Iașul a rămas fără buget!

48985671718_af0f3eb246_b

Dimensiune font:

| 23-04-2021 08:59

 

Aleşii locali au avut nevoie de aproape opt ore pentru, ca, în final, să respingă unul dintre cele mai mari bugete din istoria oraşului: 318 milioane de euro * şedinţa a avut parte de discuţii aprinse, contre şi ironii, pe de o parte dat fiind faptul că unele dintre amendamente propuse de partide figurau deja, în altă formă, în proiectul de buget, iar pe de altă parte din cauza unei slabe pregătiri a celor care le-au iniţiat * ca şi vot politic, USR şi PSD s-au abţinut în a vota amendamente PNL şi PMP * în schimb, liberalii, alături de PMP, au votat o parte dintre amendamentele social-democraţilor şi ale USR, în fapt, doar pe cele care respectau criteriul de legalitate sau veneau în folosul ieşenilor * votul final pe proiectul de buget a avut un deznodământ neaşteptat: consilierii PSD au părăsit sala de şedinţe, cei de la USR s-au opus, iar cu 13 voturi asigurate de consilierii PNL şi PMP, bugetul Iaşului pe 2021 a fost respins

 

Ședinţa de ieri a Consiliului Local Iaşi, de departe cea mai importantă din acest an dat fiind faptul că urma a fi dezbătut bugetul oraşului, a confirmat faptul că unii dintre aleşii locali nu ţin cont de priorităţile urbei, pentru ei fiind mai important să ofere un vot politic şi să asculte ordinele liderilor de filiale în detrimentul interesului cetăţenilor. De altfel, primarul Mihai Chirica a atras atenţia asupra repercursiunilor pe care le-ar putea avea un vot negativ, aşa cum anunţau, cu o seară înainte, cei din PSD şi USR. „Lipsa bugetului în această zi va duce la blocarea în totalitate a finanțărilor, atât pentru activitățile pe care noi le suportăm din bugetul local că așa spune legea, dar și pentru activități foarte obligatorii cum sunt cele legate de vaccinare. Mâine vom închide primăria. toate serviciile publice vor fi suspendate. Transportul public nu va mai funcționa pentru că nu mai avem cu ce să îi furnizăm. Plățile, salariile și primele pentru Paște, cele asigurate de companii nu vor mai putea fi asigurate, prin urmare orașul intră într-o altă eră, sub politicaa și cizma aș putea USR plus PSD. Nu s-a întâmplat niicodată. Am fost și eu membru de partid în Partidul Social Democrat. Indiferent cât de vehement, multă vehemență era din partea formațiunilor politice de altă culoare, nu am gândit niciodată să nu ajutăm toate formațiunile politice să-și regăsească proiecte”, a spus edilul-şef.

Discuţii inutile

Amendamentele au fost expuse de fiecare formaţiune politică, într-un mod mai mult sau mai puţin profesionist. Spre exemplu, consilierii USR au venit cu o sumedenie de amendamente, însă spre deosebire de cele formulate de colegii lor, acestea nu au fost suficient fundamentate. Mai mult, o parte din aceste amendamente sunt deja prinse în bugetul local, unele chiar într-un stadiu avansat de implementare. Altele nu aveau suport legal în acest moment, iar multe alte amendamente erau formulate în teremeni vagi, neprimind susţinerea plenului CL. Au trecut o parte dintre amendamentele liberalilor şi un sfert din cele ale PSD Iaşi.

Alianţa PSD-USR a aruncat oraşul în haos

Votul final a fost exprimat asupra bugetului local, în integralitatea sa. Ar fi fost logic ca atât timp cât fiecare formaţiune a reuşit să strecoare în bugetul pe anul în curs iniţiativele cu care au defilat în campania electorală, bugetului Iaşului pe 2021 să fie aprobat. S-a întâmplat exact invers. Consilierii PSD au anunţat că nu participă la vot, după care au părăsit sala în  momentul în care secretarul CL le-a transmis că, fiind în sală, decizia lor este sinonimă cu o abţinere. La rându lor, toţi cei 9 consilieri USR s-au abţinut în a vota bugetul oraşului. Doart cei 11 consilieri PNL, plus cei doi ai PMP au oferit un vot pozitiv, insuficient pentru ca proiectul să fie aprobat.

Ar fi fost cel mai mare buget din istoria Iaşului şi o şansă unică de continuare a unor investiţii sau de demarare a altora noi. Lucian STATE

 

* * *

 

„După o dezbatere de peste 10 ore, în care toţi ne-am implicat pentru a găsi soluţii viabile, alianţa toxică USR-PSD a blocat funcţionarea oraşului nostru. Vreau să mulţumesc consilierilor PNL şi PMP, care, dincolo de amendamente, au aprobat bugetul fără a putea primi o majoritate. Votul împotriva bugetului nu este împotriva unui partid politic. Este votul împotriva ieşenilor. Astăzi, USR a dat lovitura de graţie şi s-a raliat cu PSD. Nici Dragnea nu a reuşit să frâneze atât de mult Iaşul cum a reuşit USR astăzi. Guvernarea de la Bucureşti nu există la Iaşi. Îmi cer mii de scuze pentru cei care au votat USR: nu aţi procedat corect! Începând din seara aaceasta, Iaşul intră în era întunericului, în care a fost aruncat cu nesimţire de cele două partide”Mihai Chirica, primarul Iaşului 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Festival de vin cu primul concurs de brânzeturi din România
25/04/2024 20:10

Se apropie luna mai si Iasul se pregăteste să vibreze la multe evenimente cărora le dă valoare si care ii aduc consacrare, unul fiind festivalul „Vin la Cultură”. De la degustări delicioase la ...

Iașul ar putea avea 7 noi ”Cetățeni de onoare”
25/04/2024 18:55

Mai multe personalităti ale lumii academice si cultural-artistice sunt propuse pentru a deveni Cetăteni de onoare ai Iasului in cadrul sedintei de astăzi a Consiliului Local. Printre acestea se numără prof ...

Buget limitat pentru înmormântare? Iată de ce să alegi o agenție de servicii funerare.
25/04/2024 16:34

Buget limitat pentru inmormantare? Iată de ce să alegi o agentie de servicii funerare. Organizarea ceremoniei de inmormantare trebuie să se realizeze intr-un timp relativ scurt după ce un membru al fa ...

  Pelerinaje de Florii în Arhiepiscopia Iaşilor
25/04/2024 14:17

Sambătă, 27 aprilie 2024, in ajunul marii sărbători a Intrării Domnului in Ierusalim, Arhiepiscopia Iaşilor va organiza Pelerinajul de Florii, atat la Iaşi, cat şi in alte protopopiate de pe cuprinsul ...

Tradiții de Florii
25/04/2024 14:01

 Sărbătoarea Floriilor deschide săptămana cea mai importantă pentru pregătirile de Paşte * cunoscută ca şi ritual creştin, sărbătoarea a fost atestată incă din societatea romană ca şi zi de ...

Croitorașul cel Viteaz, în ritmurile prezentului
25/04/2024 13:51

Un nou titlu va imbogăti repertoriul permanent al Teatrului „Luceafărul” Iasi incepand din această săptămană: „Croitorasul cel Viteaz”. „Scenariul realizat de Constantin Breh ...

Daruri de la copiii Liceului UAIC prietenii lor de la o școală din Iași
25/04/2024 13:13

Privind cum copiii din clasa a II-a de la Liceul UAIC, coordonati de prof. inv. Raluca Gabriela Varga-Coneac impart darurile si zambetele lor cu prietenii de la o scoală din Iasi, simt că inimile noastre se u ...

Mocănița Huțulca din Suceava va ajunge până la Mănăstirea Moldovița / Noua cale ferată, cu o lungime de peste 5 km, se deschide vineri
25/04/2024 10:31

O nouă linie a Mocănitei Hutulca de la Moldovita va lega Mănăstirea Moldovita de pitorescul traseu al trenuletului pe linie ingustă din Bucovina, incepand de vineri, 26 aprilie  Noua cale ferată, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei