15 ani petrecuţi la Federaţia de Tenis din Madrid şi la Academia lui Carlos Moya! Secretele tenisului spaniol sunt puse pe tavă la Iaşi!

1Tudor Gheorghita, Dragos Tuca, Vlad Stoica site

Dimensiune font:

| 15-11-2019 15:40

 

Dacă de la Constanţa a plecat un număr 1 mondial în tenisul feminin, am convingerea că, la câte talente sunt în Iaşi, putem da şi noi dacă nu chiar un număr 1 mondial măcar un tenisman în primii 5, dar am convingerea că în zece ani vom vorbi despre un jucător din primii 10 ai lumii descoperit şi format la Iaşi”. Pot părea simple vorbe, poate fi vorba despre prea mult entuziasm, dar poate că este vorba şi despre idealul unui antrenor de tenis care a văzut la cel mai înalt nivel cum un copil poate învăţa tenis, cum poate progresa şi cum poate ajunge un jucător profesionist care să aspire la un loc în elita mondială.

Mingi schimbate peste fileu după o lună!

Ieşeanul Dragoş Ţucă (51 de ani) a învăţat tenis la CSS „Unirea” Iaşi cu prof. Gheorghe Bărbărie, cel care de-a lungul carierei a şlefuit talente precum Oana Hâncu, Dan Florescu sau Bogdan Hnatiuc, ca să amintim doar jucători mai apropiaţi de vârsta sa. În 2004 a hotărât să plece având în buzunar carnetele de antrenor şi de arbitru în Spania, unde după ce şi-a echivalat diploma de absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport a urmat un curs de trei luni pentru a primi carnetul de antrenor de tenis din partea Federaţiei de Tenis din Madrid. A şi fost angajat încă din timpul cursului, iar timp de cincisprezece ani a lucrat cu copii şi juniori de toate vârstele. „Un antrenor nu duce un copil de la iniţiere până la înalta performanţă. Am lucrat şi la iniţiere, dar şi cu profesionişti tineri, de 16 ani, am lucrat practic cu toate categoriile de vârstă”, ne-a declarat Dragoş Ţucă, cel care din iulie a revenit acasă şi a pus bazele propriei Academii de Tenis, una în care aplică tot ce a învăţat în Spania, printre altele afirmând răspicat că, prin metoda de învăţare a tenisului, un copil de 6-7 ani poate schimba după numai o lună câteva mingi peste fileu!

Drumul spre înalta performanţă

În cei cincisprezece ani în care a fost angajatul Federaţiei de Tenis din Madrid a colaborat doi ani şi cu Academia celebrului Carlos Moya, fost număr 1 mondial! „În apropiere de Madrid există un cartier rezidenţial de vile, Santo Domingo, iar Moya a închiriat acolo toată baza sportivă şi lucram cu jucători tineri, de 15-17 ani, de mare perspectivă, din Rusia, China sau India. Lor li se stabilea un calendar anual de douăzeci de turnee ITF pentru a acumula puncte, dar şi un program de pregătire foarte bine pus la punct. Moya s-a mutat însă în zona Mallorca pentru că i-au mărit foarte mult chiria, dar am avut foarte multe de învăţat”, susţine Ţucă şi a continuat: „La Federaţia de Tenis din Madrid erau selectaţi cei mai buni copii din zonă. Până la 16 ani erau ore plătite, de regulă peste 1.000 de euro lunar, dar apoi era necesar un buget de minimum 100.000 de euro pentru jucătorii care meritau să continue drumul spre înalta performanţă. Mulţi părinţi nu-şi permiteau să susţină acel buget. Pentru cei mai buni dintre copii se încerca obţinerea unor burse, găsirea unor sponsori care să-i susţină”.

Nu concurează cu nimeni

L-am întrebat pe Dragoş Ţucă ce este diferit la Academia sa de tenis, care îşi desfăşoară acum activitatea în balon pe un teren de zgură la Ştrandul Municipal, faţă de celelalte cluburi din Iaşi. „Eu nu vreau să concurez cu nimeni. Eu lucrez după modelul Federaţiei de Tenis din Madrid. Cooptăm copii de 4-7 ani pentru ca în viitor să-i extragem pe cei mai buni pentru a-i transfera pe teren mare. Până atunci lucrăm în săli mici, vreau să închiriez săliţe în zece cartiere ale Iaşului, unde să ne desfăşurăm cele 54 de lecţii simultan în toate locaţiile. Am întâmpinat destule piedici la închirierea sălilor, am găsit una în Bularga, dar nu mă dau bătut. Metoda de predare a tenisului este cea care va face diferenţa. Vrem să creştem copiii noştri, de aceea şi taxele sunt accesibile. Vrem să poată face tenis şi copiii cu posibilităţi reduse, dar să aibă calităţi şi să-şi dorească să devină campioni”, a menţionat Ţucă, acum lucrând şi cu copii care au depăşit stadiul de iniţiere, dar şi cu juniorii Tudor Gheorghiţă şi Vlad Stoica, care îl încadrează în fotografie, însă este gata să se ocupe şi de adulţi care n-au jucat niciodată tenis, dar vor să înveţe.

Primul turneu

Dragoş Ţucă a anunţat şi că au început înscrierile pentru primul turneu din cadrul unui circuit ce se adresează copiilor şi juniorilor. „Pe 23 şi 24 noiembrie, la terenul de la Ştrand, va fi primul concurs în care cea mai mare categorie de vârstă va fi 14-17 ani, iar grupele vor fi stabilite în funcţie de nivelul de joc al fiecărui participant. Pe 14 şi 15 decembrie va fi al doilea turneu şi aş vrea ca până în mai 2020 să putem organiza lunar câte un concurs, iar la final să avem Masters cu cei mai buni 8 jucători de la fiecare categorie”, a menţionat cel care are gânduri mari pentru tenisul ieşean. „Generaţia nouă de antrenori am sesizat că este foarte receptivă, dar mi-ar plăcea să ne grupăm mai mulţi antrenori experimentaţi pentru a solicita condiţii pentru a putea oferi Iaşului un jucător în elita mondială”, a încheiat Dragoş Ţucă, al cărui slogan pentru propria Academie este „Tenis pentru toţi”. Dragoş GAŞPAR

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Simona Halep se mărită - Când și unde va avea loc evenimentul
24/11/2019 07:45

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) si Toni Iuruc au stabilit in vacanta din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anuntă de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc dup ...

VIDEO Rămâi cu gura căscată: Două jucătoare de tenis s-au luat la bătaie la finalul meciului!
10/11/2019 10:03

 Katherine Sebov Se spune că ce se intamplă in Vegas rămane in Vegas, dar deznodămantul unui meci din cadrul circuitul WTA din "capitala jocurilor de noroc" a făcut incojurul lumii.  & ...

Dora Ratjen, bărbatul care a concurat ca femeie la Olimpiada lui Hitler din 1936
07/08/2019 11:22

 Cazului „Dora Ratjen” a apărut pe fundalul unor puternice controverse si tulburări sociale. În 1936, Olimpiada de Vară s-a tinut la Berlin. Avea să rămană in istorie drept „O ...

VIDEO - Messi  lucrat in  Photoshop
27/06/2019 10:33
 Cu cuţitele pe masă! Începe etapa a XIV-a (play-out)
31/05/2019 00:00

  Aşa a fost să fie, ultima etapă a campionatului Ligii 1 de fotbal să programeze meciul decisiv, dar decisiv de tot, in care se hotărăşte a doua retrogradată şi echipa ce prinde locul de baraj. ...

TOPUL fotbaliştilor români DISTRUŞI de femei FOTO
15/11/2014 12:15

 Iată un top al jucătorilor a căror carieră a fost distrusă de femeile din viata lor. Adrian Cristea. Lansat de Politehnica Iaşi, Adrian Cristea a ajuns la Dinamo cu potentialul de a deveni unul din ...

SIMONA HALEP, prima reacţie după finala Turneului Campioanelor
26/10/2014 15:10

 Simona Halep a oferit prima reactie după finala pierdută cu Serena Williams, scor 3-6, 0-6. "Multumesc tuturor pentru ca m-au sustinut. O felicit pe Serena, e cea mai buna. Le multumesc c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei