„Magie este atunci când poți să dăruiești lumii scântei de iubire”

1x-interviu1

Dimensiune font:

| 13-06-2023 14:02

 * dialog cu scriitoarea Mărioara Vișan, o poetă pentru care versurile sunt ,boabele de rouă din suflet”


- Poezie între Iași și Ivrea, cu rime migălite în două limbi-surori – româna și italiana. Când ați simțit fiorul acestei prime iubiri? Care a fost prima poezie scrisă de dvs? Dar prima creație publicată și unde?

- Am să încep prin a vă mărturisi că pentru mine, poezia nu este doar un fior. Face parte din existența mea, din copilăria mea, din tot ceea ce mă reprezintă. Pentru că sufletul meu este poezie. Prima poezie, cred că fiecare copil a făcut asta, am scris-o pentru mama mea. Despre când am publicat prima poezie, este mult de scris, așa că am să mă rezum doar la câteva cuvinte. Am publicat pentru prima dată, când mama mea a plecat într-o lume mai bună, unde ,,nu este nici întristare, nici suspin” și au fost un mănunchi de scrisori imaginare pe care i le-am dedicat. Aveam aproape 50 de ani. Cam târziu, nu?

- Scriitorului îi șade bine cu un condei iscusit, dar care fără inspirație nu este foarte util. De unde vă găsiți sursele? Ce vă inspiră?

- Nu caut resursele pentru ,,boabele de rouă din suflet” cum le spun eu poeziilor mele.

Inspirația este parte din viața de zi cu zi, poate fi un tablou, un sentiment de tristețe sau de euforie, poate fi o floare sau chiar o expresia a cuiva care îmi place cum sună. Poate fi un instrument muzical, o carte citită, un fulg sau o raza de soare. Când deschid ochii dimineața sau merg la culcare seara, totul în jurul meu este poezie. Un lucru însă trebuie să vă mărturisesc: scriu mult noaptea. Când simți universul mai aproape, vibrația energiei e mai puternică, iar sufletul meu e mai liniștit.

- Sunteți membră a câtorva uniuni internaționale ale scriitorilor. Cum susțin aceste structuri creatorii? Cum îi sprijină?

- Susținere e un cuvânt pretențios. Totuși se face publicitate, prezentări de carte, publicări în revistele pe care le realizează. Sigur, ar trebui mai mult, dar ținând cont că aceste societăți se autofinanțează, că nu primesc nici un sprijin de la autorități, e bine și așa.

- Cum este să fii poet între două tărâmuri: România-Italia? Cum reușiți să transmiteți emoția prin versul exprimat într-o altă limbă?

- Poezia, literatura, arta în general, sunt fără granițe. Dacă sufletul are de transmis din preaplinul amforei cu frumos, este capabil să se facă înțeles în orice limbă. Eu am avut norocul să întâlnesc un traducător de elită în persoana domnului Francesco Altieri, care a absolvit Universitatea de limbă și literatură română de la Torino și care a avut ca profesor pe marele Marian Mincu. De 7 ani, el mi-a tradus toate carțile. Să știți că italienii au primit bine poeziile mele.

 

- Ce este mai întâi? Emoția sau cuvântul? Stăpâniți o magie - cum faceți ca vibrația din sufletul dvs să ajungă la cititor?

- Emoția este Cuvânt și Cuvântul este emoție. Cel puțin în ce mă privește. Nu pot să nu îmi manifest emoția prin Cuvânt, să o împărtășesc cu cei dragi și să o dărui înapoi lumii. De aici poate și felul meu de a fi, extrovertit. Și da, să știți că este magie să poți să dăruiești lumii scântei de iubire.

- Ați legat oameni nu doar prin emoție și poezie, ci și prin tehnică, iar în 2021 ați adus în România prima expoziție Olivetti. La Iași. Despre ce a fost vorba și ce v-a determinat să faceți acest lucru?Cum s-a derulat acest important parteneriat?

- E o poveste lungă și emoționantă. Poate voi scrie despre această perioadă care mi-a marcat existența. Soțul meu, Franco Lodi, a fost unul din directorii Fabricii Olivetti de la Ivrea. Este atât de pătruns emoțional de modelul olivettian de viață încât a dorit să facă o expoziție la Iași, să aducă și pe meleagurile noastre ceva din cultura pe care o apreciază atât de mult. Am reușit să aducem la Ivrea cel mai bun fotograf din Iași, domnul Dușa Ozolin, la inițiativa doamnei Filomena Corbu, cea care a propus soțului meu acest proiect. S-au adus de la Ivrea mașini de scris, s-au realizat albume cu fotografii, panouri și în octombrie 2021, am avut o expoziție la Palatul Culturii din Iași, unde soțul meu a ținut și o interesantă prelegere despre ce înseamnă Olivetti ca performanță și cultură. A fost prima expoziție, privată, a mașinilor de scris și de calcul Olivetti din Iași, dar cred că și în România.

- Iași-Ivrea, o legătură nu doar geografică, ci și de suflet, de inimă. De viață. Ce ați adus de la Iași în Ivrea și ce ați preluat de acolo? Ce păstrați, oriunde ați fi în lume, din Iași? Ce rămâne în inima dvs din Ivrea?

- O să vă surprindă dacă o să vă mărturisesc faptul că de la Iași am dus la Ivrea, un con de brad, găsit pe mormântul mamei mele. Am dus o traistă primită în dar de la o colegă, o carte de poezie a lui Mihai Eminescu și tricolorul. Apoi acolo, la Ivrea, am întâlnit români care mi-au dăruit un costum popular pe care l-am expus mult ani în atelierul meu, am fost artizan. De la Ivrea am cu mine cel mai frumos dar divin, Franco. Mai am două mașini de scris Olivetti, și o portocală, din plastic, simbol al Carnavalului de la Ivrea. Port în suflet oamenii de acolo, români și italieni, o comunitate care se respectă și se ajută ori de câte ori este nevoie.

- Ce planuri aveți pentru acest an? Cum vedeți un Iași deschis multiculturalității?

- Anul acesta pregătesc un nou volum de poezie, câteva prezentări de carte, la Torino, Iași și poate la Roma. Iași, orașul nostru superb, este un epicentru al culturii în toate formele de manifestare. Sigur, s-ar putea face mai mult, o deschidere mai mare către activitățile multiculturale, întotdeauna este loc de mai bine, nu? Dar eu personal am participat la multe activități în care  poezia, muzica, pictura s-au exprimat în mai multe limbi, spre bucuria celor prezenți. Vă mulțumesc pentru acest interviu și pentru întrebările care au scos la suprafață o Mara pe care aproape o uitasem.

A consemnat Maura ANGHEL

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Un bărbat de 43 de ani din Rădăuți a evadat din arestul la domiciliu după ce a fost condamnat la patru ani închisoare
28/04/2024 07:55

Un bărbat in varstă de 43 de ani din municipiul Rădăuţi este cercetat penal pentru evadare, după ce ar fi părăsit arestul la domiciliu la scurt timp după ce a fost condamnat la patru ani de inchisoare, ...

Tragedia din 2 Mai, aproape să se repete în Piatra Neamț! Tânăr prins de două ori drogat la volan, în aceeași noapte
28/04/2024 07:40

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ a informat că un tanăr in varstă de 22 ani a fost prins conducand drogat un autoturism, de două ori, in noaptea de vineri spre sambătă! Tragedia din 2 Mai ...

Bărbat recent eliberat din închisoare, reţinut în Iași pentru trafic de heroină
28/04/2024 00:14

Un bărbat a fost reţinut pentru trafic de heroină, el fiind recent eliberat din penitenciar, au anunţat, sambătă, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Te ...

Mocănița Huțulca din Suceava va ajunge până la Mănăstirea Moldovița / Noua cale ferată, cu o lungime de peste 5 km, se deschide vineri
27/04/2024 19:31

O nouă linie a Mocănitei Hutulca de la Moldovita va lega Mănăstirea Moldovita de pitorescul traseu al trenuletului pe linie ingustă din Bucovina, incepand de vineri, 26 aprilie  Noua cale ferată, ...

Liderii PNL Iași, furioși după declarația președintelui PSD despre moldoveni: ”Orice zi cu Ciolacu premier e o rușine”
27/04/2024 19:09

Moldovenii nu sunt cetăţeni de mana a doua ai Romaniei şi orice zi cu Marcel Ciolacu incă in funcţia de premier este o jignire la adresa Iaşiului şi a Moldovei, susţine preşedintele CJ Iaşi, Costel Al ...

Buget limitat pentru înmormântare? Iată de ce să alegi o agenție de servicii funerare.
27/04/2024 16:34

Buget limitat pentru inmormantare? Iată de ce să alegi o agentie de servicii funerare. Organizarea ceremoniei de inmormantare trebuie să se realizeze intr-un timp relativ scurt după ce un membru al fa ...

Orașul catacombelor din nordul Moldovei, redescoperit cu ajutorul tehnologiei. Detaliile confirmării științifice a unei legende
27/04/2024 15:09

Una dintre cele mai misterioase legende urbane din nordul Moldovei a fost confirmată. Catacombele Botosaniului, o retea de beciuri adanci, intinsă pe kilometri intregi, a fost scanată cu ajutorul tehnologiei ...

Cum arată cel mai impozant pod construit la ordinul domnitorului Ștefan cel Mare. Încă există și intră în restaurare
27/04/2024 14:00

O asociatie din Transilvania a inceput in toamna anului trecut lucrări de restaurare a podului construit la ordinul lui Stefan cel Mare, in 1495, in satul Negoiesti, din comuna băcăuană care poartă numele ...

Un proiect de anvergură din Bacău s-a împotmolit în mocirla birocrației și a fostei albii a Bistriței
27/04/2024 13:46

Pe 12 mai 2024, băcăuanii ar fi trebuit să circule pe jos sau cu bicicleta pe traseul Parcul Cancicov - Stadionul Municipal-Bazin de Inot- Universitatea ”Vasile Alecsandri”, proiect de anvergură denumit ...

Aqua Park de la Insula de Agrement din Bacău, investiție eșuată, nefuncțională și nerecepționată de aproape 10 ani
27/04/2024 13:30

Modernizarea Insulei de Agrement din Bacău poate fi considerată esecul ultimelor trei administratii locale, desi s-au cheltuit peste 12 milioane de euro si s-au pierdut fondurile europene in proiectul incă n ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei