Creșterea inflației nu a majorat cursul euro

1analiza

Dimensiune font:

| 16-01-2022 21:16

Într-un raport al BCR se anticipează o creștere a dobânzii-cheie până la 3%, respectiv la 4% a facilității de creditare la mijlocul anului 2022, care va fi, „probabil, instrumentul operațional relevant în contextul unui control ferm al lichidității pentru a menține stabilitatea cursului de schimb”. Pentru finalul anului, analiștii BCR estimează un curs de 5,08 lei/euro.

Săptămâna trecută a debutat cu decizia BNR de a majora dobânda sa de politică monetară de la 1,75 la 2%/an. Creșterea cu doar 25 puncte de bază a dobânzii a fost în contradicție cu prognozele din piață care vedeau o majorare de 50 puncte de bază.

Sfârșitul săptămânii a adus o nouă veste proastă. Preţurile de consum au crescut la finalul anului cu 0,7%, comparativ cu noiembrie 2021. Astfel, rata inflaţiei decembrie 2021/decembrie 2020 a urcat la 8,2%.

Informația nu a influențat evoluția cursului euro care a fost stabilit vineri la 4,9432 lei,  într-o ședință în care transferurile s-au realizat între 4,94 și 4,947 lei iar piața s-a închis la 4,944 lei.

Reducerea cererii de lei din piața monetară a necesitat intervenția BNR care a atras, la începutul săptămânii, depozite de la bănci în valoare de aproape 3,8 miliarde lei, la o dobândă de 1,75%/an în timp ce indicii ROBOR depășesc pragul de 3%, valori comparabile cu cele din martie 2020.

La sfârșitul perioadei analizate, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 3,05%.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 3,20%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, a crescut de la 3,28 la 3,29%.

Euro a crescut de la 1,1321 dolari, la începutul perioadei, la 1,1483 dolari, la finalul ei, când bursele americane s-au închis la 1,1416 dolari. Cursul monedei americane a scăzut de la 4,3647 la 4,3131 lei, media de vineri fiind stabilită la 4,3142 lei.

Investitorii se aşteaptă ca Rezerva Federală să majoreze ratele dobânzilor încă din luna martie, după ce mai mulţi membri ai conducerii băncii centrale americane şi-au arătat disponibilitatea de a majora dobânda de politică monetară, după ce inflaţia anuală a crescut în 2021 cu 7%, cel mai ridicat nivel din ultimii 39 de ani.

Moneda elvețiană a fluctuat între 1,042 și 1,051 franci/euro. După ce a atins un minim de 4,7108 lei, media ei a încheiat săptămâna la 4,7342 lei.

Cursul lirei sterline a scăzut de la 5,9370 la 5,9246 lei, creșterea față de sfârșitul anului trecut fiind de circa jumătate de punct procentual.

Prețul gramului de aur a crescut la jumătatea săptămânii la 254,4439 lei, dar a încheiat-o pe scădere la 252,8267 lei. Evoluția poate fi pusă pe seama deprecierii monedei americane în timp ce metalul galben a fluctuat în jurul pragului de 1.820 dolari/uncie.

Bitcoin a scăzut la începutul perioadei la aproape 39.500 dolari, minim al ultimelor peste cinci luni. În următoarele zile, culoarul de tranzacționare al monedei digitale a fost de 41.350 – 44.400 dolari.

La rândul său, ether a scăzut la aproape 2.900 dolari, pentru ca apoi să fluctueze între 3.060 și 3.420 dolari. Analiză transmisă de Agenția Domus M&D

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei MEGA EDILE IAȘI SRL – societate în faliment, dosar nr. 2517/99/2019 aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2014, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele active : Nr. crt. Denumire activ Buc Preț de pornire 90% (lei-fără TVA) 1. Mobilier 1 2.507 2. Bena cu descarcare centrala 1 1.877 3. Masina de curatat panouri 1 4.981 4. Masina de taiat 1 2.864 5. Masina de taiat caramida 1 2.951 6. Masina de fasonat 1 9.470 7. Aparat suduraMAX 403 1 10.434 8. Compresor de aer AB 300/808F 1 3.667 9. Masina de sudat carcase tip PILEMASTER IIIDF200/1500/12 si accesoriile aferente 1 554.088 10. Masina de confectionat etrieri tip TWINMASTER 12S, Model 031 si accesoriile aferente 1 355.857 11. Masina de fasonat 1 9.743 12. Compresor trifazat stationar AB300/808F 1 3.574 13. Masina de legat fier RB441T 1 8.228 14. Pistol sudura MIG,DC-00020 1 4.393 15. Radiocomanda macara 1 5.401 16. Bos furca macara auto 1 4.066 17. Uscator de aer prin refrigerare QNOM=900 L/M 1 3.001 18. Bena 1000 l descarcare centrala cu tub 1 3.646 Licitațiiile vor avea loc în zilele de 03,17.06.2022 respectiv 01 și 15.07.2022 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Maior Popescu Eremia nr. 1, Birou nr. 1, Jud. Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine :  cerere de participare la licitaţie;  dovada achitării taxei de participare de 595 lei;  dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector RO25PIRB2400776062003000 deschis pe numele debitoarei la First Bank;  actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Cererile de participare se vor depune cu cel târziu cu 1 zi înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termen de 30 zile, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţiei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau tel:0744520508,0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei RESIDENT EST COM S.R.L. – societate în faliment, dosar nr. 5539/99/2020 aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2014, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Autoutilitară marca Ford, model Transit, fabricat în anul 2002, capacitate cilindrică 2.402 cmc, putere 66 kw, 90 CP, norma de poluare E3 - Preț de pornire 2.000 Euro reprezentând 100% din valoarea de piață/de lichidare stabilită prin raportul de evaluare. Licitațiile vor avea loc în zilele de 27.05.2022 respectiv 03, 10 și 17.06.2022 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Maior Popescu Eremia nr. 1, Birou nr. 1, Jud. Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine:  cerere de participare la licitaţie;  dovada achitării taxei de participare de 595 lei;  dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector RO54PIRB2400764684002000 deschis pe numele debitoarei la First Bank;  actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau la: tel:0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Primaria Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani, telefon 0231/561.946, fax 0231/561.936, e-mail: primariacotusca@ yahoo.com, cod fiscal 3372157. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: a) teren in suprafata de 7.900 mp, din Parcela Cadastrala 677, lot 2, situat in comuna Cotusca, judetul Botosani, apartine domeniului public al Comunei Cotusca, conform caietului de sarcini; b) teren in suprafata de 680 mp, din Parcela Cadastrala 682, lot 2, situat in comuna Cotusca, judetul Botosani, apartine domeniului public al Comunei Cotusca, conform caietului de sarcini; c) teren in suprafata de 7.210 mp, din Parcela Cadastrala 682, lot 1, situat in comuna Cotusca, judetul Botosani, apartine domeniului public al Comunei Cotusca, conform caietului de sarcini; conform H.C.L. nr. 22/08.04.2022 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Primariei Comunei Cotusca. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Primariei Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei, se achita numerar la Casieria institutiei sau in contul concedentului: RO60 TREZ 1195 006X XX00 0330, deschis la Trezoreria Saveni, cod fiscal al concedentului 3372157. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.05.2022, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 30.05.2022, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Primariei Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.05.2022, ora 12.00, la sediul Primariei Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de contencios administrativ a Tribunalului Botosani, oras Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, e-mail: tr-botosani-reg@ just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.05.2022.
Cerere de insolvență pe numele Nordis Management în contul unei datorii de 5,5 milioane de euro
27/05/2022 17:53

 Societatea Weststar Real Estate SRL Arad a depus astăzi, la Tribunalul Bucuresti, o cerere de intrare in insolventă pe numele Nordis Management SRL, cea mai importantă firmă din grupul dezvoltatorului ...

CURS BNR, 27 mai 2022. Este valabil în weekend și luni. Sunt ultimele informații de la Banca Centrală despre leu
27/05/2022 17:38

CURS BNR, 27 mai 2022. Sunt ultimele informatii de la Banca Natională a Romaniei. CURS BNR, 27 mai 2022. Euro a crescut astăzi la 4,9429 lei, cu 0,0006 lei. CURS BNR, 27 mai 2022. Dolarul continuă s ...

Preţul gazelor SCADE peste tot în Europa
27/05/2022 14:12

Preţurile de referinţă la gaze naturale in Europa au continuat să scadă vineri, indreptandu-se spre a treia săptămană de declin consecutiv, in urma diminuării temerilor privind intreruperea livrăril ...

Sindicaliştii de la Poşta Română au protestat astăzi în faţa Guvernului
27/05/2022 14:00

Sindicaliştii de la Poşta Romană au protestat astăzi in faţa Guvernului, solicitand majorarea salariilor şi păstrarea locurilor de muncă. Ultima creştere a veniturilor a avut loc anul trecut cand cond ...

Consolidarea capacității unităților de învățământ preuniversitar de stat din comuna Popești, în vederea gestionării situației de pandemie generată de virusul SARS-COV-2, cod smis 148823,
27/05/2022 12:54

 COMUNICAT DE PRESA Data: 27.05.2022 Anunt de incepere proiect Consolidarea capacitătii unitătilor de invătămant preuniversitar de stat din comuna Popesti, in vederea gestionării situatiei de pande ...

 Banca Central Europeană anunță o corecţie în piaţa imobiliară
27/05/2022 11:45

  O inversare a evoluţiei pieţelor imobiliare din regiune a fost unul dintre principalele riscuri identificate de analiza semestrială a stabilităţii financiare a BCE, care a avertizat, de asemenea, c ...

Italienii vor realiza primii 21 de kilometri ai autostrăzii
27/05/2022 11:00

  Primul contract scos la licitatie de pe viitoarea autostradă a Moldovei A7 va fi semnat cu italienii de la Impresa Pizarotti, care intre 2014 si 2021 au lucrat la 17 km pe A10 Sebes - Alba Iulia, anunt ...

Auchan recrutează în județul tău: Hai în noua echipă Auchan Miroslava și bucură-te de nenumărate beneficii
27/05/2022 09:28

Cauti un loc de muncă stabil, care să te motiveze si să iti ofere noi provocări, sau pur si simplu iti doresti să faci o schimbare cu un job mai bun, mai aproape de casă? Noul supermarket Auchan Miroslava ...

3.000 de lei, amenda pentru cei care nu s-au recenzat
27/05/2022 09:00

De luni, 30 mai, recensămantul populatiei intră intr-o altă etapă. Romanii se mai pot autorecenza doar pană vineri, apoi recenzorii vor bate din usă in usă pentru ca cei care nu au completat chestionarel ...

VIDEO Podul peste Dunăre de la Brăila: A fost montat mai bine de jumătate din tablier. Cum arată acum
26/05/2022 16:12

 Podul peste Dunăre de la Brăila ar trebui să fie deschis la finalul anului, iar in această perioadă constructorul lucrează in prezent la montarea elementelor tablierului metalic suspendat. La acest ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei