India vaccinează cu 8 milioane de doze într-o zi

+000000000  vaccin-Pfizer-

Dimensiune font:

| 22-06-2021 09:37

Noua campanie de vaccinare a Indiei, desfășurată în urma unei schimbări legislative, a inoculat cu 8 milioane de doze într-o singură zi.


India a lansat o nouă campanie de vaccinare, în cadrul căreia a administrat 8 milioane de doze în prima zi a programului. Și noua legislație permite guvernului federal să achiziționeze vaccin de la producători și să îl distribuie statelor. India este unul dintre cei mai mari producători de vaccin din lume, dar campania sa de vaccinare s-a desfășurat mai greu decât se așteptau autoritățile, scrie BBC.

Campania de vaccinare a reușit să imunizeze doar 5% din populația vizată, iar stocurile de vaccin sunt incomplete în multe state. Pentru a accelera campania, primul ministru Narendra Modi a anunțat că după ziua de 21 iunie, oricine dorește se va putea vaccina gratuit.

În prima zi a noii campanii, premierul Modi a lăudat performanțele acesteia.  

Legislația a fost modificată, cea precedentă prevăzând faptul că jumătate din vaccinul produs în India era destinat guvernului federal, iar altă jumătate ajungea la administrațiile statelor și spitale private.

Vaccinurile protejează și de varianta indiană
"Vaccinurile ne protejează și de noile variante ale tulpinii virale SARS-CoV2! Un studiu britanic publicat în revista medicală The Lancet arată că persoanele imunizate (schemă completă) cu serurile Pfizer/BioNTech și Oxford/AstraZeneca au dezvoltat anticorpi capabili să neutralizeze varianta Delta (India) a noului coronavirus. Este important că organismul produce anticorpii necesari și recunoaște această mutație a coronavirusului.

Din păcate, în România sunt deja 35 de persoane infectate cu varianta Delta a tulpinii virale SARS-Cov2. Nu mai sta pe gânduri! Vaccinează-te!", a scris Andrei Baciu, pe pagina de Facebook.

Potrivit unui studiu britanic publicat în revista medicală "The Lancet", persoanele imunizate în schemă completă cu serurile Pfizer-BionTech și AstraZeneca-Universitatea Oxford au dezvoltat anticorpi capabili să neutralizeze varianta Delta a noului coronavirus.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:41

Tribunalul Iaşi, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 4664/99/2016 (333/2016), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „Est – Rom” S.A., cu sediul în sat Valea Lupului, comuna Valea Lupului, judeţul Iaşi, după cum urmează: Nr. crt. Denumire activ, Adresa Componenţa/ suprafaţa construită, Valoare - lei - 1. Clădiri şi teren - Sat Valea Lupului, comuna Valea Lupului, judeţul Iaşi C4 – Hală producţie şi reparaţii P+1 – 682 m.p.; - C3 – Magazie – 86 m.p.; - C5 – Magazie (şopron) – 35 m.p.; - C6 – Magazie (şopron) – 178 m.p.; - C7 – Magazie (şopron) – 18 m.p.; - C8 – Magazie (şopron) – 20 m.p.; - C9 – Magazie (şopron) – 9 m.p.; - C10 – Magazie (şopron) – 16 m.p.; - C11 – Magazie (vestiar) – 39 m.p.; - C12 – Magazie (vestiar) – 49 m.p.; - C13 – Hală producţie şi magazii – 231 m.p.; - Teren – 6.310 m.p. 307.296,00 24.696,90 609,30 296,10 314,10 348,30 156,60 278,10 12.809,70 16.093,80 119.435,40 1.648.800,00 2. Bunuri mobile Sat Valea Lupului, comuna Valea Lupului, judeţul Iaşi Mijloace fixe şi obiecte de inventar (mijloace de transport, echipamente tehnologice) 530.768,40 Total * * 2.661.902,70. Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunul scos la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentelor de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 16.07.2021. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 09.08.2021, ora 1000 şi se vor organiza 18 şedinţe la un interval de 7 zile, respectiv până la data de 06.12.2021, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al bunului licitat, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al bunului licitat şi a caietului de sarcini, respectiv 2.000 lei pentru bunurile imobile şi 500 lei pentru bunurile mobile, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035 şi 0727/850.575. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
O boală nemiloasă amenință SUA. Nu are leac
25/07/2021 14:22

Statele Unite ale Americii, ţara cea mai afectată ce pandemia de COVID-19, fiind pe primul loc atat la numărul de infectări, cat şi la decese, se confruntă acum cu o altă infecţie mortală. Este vorb ...

 Ministrul Sănătăţii 87% din noile cazuri de COVID din ultima lună şi 91% din decese sunt la persoane nevaccinate
24/07/2021 19:48

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, vineri seară, că 87% din noile cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 apărute in Romania in ultimele patru săptămani au fost inregistrate in randul persoane ...

Colegiului Medicilor susţine măsura ca medicii nevaccinaţi anti-COVID să fie obligaţi să se testeze pe banii lor
24/07/2021 19:44

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, vineri seară, că preşedintele Colegiului Medicilor susţine măsura ca medicii nevaccinaţi anti-COVID să fie obligaţi să se testeze pe banii lor. ...

CNCAV: 12.112 persoane vaccinate anti-COVID în ultimele 24 de ore
24/07/2021 18:58

Un număr de 12.112 doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate in ultimele 24 de ore, dintre care 7.489 reprezentand prima doză şi 4.623 doza a doua, potrivit une ...

Raed Arafat Ce s-a întâmplat cu izoletele și de ce nu mai sunt folosite
24/07/2021 10:27

Transportul pacientilor cu COVID-19 din Romania se face in prezent cu ambulante, dar fără izoletă, spre deosebire de inceputul pandemiei, cand izoleta era considerată obligatorie la fiecare transport. &Icir ...

Valul 4: Europa ridică baricade în fața variantei Delta - măsuri restrictive pentru nevaccinați, imunizare obligatorie și restricții de călătorie
23/07/2021 23:19

 Tot mai multe tări europene iau noi măsuri restrictive pentru a impiedica răspandirea variantei Delta a coronavirusului si incearcă să pună presiune pe cetătenii lor să se vaccineze impotriva COVI ...

Campania de vaccinare: A crescut ușor numărul celor imunizați cu prima doză
23/07/2021 18:22

 Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea impotriva COVID-19 (CNCAV) a transmis, vineri, că 16.502 persoane au fost vaccinate in ultimele 24 de ore, 11.099 primind prima do ...

Coronavirus în România: 104 cazuri noi / Un singur deces înregistrat în ultima zi / GRAFIC Topul județelor după cazurile noi de COVID-19 raportate și incidența la mia de locuitori
23/07/2021 14:00

 Alte 104 cazuri noi de coronavirus au fost raportate pentru ultimele 24 de ore, după efectuarea 26.625 de teste - 12.038 de teste RT-PCR si 14.587 teste rapide antigenice - ceea ce inseamnă o rată de p ...

Înțepăturile de țânțari pot fi letale!
23/07/2021 12:15

Medicul Tudor Ciuhodaru trage un semnal de alarmă cu privire la intepăturile de tantari. ”Semnal de alarmă. Nu neglijati intepăturile de tantari. Pot deveni letale. Sunt 5 semne de alarmă care impun ...

Remediile florale Bach, ajutor în cunoaşterea de sine
23/07/2021 12:08

  Dr. Edward Bach a constatat, incă din perioada in care era student, că aceeaşi boală nu se vindecă mereu cu acelaşi tratament. Pacienţii cu personalitate şi temperament asemănător răspundeau ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei