICEF, Plan International și UN Women într-un nou raport.

Conform raportului, numărul fetelor aflate în afara sistemului de învățământ a scăzut cu 79 de milioane în ultimele două decenii. În ultimul deceniu, raportul dintre fetele și băieții care frecventează învățământul secundar s-a modificat în favoarea fetelor.

Cu toate acestea, violența împotriva femeilor și a fetelor rămâne un fenomen răspândit. În 2016, de exemplu, femeile și fetele au reprezentat 70% dintre persoanele identificate ca victime ale traficului la nivel mondial, majoritatea dintre ele fiind victime ale exploatării sexuale. Uimitor este faptul că una din 20 de fete cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani – în jur de 13 milioane – a fost victima unui viol în decursul vieții, aceasta fiind una dintre cele mai violente forme de abuz sexual la care sunt expuse femeile și fetele.

„În urmă cu 25 de ani, guvernele lumii și-au luat un angajament față de femei și fete, însă și-au respectat promisiunea doar parțial. Deși, la nivel mondial, s-a obținut sprijin politic pentru școlarizarea cât mai multor fete, acestora nu li s-au oferit competențele și susținerea de care au nevoie nu doar pentru a-și construi propriul destin, ci și pentru a putea trăi în siguranță și demnitate”, a declarat directorul executiv al UNICEF, Henrietta Fore.

„Accesul la educație nu este suficient – trebuie să schimbăm și comportamentul și atitudinea oamenilor față de fete. Putem vorbi într-adevăr de egalitate doar în momentul în care toate fetele beneficiază de protecție împotriva violenței, își pot exercita drepturile în mod liber și se bucură de șanse egale în viață”, adaugă Henrietta Fore.

Raportul, A New Era for Girls: Taking stock on 25 years of progress (O nouă eră pentru fete: bilanțul a 25 de ani de progrese), este publicat în contextul campaniei Generation Equality și marchează cea de-a 25-a aniversare a Declarației de la Beijing și a Platformei de Acțiune –planul istoric elaborat în scopul promovării drepturilor femeilor și ale fetelor.

„Este esențial să tragem la răspundere guvernele în legătură cu angajamentul pe care și l-au asumat prin istorica Declarație de la Beijing, iar acest raport furnizează o imagine detaliată a lumii în care trăiesc fetele 25 de ani mai târziu”, a afirmat directorul general al Plan International, Anne-Birgitte Albrectsen.

„Adolescentele, în mod special, se confruntă cu un nivel ridicat al discriminării pe criterii de vârstă și gen și continuă să fie ignorate în comunitățile lor și în forumurile decizionale, rămânând în mare parte invizibile la nivelul politicilor guvernamentale. Încurajarea și susținerea adolescentelor aduc un triplu beneficiu societății – pentru fetele de azi, adultele care vor deveni și viitoarea generație de copii. Dacă nu reușim să înțelegem acest lucru și nu punem capăt discriminării ce afectează fetele din întreaga lume, ne va fi foarte greu să atingem țelurile ce țin de egalitatea de gen stabilite în cadrul Agendei 2030”, arată aceasta.

În prezent, fetele sunt expuse unui risc crescut de violență în orice mediu – atât în spațiul online, cât și la școală, acasă și în comunitate – consecințele acesteia fiind de ordin fizic, psihologic și social. Raportul notează faptul că o serie de practici negative, precum căsătoriile timpurii și mutilarea genitală a femeilor (MGF), continuă să perturbe și să pericliteze viața, probabil, a milioane de fete din întreaga lume. În fiecare an, 12 milioane de fete se căsătoresc la vârste fragede, iar 4 milioane sunt expuse riscului de MGF. La nivel global, probabilitatea ca fetele de 15-19 ani să justifice violența împotriva femeilor în spațiul conjugal este la fel de mare ca în rândul băieților de aceeași vârstă.

Raportul evidențiază, în cazul fetelor, și tendințe negative îngrijorătoare în domeniul nutriției și al sănătății, multe dintre ele de neimaginat în urmă cu 25 de ani. De exemplu, globalizarea, trecerea de la o alimentație tradițională la alimente procesate nesănătoase și expansiunea rapidă a marketingului agresiv ce vizează copiii au condus la creșterea consumului de alimente nesănătoase și de băuturi zaharoase. Aceasta a contribuit la răspândirea supraponderabilității și a obezității în rândul copiilor și al adolescenților. Între 1995 și 2016, prevalența supraponderabilității aproape s-a dublat în cazul fetelor de 5-19 ani, de la 9% la 17%, numărul actual al fetelor supraponderale (155 de milioane) dublându-se față de cel înregistrat în 1995 (75 de milioane).

În România, potrivit unui studiu publicat în 2017 de Centrul Național de Evaluare și Promovare a Stării de Sănătate, la fetele de 8 ani, prevalența obezității este de 9%, mai mică față de prevalența obezității la băieți (13,50%).

Datele Institutului de Statistică al UNESCO arată că, în 2017, 170.718 fete din învățământul primar, gimnazial și secundar se aflau în afara sistemului de educație din România, în creștere față de 162.669 în 2016 și față de 143.311 în 2015.

La nivel global, în ultimii 25 de ani, au apărut, de asemenea, tot mai multe preocupări cu privire la deteriorarea sănătății mintale, datorată parțial și utilizării excesive a tehnologiilor digitale. Raportul notează faptul că suicidul reprezintă, în momentul de față, a doua cauză de deces în cazul adolescentelor de 15-19 ani, fiind depășit doar de patologiile materne. Fetele prezintă în continuare un risc crescut de contractare a unor infecții cu transmitere sexuală, inclusiv HIV, acesta din urmă afectând în prezent 970.000 de adolescente în vârstă de 10-19 ani, față de 740.000 în 1995. Adolescentele de 10-19 ani reprezintă în continuare aproape 3 din 4 cazuri de noi infecții detectate la nivelul adolescenților din întreaga lume. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Guvernul lui Netanyahu votează pentru închiderea operaţiunilor Al Jazeera în Israel, pe motiv că reţeaua de televiziune din Qatar ameninţă securitatea naţională
05/05/2024 20:39

Cabinetul premierului israelian Benjamin Netanyahu a decis duminică să inchidă operaţiunile Al Jazeera in Israel atat timp cat războiul din Gaza continuă, pe motiv că reţeaua de televiziune din Qatar am ...

O biserică a ars complet în ziua de Paşte
05/05/2024 18:39

O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars in intregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumanare aprinsă, lăsată nesupravegheată. „In cursul dimineţii am ...

Franța și Brazilia investesc împreună $1.1 miliarde pentru protejarea pădurii Amazonului
05/05/2024 17:30

Presedintele francez Emmanuel Macron si presedintele brazilian Luiz Inácio Lula da Silva au convenit să lanseze un plan de investitii verzi in valoare de $1.1 miliarde pentru pădurea tropicală amazoni ...

Tradiții Pascale din întreaga lume
05/05/2024 17:11

In fiecare an, sărbătorirea Pastelui aduce in prim-plan o varietate fascinantă de traditii si obiceiuri din intreaga lume. De la ritualuri străvechi pană la practici contemporane, diversitatea culturală e ...

Celebrul ursuleţ Paddington, cu ouă vopsite în roşu, galben şi albastru, pentru a marca Paştele Ortodox
05/05/2024 17:01

Celebrul ursuleţ Paddington care ţine ouă vopsite in roşu, galben şi albastru apare intr-o imagine creată de Inteligenţa Artificială şi postată de Ambasada Britanică la Bucureşti pentru a marca Pa ...

Apel disperat al familiei româncei care se află închisă într-un penitenciar din China
05/05/2024 16:57

Apel disperat al familiei romancei care se află inchisă intr-un penitenciar din China. Părintii Alinei Apostol cer, citez, ”in genunchi”, statului roman să le salveze fiica. Acestia au făcut de ...

Cum se sărbătorea Paștele în vremea comuniștilor? Amintiri cu Serghei Mizil despre vremuri demult apuse!
05/05/2024 16:50

Serghei Mizil este fiul unuia dintre membrii de varf ai fostei nomenclaturi a Partidului Comunist Roman. Paul Niculescu Mizil, candva membru al Comitetului Politic Executiv al fostului partid unic, s-a numărat ...

Ultimă oră! ANM a emis cod galben de ploi în mai multe județe din România
05/05/2024 15:20

Mai multe localităţi din judeţele Cluj, Sălaj, Gorj, Valcea şi Alba se află, duminică după-amiază, sub atenţionări nowcasting Cod galben vizand ploi, descărcări electrice, intensificări ale vantul ...

Numărul actelor antisemite a atins un record mondial
05/05/2024 14:35

Liga Anti-Defăimare (ADL) a tras un semnal de alarmă duminică - in raportul său global anual - asupra "nivelului fără precedent" al acţiunilor antisemite inregistrate in 2023, războiul intre H ...

Cutremur în dimineața de Paște în România. Ce magnitudine a avut și unde s-a mișcat Pământul?
05/05/2024 12:24

Cutremur in dimineata de Paste in Romania. Ce magnitudine a avut si unde s-a miscat Pămantul? vă spunem potrivit Institutlui National de Fizica Pămantului care a si făcut anuntul.     Al doil ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei