VIDEO Cum arată acum lucrările la cel mai avansat tronson al Autostrăzii de Centură A0 care va ocoli Capitala

000000  ULTIMA-ORA-pensii-m

Dimensiune font:

| 23-07-2021 23:36

 Autostrada de Centură a Capitalei (A0), o nouă șosea de mare viteză diferită de actuala centură, începe să prindă contur din ce în ce mai mult. Din circa 101 km de inel de autostradă (A0) în jurul Bucureștiului, 52 de km vor reprezenta A0 Sud, unde cele trei loturi deja au fost contractate și au intrat în lucru. Dintre acestea, cel mai avansat este Lotul 2 - circa 16 km între DN6 și Berceni, construit de o companie din Turcia.

Contractul pentru Lotul 2 - 16,3 km de autostradă dintre Clinceni și Berceni - a fost semnat în martie 2019 cu turcii de la Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS pentru circa 162 milioane de euro (12 luni proiectare + 30 de luni execuție).

Primele lucrări au început în August 2020, dar doar pe 1,6 km. Abia din octombrie 2020 au putut fi realizate restul exproprierilor, iar de la finalul lui octombrie a și fost eliberată autorizația de construire pe întreg tronsonul.


 
Aceeași companie din Turcia lucrează de la începutul anului și pe Lotul 1, adiacent - circa 17 km de la Berceni până la Autostrada Soarelui A2, acolo unde în prezent se conturează viitorul nod rutier între autostrăzi. Pe Lotul 3, circa 18 km de la DN6 la A1, antreprenor sunt grecii de la Aktor care au avut mari probleme să finalizeze proiectarea.

Autostrada A0 Sud

 
Autostrada de centură A0 Sud - Lotul 1
 
Lungime: 16.93 km.
Cost: 177 mil. euro
Constructor: Alsim Alarko Sanayi Tesisleri veTicaret A.Ş.
Contract semnat: august 2019 (licitație începută în 2017)
Termen de finalizare: 12 luni proiectare și 30 luni execuție
Lucrări începute: februarie 2021
Finalizare posibilă: Q2-Q3 2023
 
Autostrada de centură A0 Sud - Lotul 2

Lungime: 16.3 km
Cost: 162 mil. Euro
 
Constructor: Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS
Contract semnat: martie 2019 (licitație începută în 2017)
Termen de finalizare: 12 luni pentru proiectare și 30 de luni execuția lucrărilor
Lucrări începute: august 2020 doar pe 1,7 km / noiembrie 2020 pentru restul tronsonului
Finalizare posibilă: Q2-Q3 2023
 

Autostrada de centură A0 Sud - Lotul 3

Lungime: 18 km
Cost: 180 mil. Euro
Constructor: Asocierea Aktor - Euroconstruct Trading
Contract semnat: contract semnat pe 14 aprilie 2019
Termen de finalizare: 12 luni pentru proiectare și 30 de luni pentru desfășurarea lucrărilor, odată ce va fi emis ordinul de execuție după semnarea contractelor
Lucrări începute: proiectare finalizată cu întârzieri în 2021. Lucrări nedemarate încă.
 

Autostrada A0 Nord


Pe partea de A0 Nord (49 km), doar Lotul 4 (4,5 km), de la A2 la DN3, și Lotul 2 (19km), de la DN1 la DN2, au fost contractate cu UMB. Restul loturilor din A0 sunt încă în diverse faze ale licitației și fără nici un alt contract semnat.
 
---

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Știi care e distanţa maximă până la care pistolul radar îi „vede” pe şoferii vitezomani?
21/04/2024 13:25

 Poliţia Romană are in dotare peste o sută de pistoale radar Tru Cam, care ii pot intercepta pe şoferii vitezomani in baza unei tehnologii complexe şi nu numai din faţă, ci şi din spate.   & ...

UE interzice vânzarea motorinei în statele membre. A fost anunțată data limită pentru mașinile care folosesc acest combustibil
20/04/2024 15:57

Uniunea Europeană impune reguli extrem de dure! Usor, usor, combustibilii traditionali precum motorina si benzina vo fi interzisi. Deja, un calendar in această privintă a fost stabilit. Traditionalii co ...

Un motociclist a fost prins când ”zbura” cu 242 km/oră pe drumul vechi care leagă litoralul de București, anunță Poliția Constanța
13/04/2024 21:03

 Un motociclist a fost prins cand ”zbura” cu 242 km/oră pe drumul vechi care leagă litoralul de Bucuresti, anuntă Politia Constanta. Motociclistul a fost depistat de politistii rutieri pe DN ...

Formula 1: Schimbări în calendarul din 2025 - Unde va debuta sezonul următor
12/04/2024 17:57

 ​Vineri a fost dezvăluit calendarul competitional pentru anul 2025 din Formula 1, iar surpriza vine in ceea ce priveste locul de debut al următorului sezon din Marele Circ. Formula 1  Sezon ...

Waze  noi funcții importante. Toți șoferii trebuie să știe de ele
12/04/2024 13:29

Waze, aplicatia de navigare apreciată de soferi din intreaga lume pentru functiile sale inovatoare si alertele utile in timp real, anuntă lansarea unui set de actualizări menite să imbunătătească si mai ...

Reguli noi de eliberare a permisului de conducere. În ce condiții poate fi obținut online
06/04/2024 14:01

Ministerul Afacerilor Interne a pus in dezbatere publică un proiect de ordin de ministru prin care este inlocuit un ordin similar din 2013 privind conditiile de eliberare a permisului de conducere cu o nouă v ...

Un număr foarte mare de automobile BMW, rechemate în service
01/04/2024 12:20

 Un număr foarte mare de automobile BMW vor fi rechemate in service pentru remedierea unei posibile defectiuni a sistemului de recirculare a gazelor arse. Eroarea de functionare poate conduce la efecte se ...

Decizie CCR - Posesorii de carnet categoria B vor putea conduce motociclete
20/03/2024 11:34

Curtea Constituţională (CCR) a Romaniei a discutat, miercuri, sesizarea privind ordonanţa de urgenţă care le permite posesorilor de carnet categoria B să conducă scutere. Presedintele Klaus Iohannis cont ...

UE pregătește o legislație rutieră mai aspră. Interdicția de conducere ajunge la nivel european
11/03/2024 12:41

 Se lucrează la nivel european pentru reguli rutiere mai dure. Noua legislatie ar putea fi adoptată chiar din 2025, sustine europarlamentarul Vlad Gheorghe. Cea mai importantă prevedere este că un sofe ...

Există riscul ca Uber și Bolt să dispară din România: Guvernul pregătește o mare lovitură
11/03/2024 12:00

La nivel guvernamental s-au purtat negocieri extinse pentru a se modifica OUG 49/2019 pentru a reglementa transportul de persoane. Conform celor de la Confederatia Operatorilor si Transportatorilor Autorizati d ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei