99 rachete antigrindină lansate în week-end! Am inventat ploaia artificială, dar ne ucide seceta!

1antigrindina
1antigrindina1

Dimensiune font:

| 03-05-2020 23:28

 

 

* iniţial, fermierii au protestat, dar acum sunt foarte mulţumiţi de eficienţa „tirului„ * dacă în municipiul grindina a lovit din plin, în schimb mediul rural a fost ferit de un asemenea fenomen * chiar dacă grindina a fost „înlăturată” în mod artificial, seceta continuă să facă ravagii * ciudat este faptul că, deși deține tehnologia pentru a crea ploaie în mod artificial, România nu face nimic pentru a „îndulci” măcar efectele secetei * asta deși avem, de 6 ani, o Autoritate Națională pentru Creșterea Precipitațiilor (ANCP), cu 75 de salariați * „Pentru a provoca ploaia ar costa doar 15 euro la hectar”

 

Grupurile de combatere de la Cotnari şi Huşi, din cadrul Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor au lucrat la turaţie maximă în minivacanţa de 1 mai. În plus, cei de la Centrul Zonal Iaşi au trebuit să facă faţă unui veritabil asalt din partea fermierilor, care s-au opus vehement lansării de rachete. A trebuit multă diplomaţie şi un apel la 112 ca lucrurile să nu degenereze.

Între timp, cultivatorii şi-au reconsiderat total atitudinea, fiind extrem de mulţumiţi de eficienţa „bombardamentului”.

Conform datelor puse la dispoziţie de către domnul Dan Axinte, directorul Centrului, campania antigrindină a început joi, 30 aprilie. În acea zi, cei de la Grupul Huşi au lansat 25 rachete L (lungi) şi o rachetă S (scurtă). Vineri, 1 mai, a intrat în pâine şi Grupul Cotnari, de aici fiind lansate 7 rachete L, iar de la Huşi alte 16. Pe 2 mai au „spart norii” 13 rachete L şi 3 rachete S de la Cotnari şi 34 rachete L de la Huşi.

Până duminică, la ora 16.00, nicio lansare, dar totul la Centrul Zonal Iaşi totul este pregătit pentru a feri culturile de ravagiile grindinei.

 

Explicaţia faptului că, în timp ce zona rurală a fost ferită de ploaia cu gheaţă, iar municipiul a resimţit din plin fenomenul e foarte simplă. Din motive de securitate, aici nu se execută trageri cu rachete antigrindină.

 

Pentru a provoca ploaia ar costa doar 15 euro la hectar”

Chiar dacă grindina a fost „înlăturată” în mod artificial, seceta continuă să facă ravagii.

 

Ciudat este faptul că, deși deține tehnologia pentru a crea ploaie în mod artificial, România nu face nimic pentru a „îndulci” măcar efectele secetei. Chiar și în condițiile în care în țara noastră funcționează, de 6 ani, Autoritatea Națională pentru Creșterea Precipitațiilor (ANCP), un mastodont cu 75 de salariați plătiți de la bugetul de stat, nimeni nu a reușit să aducă nici măcar o picătură de ploaie peste câmpurile patriei.

Iar asta din două motive: nu sunt bani suficienți la buget, iar, pe de altă parte, nici nu s-a ajuns la un acord cu statele vecine, car nu ne dau acordul (obligatoriu în aceste condiții), temătoare ca nu cumva să le lăsăm fără precipitații.

De fapt, cei de la Autoritatea pentru Creșterea Precipitațiilor spun că au adus, experimental, ploaia, în mod artificial, în Dobrogea, în urmă cu mai bine de un an, pe o suprafață de 10 kilometri pătrați, provocând precipitații mărite de la 100 de mililitri de apă la 10 litri de apă pe metru pătrat. „Pentru a provoca ploaia ar costa doar 15 euro la hectar”, a spus Gheorghe Căunei Florescu, președintele ANPC. Singura condiție ce se impune pentru a declanșa ploaia este ca pe cer să existe nori! „Am făcut deja primele experimente pentru stimularea precipitațiilor prin rachete de tipul celor antigrindină, dar cu altă încărcătură specifică, și realizarea unor echipamente pentru aviație, iar acum urmează să trecem la testarea efectivă. Practic, prin însămânțarea norilor respectivi cu iodură de argint, se obține o creștere a cantității de precipitații cu 5% până la 15%. După cum s-a observat, se întâmplă de multe ori vara să existe o densitate foarte mare de nori și nu se întâmplă nimic. Acum, în momentul în care apar acești nori, cu ajutorul avioanelor, vom împrăștia substanțele în nori, pe suprafețe foarte mari, creându-se centre de condensare suplimentară care să determine apariția ploii. Dacă zona de nori este mai redusă ca suprafață, vom putea utiliza rachetele. Având în vedere că acțiunea se va defășura pe suprafețe foarte mari, va trebui să colaborăm și să cooperăm cu țările vecine”, spunea, anul trecut, Dinu Constantinescu, directorul Electromecanica Ploieşti, operatorul sistemului naţional antigrindină și de stimulare a precipitațiilor. Iar de atunci, seceta ne-a tot afectat!

 

Însămânțarea de nori, practicată în 25 de state ale lumii

Fenomenul ploii artificiale a fost descoperit, pentru prima dată, de către Ştefania Mărăcineanu (1882 – 1944), unul dintre marii fizicieni ai Romaniei. Aceasta a reuşit să descopere procedeul cu ajutorul unor săruri radioactive şi să stabilească legătura între cutremure şi precipitaţii. Experimentul a avut loc în vara secetoasă a anului 1931, în Bărăgan. Pentru realizarea lui a primit sprijinul profesorilor Dimitrie Bungeţianu şi N. Vasilescu-Karpen, iar cel care a pilotat avionul din care s-au lansat sărurile radioactive a fost pilotul-prinţ Constantin „Bâzu” Cantacuzino, devenit mai târziu o legendă a aviaţiei române în cel de-al Doilea Război Mondial.  Experienţa a fost un succes, Mărăcineanu fiind apoi însărcinată de guvernul francez să experimenteze „ploaia artificială” şi în Algeria, colonia franceză Africa. După 1945, cercetările în acest domeniu au continuat mai ales în SUA, dar şi în alte ţări, substanţele folosite pentru injectarea norilor fiind numeroase, printre ele numărându-se iodura de argint sau zăpada carbonică.
Aproximativ 25 de țări din întreaga lume practică însămânțarea de nori, precum Statele Unite, unde se caută ploaie în zonele de secetă, dimensiunea grindinei și cantitatea de ceață pe aeroporturi sunt reduse, Australia, Rusia, Argentina, Chile, Venezuela și China, care au fost în fruntea modificării climatului din 1987 și care în martie anul trecut au anunțat construirea unui sistem care să includă camere de combustie cu iodură de argint pe întregul platou tibetan, aproximativ 1, 6 kilometri pătrați. Această metodă nu ar fi valabilă fără prezența în acea zonă a vânturilor musonice din Asia de Sud, care au impact împotriva munților și generează actualizări care ajută componentele să ajungă în nori.
Marcel FLUERARU, Daniel BACIU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
243 de persoane la UPU, în prima zi de Paște!
06/05/2024 23:51

* „Cele mai multe urgenţe au fost din cauza colicilor biliare şi alcoolului. Au fost 12 persoane care au ajuns la spital din cauza etilismului acut sau a servrajului etanolic. Am avut şi 15 pacienţi ...

Șoc pentru o familie venită la iarbă verde: grenadă de mână defensivă, găsită într-o pădure
06/05/2024 23:04

Grenada a fost transportată in poligonul militar de la Copălău in vederea distrugerii la o dată ulterioară.>O grenadă de mană defensivă a fost găsită, luni, intr-o pădure din localitatea Lozna, au a ...

O noapte de amor, un an de nopți dormite pe sub poduri şi prin şanţuri
06/05/2024 18:59

* femeia a adus destule bunătăţuri şi aştepta să inceapă petrecerile * n-a fost loc, Florin a venit mai mult decat cherchelit şi cu mare chef de sex * doi pumni zdraveni in mandibula nevestei * i-a pus ...

Licitația pentru construcția depoului din Dacia a intrat pe ultima sută de metri
06/05/2024 18:57

Firmele care doresc să construiască noul depou din Dacia au la dispozitie mai putin de trei săptămani pentru a se inscrie la licitatie, data limită de depunere a ofertelor fiind 27 mai 2024. Licitatia est ...

Copertinele din stațiile pentru călători vor fi consolidate și reabilitate
06/05/2024 18:56

Copertinele pentru protejarea călătorilor amenajate in statiile mijloacelor de transport in comun din municipiu vor fi consolidate si reabilitate in cadrul unei actiuni care vizează igienizarea punctelor de ...

500 de autovehicule vor dispărea, în acest an, de pe străzile Iașului
06/05/2024 18:55

* prima de casare anuntată in cadrul Programului „Rabla local” este de 3.000 de lei, jumătate din sumă urmand să fie suportată de la bugetul AFM, iar cealaltă de către primării * la editia d ...

Ieșenii cer ajutorul președintelui pentru transformarea Pădurii Bârnova-Repedea în Parc Natural
06/05/2024 18:54

Asociatia civică „Codrii Iasului” solicită demararea de urgentă a procedurilor pentru desemnarea sit-ului „Natura 2000 Pădurea Barnova-Repedea”, situat in imediata apropiere a muni ...

Poli Iași câștigă la Sibiu și reaprinde speranța salvării
06/05/2024 18:50

* FC Hermannstadt – FC Politehnica Iasi 0-1 * a marcat Bettaieb, minutul 74 Poli Iasi a reusit, ieri după-amiază, la Sibiu, imposibilul. Dacă ar fi să judecăm după forma sportivă arătată de ie ...

Mircea Geoană, după ce Macron a reluat ideea trimiterii trupelor NATO în Ucraina: „Nu există discuții în acest sens”
06/05/2024 14:31

NATO nu are nicio intentie să trimită soldati pe teritoriul ucrainean, a asigurat vineri secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană,după ce preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat posibilita ...

Trei case distruse de un incendiu la Vatra Moldoviței
06/05/2024 07:15

Patru case din localitatea Valea Moldovei au fost afectate, duminică, in prima zi de Paşte, de un puternic incendiu, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava. Potrivi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei