Un adolescent ieşean a câştigat, dramatic, Cupa României la sabie!
Dimensiune font:
Ieşeanul Andrei Mihnea şi-a câştigat, cu siguranţă, un loc în istoria sportului ieşean, după ce a câştigat, la capătul unei confruntări dramatice, Cupa României la sabie – cadeţi.
Andrei Mihnea, în vârstă de 16 ani, legitimat la clubul CSŞ Unirea Iaşi (antrenor Radu Tofan) a dispus în finala competiţiei de bucureşteanul Radu Niţu (Riposta Bucureşti) în chiar ultimul asalt. Sportivul din Capitală a condus prima parte a confruntării (8-5), însă Andrei Mihnea a revenit şi a preluat conducerea cu 14-10, fiind egalat din nou în ultimele minute. La ultimul asalt, spre surprinderea generală, ieşeanul a reuşit lovitura câştigătoare, proclamându-se campion naţional.
De remarcat că un alt sportiv ieşean – Răzvan Tipişcă (CSM Iaşi, antrenor Alexandru Siriteanu), a urcat, în cadrul aceleiaşi compertiţii, pe treapta a treia a podiumului. Lucian VLAD
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau