„Este în misiunea tuturor să le povestim tinerilor mai mult despre trecut și despre viața simplă a oamenilor”

 Dialog cu Beatrice Iordan, regizorul spectacolul „O lume de la zero”, co-fondator al Companiei „Hopa Trop” și membru al trupei „Trei parale”, care promovează muzica veche românească

 

Ca de fiecare dată, Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPTI), derulat de curând la Iași, a fost unul plin de surprize (FITPTI) – premiere, dezbateri, teatru radiofonic și spectacole. Publicul a avut bucuria de a vedea „O lume de la zero”, un spectacol oferit de Teatrul „Ion Creangă” Bucureși și regizat de către Beatrice Iordan, apoi „Șezătoarea cu fluiere și povești”, al companiei „Hopa Trop”, pe care a fondat-o împreună cu soțul ei, Florin Iordan. Ei sunt cunoscuți și pentru alte proiecte artistice grozave, unul dintre ele fiind deja consacrat. Este vorba despre trupa de muzică veche românească „Trei parale”, ale cărei acorduri au putut fi auzite și în filmul „Aferim”, a lui Radu Afrim. Am stat de vorbă cu Beatrice Iordan despre teatru, despre muzică și despre ceea ce aduce bucurie în viața ei și a familiei ei minunate, în care arta este slujită și de către cei trei copii – Maruca, Ilieș și Chira.

- Ați revenit pentru a patra oară la FITPTI.

- Da și ne-am bucurat mult. Cu spectacolul „O lume de la zero”, regizat de mine pentru Teatrul „Ion Creangă”, am mai fost la Iași. Are muzică live, compoziții semnate de Florin Iordan, care cântă alături de Maruca, fiinca noastră. Ei fac fundalul sonor al acestui spectacol. Al doilea proiect invitat în festival a fost „Șezătoarea cu fluiere și povești”, proiectul nostru personal, al companiei „Hopa Trop”.

- Ce v-a inspirat să montați „O lume de la zero”, un spectacol pentru copiii foarte mici, cu vârste între 2 și 4 ani? Ce ați urmaărit?

- În primul rând ne-am gândit, împreună cu teatrul, să punem în scenă un spectacol pentru copiii de vârstă mincă. În istoricul companiei „Hopa Trop” avem o serie de spectacole pentru copiii de vârstă mică și le-am propus această producție realizată urmărind-mi proprii prunci. Ei, prin joaca lor, creează efectiv o lume, ajutați de cuburi, jucării. Vezi cum înalță castele, căsuțe. Urmărindu-mi copiii, mi-am zis că este o idee foarte bună să traducem creația lumii și prin joaca lor. Pe scenă, actorii mânuiesc cuburi și creează un spațiu foarte frumos, o lume, un orășel cu căsute. Toți cei mici aduc și natura fiindcă sunt întruchipați ca niște îngeri. Am plecat de la mitul religios al creației lumii, dar ne-am îndepărtat de el, nu am menținut decât ideea originală. Ne-am gândit că cele două personaje sunt niște îngeri, la fel și muzicienii care creează lumi în Univers și descoperă acest spațiu, care este sala de joc. Își dau seama că este un loc bun unde se poate crea o lume. Prin muzică, prin joacă, prin unirea diferitelor obiecte și mișcarea actorilor, prin umbre și imagini de poveste apare o lume nouă. La final, copiii sunt invitați de către actori să își deschidă propriile  lumi cu ajutorul cuburilor și a obiectelor mânuite de actori.

- Care lume v-a plăcut ce mai mult?

- (râde) Toate! Fiecare copil și-a creat propriul tărâm, nu pot să fac o alegere. Fiecare are viziunea lui asupra lumii, iar frumusețea este subiectivă. Fiecare își creează o lume foarte frumoasă pentru el.

- Misiunea dvs nu este absolut deloc ușoară, lucrați cu copii foarte mici, cu vârste cuprinse între 2 și 4 ani. Cum îi atrageți la scenă?

- În primul rând, aceste spectacole sunt gândite special pentru ei, au o durată de cel mult 30 de minute. Primul element care îi atrage este dat de către muzică, fundalul sonor creat pentru ei. Ei când îi văd pe artiști cum cântă și aud sunetele instrumentelor deja sunt atenți, curioși. Îi atrag luminile, mișcarea actorilor care este gândită astfel încât să fie atractivă, pe placul lor. Momentele vizuale, sonore, durata scurtă dau o uniune care îi atrage pe cei mici. Mai mult, ei vin împreună cu părinții, care le sunt alături și-i încurajează să se obișnuiască și cu teatrul. Este o diferență între atelierele și spectacolele pentru copiii mici. La primele interaționează, iar la cele din a doua categorie renunță la dinamică și învață că există o barieră, o limită în care trebuie să-și păstreze locul.

- Și cum îl păstrează?

- Prim muzica frumoasă, prin imagini, prin vocile artiștilor. Părinții au un rol important fiindcă le sunt alături, îi încurajează, le oferă acel sentiment de siguranță. Apoi, cei mici preiau emoțiile celor mari care râd, își exprimă sentimentele față de ceea ce văd pe scenă. Toate detaliile sunt gândite. Atunci când faci și regizezi spectacole pentru copii trebuie să fii atentă la fiecare detaliu, să cunoști bine copilul de vârstă mică.

- A urmat „Șezătoarea cu fluiere și povești”. Cum a fost primită?

- A fost un spectacol-atelier pentru copii mai mari. Eu aș recomanda chiar de la 6-7 ani. Ei bine, chiar dacă vin și mai micuți, descurcă foarte bine, sunt foarte buni receptori. Într-un astfel de spectacol-atelier, noi prezentăm câteva instrumente tradiționale românești într-o formă jucău;ă. Spunem povești, basme, îi încurajăm pe copii să cânte, să țină ritmul. Este mai mult un spectacol decât un atelier fiindcă publicul nu interacționează cu instrumentele, ci doar le ascultă. Scopul este, de fapt, de a prezenta instrumentele într-o formă frumoasă, de a ști cum arată o cobză, cum sună, sau o țiteră ori o drâmbă. Sunt instrumente vechi, care nu se mai folosesc, și astfel devin un punct de curiozitate pentru copii și părinții lor. Este un atelier atât pentru cei mari, cât pentru cei mici.

- De ce instrumente vechi pentru copii din generația digitală?

- (râde). În primul rând, eu și soțul meu, Florin Iordan, facem parte din formația de muzică veche românească „Trei parale”. Noi înșine ne-am orietat spre aceste muzici aflate pe cale de dispariție. Suntem înconjurați de digital, de computere, televizoare, ecrane și cred că ar fi bine și să aruncăm o privire către trecut, să înțelegem istoria. Ca să-i înțelegi pe cei din trecut trebuie să știi ce muzică ascultau, ce povești spuneau, cum le era viața, cum se distrau. Este bine să-i cunoști în profunzime, este bine să ne cunoaștem istoria. Digitalul se schimbă mereu, dar trecutul rămâne. Și ca să ofer o metaforă mă gândesc la mașina de cusut care ne ajută, dar uneori tot cu acul migălești. Cred că este o datorie a tuturor să le povestim și tinerilor mai mult despre trecut și despre viața simplă a oamenilor.

- Și credeți își găsește loc în aceste timpuri ale ecranelor?

- Da, cred că se poate și mă uit la copiii mei care se uită la desene animate, au jocuri pe calculator, dar ce frumos este când seara le deschid o carte și le citesc! Se bucură și vor să stea pe lângă mine când le spun povești. Această întoarcere își găsește locul și în familie, dacă știm să o facem frumos. Nu prin interdicție, nu sunt împotriva calculatoarelor și telefoanelor care aparțin timpului prezent și trebuie să existe, ci prin atragerea către lucrurile de suflet. Poveștile vechi au pildele lor, care pot fi strecurate și în cele mai noi. Modernitatea este esențială, ne ușurează viața și folosesc tehnologia fără de care ne-ar fi foarte greu. Însă apelez și la lucrurile ce țin de taina sufletului – uneori creez o poveste, îmi cos un năsturel, migălesc obiecte care mă bucură mereu, cum ar fi îngerii.

A consemnat Maura ANGHEL