„Mama din spatele copilului cu autism”, experiment inedit desfășurat printre ieşeni

mama din spatele copilului

Dimensiune font:

| 26-04-2024 09:00

* timp de 11 ore, echipa asociației „Zbor de fluturi”, împreună cu terapeuți, voluntari și colaboratori au invitat trecătorii să aibă parte de o experiență unică, mai exact să fie martori la poveștile mamelor care se află în spatele unui copil cu TSA * 217 de ieșeni au avut curaj să experimenteze un adevărat exercițiu de empatie, dar și de conștientizare

După implementarea cu succes a programului „Labirintul relațiilor în lumea autismului”, Asociația „Zbor de fluturi” a implementat în perioada ctombrie 2023 – aprilie 2024 un alt proiect social important, care i-a avut ca beneficiari nu doar pe copiii cu Tulburare de Spectru Autist (TSA), ci și pe întreaga comunitate ieșeană.

Intitulat „Copilul din spatele autismului”, proiectul și-a propus să crească nivelul de înțelegere și conștientizare al autismului, aducând în prim plan copilul, dar și familia din spatele diagnosticului, prin activități dedicate copiilor cu TSA, părinților acestora, cadrelor didactice și comunității. „Pe parcursul celor 7 luni de program au fost încheiate parteneriate cu 20 de instituții școlare din orașul Iași, astfel că 388 de cadre didactice au participat la cursul Și copilul cu TSA este elevul meu, workshop organizat cu scopul de a crește capacitatea cadrelor didactice de a implementa strategii de integrare a copiilor cu TSA în clasă. În plus, programul Labirintul senzorial în lumea autismului” a revenit în școli, astfel încât 888 de elevi, părinți și cadre didactice au putut explora senzațiile unui copil cu TSA. Tot în cadrul proiectului au avut loc activitățile Grup de joacă integrativ și Atelier părinte-copil, contexte în care s-a pus accent pe deprinderea de abilități de interacțiune socială, pe exersarea empatiei, dar și pe dezvoltarea strategiilor de comunicare dintre copiii cu TSA și cei neurotipici, dar și între părinți și copiii cu autism”, a declarat Andra Fedor, reprezentanta Asociației „Zbor de fluturi”.

În cadrul aceluiași program, comunitatea ieșeană a fost invitată să participe la un eveniment inedit, respectiv de a descoperi „Mama din spatele copilului cu autism”. „Timp de 11 ore, echipa asociației, împreună cu terapeuți, voluntari și colaboratori au invitat trecătorii să aibă parte de o experiență unică, mai exact să fie martori la poveștile mamelor care se află în spatele unui copil cu TSA. 217 de ieșeni au avut curaj să experimenteze un adevărat exercițiu de empatie, dar și de conștientizare, care și-a propus să aducă mai multă atenție asupra dificultăților care vin odată cu diagnosticul de autism dar și a nevoii de susținere și conexiunea pe care o au părinții”, a adăugat Andra Fedor.

Misiunea Asociației „Zbor de Fluturi” este de a oferi o șansă de recuperare copiilor cu autism, prin servicii specializate, programe de terapie personalizate si promovarea drepturilor si demnității acestora.

Copiii sunt susținuți în dezvoltarea abilităţilor lor cognitive, sociale și de limbaj, abordarea terapeutică bazându-se pe principiile analizei aplicate

a comportamentului (ABA), terapie cu cele mai bune rezultate în lucrul cu copiii cu Tulburări din Spectru Autist.

Programul „Copilul din spatele autismului” este finanțat prin programul „În Stare de Bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC). Edi MACRI

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Ciolacu, la Iași: „Ştiţi că eu am mai vândut şi Ardealul!”
19/05/2024 09:14

Marcel Ciolacu a venit la Iaşi cu răspunsul pregătit pentru eventualitatea in care va fi intrebat de ziarişti despre gafa făcută cu Buzăul şi Moldova. Mai mult dec\t atat, şi-a cerut incă o dată scuz ...

Operaţie inedită de reconstrucţie mamară, realizată la Iași de medici români şi americani
19/05/2024 08:06

Specialistii de peste Ocean au intrat in sala de operatie impreună cu medicii din Iasi. Interventia de reconstructie a sanilor a durat mai bine de zece ore si a fost un real succes, transmit reprezentantii Ins ...

S-a finalizat ancheta privind drona din Ucraina prăbușită în Botoşani
18/05/2024 14:23

Ministerului Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, joi, că un aparat de zbor fără pilot a fost găsit, in februarie, in judeţul Botoşani. Acesta era de provenienţă civilă şi nu avea armament şi nic ...

Primar din Suceava, internat în spital cu arsuri grave, în urma exploziei unui cazan de țuică
18/05/2024 13:50

Primarul din orasul sucevean Frasin, Marinel Bălan, si incă o persoană au ajuns la spital cu arsuri după explozia unei instalatii artizanale de tuică. Incidentul s-a petrecut miercuri, 15 mai 2024, in gosp ...

Mafia detergenților. Polițiștii au confiscat o cantitate uriașă de produse contrafăcute la Suceava
18/05/2024 13:43

Poliţiştii suceveni au ridicat, in urma unor controale, peste o tonă de detergent de vase şi detergent de rufe care poartă denumirile unor branduri premium şi despre care există suspiciunea că ar fi con ...

Casnica din România care și-a depus actele de pensionare, deși nu a lucrat o zi în viața ei. Cum s-a tranșat situația
18/05/2024 13:36

O femeie din Suceava a incercat să obtină pensionarea pentru limită de varstă cu o adeverintă falsă, din care reiesea că a muncit 13 ani ca muncitor necalificat. Functionarii casei de pensii au făcut ve ...

A fost semnat contractul pentru noul Spital Județean de Urgență. Finanțarea este asigurată prin PNRR
18/05/2024 13:11

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ion Asaftei, au semnat, vineri, in prezenţa prim-ministrului Marcel Ciolacu, contractul pentru construirea noului Spit ...

Spitalul de Urgență Suceava. Purtătorul de cuvânt al instituției se angajează la SAJ
18/05/2024 00:24

Demisii in lant ale medicilor de la Spitalul Clinic Judetean de Urgentă ”Sf. Ioan cel Nou” din Suceava. Un alt medic urgentist a părăsit unitatea medicală. Este vorba despre Dan Teodorovici, cel care a ...

Rusia pune România pe lista țărilor care oferă armament Ucrainei. Despre sistemul Patriot încă nu se spune nimic
18/05/2024 00:13

Rusia a plasat Romania pe un fel de “listă neagră”, aceea a tărilor care furnizează sprijin militar Ucrainei, indicand precis si ce fel de arme a primit Ucraina din partea membrilor NATO, cu toate că n ...

Tot mai mulți traficanți de droguri au căzut în plasa procurorilor DIICOT
18/05/2024 00:10

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Neamt au dispus, ieri, retinerea a patru inculpati. Ei sunt cercetati pentru săvarsi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei