Viktor Orban ar putea ajunge la mâna lui Kovesi. Autoritățile sunt legate de mâini, Parchetul European poate interveni

KOVESI

Dimensiune font:

| 27-03-2021 14:36

Profesorul Răzvan Munteanu, analist de politică externă și președintele think tank-ului Chamber of Excellence in International Affairs (CEIA), a discutat despre situația din Ungaria condusă de Viktor Orban și suspiciunile opoziției de la Budapesta cu privire la finanțările pe care regimul le face în statele vecine, inclusiv în România.

Pe baza unor analize făcute de jurnaliștii de investigație inclusiv maghiari, foarte multe fonduri pe care Budapesta le acordă în state vecine, precum Slovacia sau România, au ajuns într-o proporție mare către acapararea mass-mediei în limba maghiară, controlată de instituții sau ONG-uri subordonate Budapestei, subliniază Răzvan Munteanu.

„Aceasta înseamnă o capacitate de proiecție a puterii foarte ridicată pe care Ungaria o face în statele vecine”, subliniază Munteanu.

Expertul amintește și de investițiile în domeniul sportiv pe care Ungaria le face în statele vecine, dar și de faptul că opoziția maghiară atrage atenția cu privire la aceste fonduri. Interesant este că, întrucât fondurile sunt destinate comunităților maghiare de peste graniță, autoritățile maghiare nu pot efectua o investigație. La fel se întâmplă cu autoritățile statelor unde ajung banii. Aici ar putea intra pe fir Parchetul European sau alte instituții europene.

„Este interesant ce se întâmplă cu acești bani. Câți bani sunt cu adevărat investiți și câți bani se întorc către grupul de interese de la Budapesta”.

Investițiile făcute de Orban ar putea fi anchetate de Parchetul European
„Ungaria dezvoltă inclusiv prin intermediul Guvernului, al unui fond de investiții, o politică care vizează etnicii maghiari din bazinul carpatic. Unii consideră acest proces ca o ingerință în afacerile interne, nu pentru că Ungaria sprijină aceste comunități, dimpotrivă, ci prin modul în care o face, fiind acțiuni unilaterale nu bilaterale cu statele respective.

Opoziția maghiară atrage atenția că prin aceste fonduri de investiție în statele vecine, Guvernul Orban nu face altceva decât să dezvolte un adevărat mecanism financiar cu scopul de a obține avantaje ilicite. Problema este că autoritățile maghiare nu pot investiga aceste sume de bani pe care Guvernul le acordă într-un stat vecin. Pe de altă parte nici statele vecine Ungariei nu pot urmări cu atenție traseul acestor investiții și programe economice. Sunt investiții de zeci și chiar sute de milioane de euro”, precizează profesorul Răzvan Munteanu, într-un interviu acordat DC News, în cadrul emisiunii „Pe Plan Extern”.

„Cine ar putea să investigheze dacă suspiciunile opoziției maghiare sunt corecte sau nu? Poate că în acest context o investigație asupra traseului banilor ar putea fi făcută chiar de către Parchetul European sau de către instituțiile europene”, a conchis analistul.

Amintim că în octombrie 2019, Consiliul European a convenit numirea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror-șef european. Numirea a fost ulterior confirmată și de Parlamentul European. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren intravilan in suprafata de 35 mp, situat in orasul Negresti, Str. Decebal nr. 5, ce apartine domeniului public al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Cartea Funciara Nr. 73695 Negresti, Nr. Cadastral 73695, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 49/28.05.2024 si temeiul legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru realizarea unei constructii provizorii in vederea desfasurarii de activitati conexe serviciilor medicale referitoare la sanatatea umana. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic, din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Serviciului Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.06.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 20.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Registratura, Orasul Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.06.2024, ora 11.00, Orasul Negresti, Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiu in suprafata de 21,9 mp, situat in orasul Negresti, Str. Unirii, Bl. E2, Sc. C, Parter, judetul Vaslui, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Carte Funciara Nr. 70102-C1-U74, Nr. Cadastral 70102-C2-U74, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 48/28.05.2024 si temeiul legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru desfasurarea de activitati de coafura si alte activitati de infrumusetare. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic, din cadrul Orasului Negresti, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.06.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 20.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.06.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, Parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.05.2024.
Un autocar cu 40 de copii şi 6 adulţi a luat foc pe autostrada A10
01/06/2024 00:44

Un autocar in care se aflau 40 de copii şi 6 adulţi a luat foc, vineri seară, pe autostrada A10, in judeţul Alba. Nu s-au inregistrat victime ”Detaşamentul de pompieri Alba Iulia a fost solicitat să in ...

5 din cele 31 de tancuri Abrams trimise în Ucraina au fost deja pierdute
01/06/2024 00:41

In contextul războiului dintre Rusia si Ucraina, armura tancurilor Abrams furnizate de SUA cedează, deoarece au fost descoperite o serie de slăbiciuni, potrivit echipajelor ucrainene care lucrează la tancur ...

1 Iunie, Ziua Copilului
01/06/2024 00:05

1 iunie reprezintă simbolic ziua in care toţi redevenim copii. Nu există limită de varstă, deoarece fiecare dintre noi, are voie si nevoie să se simtă din nou copil. In această zi, cu sigurantă, fiecar ...

Nebunie după condamnarea lui Trump! Se face apel la revolte şi represalii violente: 'Să-i spânzure pe toți' / 'Voi trece la arme, dacă mi le cere'
31/05/2024 14:28

Susţinătorii lui Donald Trump, infuriaţi de condamnarea acestuia, au inundat site-urile pro-Trump cu apeluri la revolte, revoluţie şi represalii violente. După ce Trump a devenit primul preşedinte ame ...

LIVEVIDEO Donald Trump, găsit vinovat de jurați de 34 de capete de acuzare/ Pronunțarea sentinței, pe 11 iulie
31/05/2024 14:13

 Donald Trump a devenit primul presedinte american care a fost condamnat pentru o infractiune, joi, cand 12 jurati l-au găsit vinovat că a falsificat documente pentru a ascunde plătile făcute pent ...

Mexicul, pe cale de a avea prima femeie președinte
31/05/2024 13:05

 Aproape 100 de milioane de alegători sunt chemaţi la vot duminică in Mexic, pentru a alege cel mai probabil prima femeie preşedinte a unei ţări in care violenţa nu a ocolit campania electorală, re ...

Atac armat la Minneapolis. Trei oameni au fost uciși, unul fiind ofițer de poliție
31/05/2024 10:07

Trei oameni au fost ucişi joi intr-un atac armat in oraşul american Minneapolis, intre care şi un ofiţer de poliţie şi un suspect, au anunţat autorităţile locale, relatează Reuters. Alte trei persoan ...

Trump, primul fost preşedinte găsit vinovat de un tribunal penal
31/05/2024 09:17

Donald Trump a fost găsit vinovat joi de toate capetele de acuzare la procesul său penal la New York pentru plăţi ascunse către o vedetă de filme porno, un cutremur pentru fostul preşedinte american care ...

Se redeschide Transalpina. Program special pentru acest sector de drum
31/05/2024 08:59

Vesti bune pentru turisti. Celebrul drum Transalpina se deschide pentru public, insă programul este unul bine stabilit. Masinile nu vor avea acces la orice oră pe acest drum, ci doar intr-un anumit interval. ...

Ucrainenilor le este mai puțin frică să se înece în Tisa decât să meargă pe front, afirmă un politolog
31/05/2024 08:44

Bărbatilor ucraineni de varstă militară le este mai putin frică să se inece in timp ce traversează raul Tisa din Transcarpatia decat să meargă pe front, a declarat intr-un interviu pentru ziarul "Vzglia ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei