„Opera aperta”, echilibru și cât mai multe titluri noi pe afiș

1interviu

Dimensiune font:

| 14-04-2021 12:54

 
De mai bine de o lună, dinspre Opera Națională Română Iași nu se mai aud voci de protest, ci doar glasurile artiștilor care repetă. Ne-am strecurat pentru câteva clipe în spatele cortinei și am stat de vorbă cu noua direcțiune – managerul interimar Daniel Șandru și tenorul Andrei Fermeșanu, coordonatorul artistic al instituției de cultură care de câțiva ani a fost mai mult un teatru de război decât un loc de delectare pentru suflet.


- În urmă cu o lună ați preluat mandatul de manager interimar al Operei Naționale Române Iași. Mulți zic că ați avut curaj să acceptați misiunea.
Daniel Șandru - Este o provocare și nu este prima primită în spațiul cultural, așa cum a fost când am preluat conducerea revistei Timpul, sau în 2016, când am construit de la zero Departamentul Centenar. Provocarea legată de Opera Națională Română Iași mi-a venit „ca o mănușă’. Am acceptat invitația pe care mi-a făcut-o ministrul Culturii, Bogdan, Gheorghiu, în ideea că am un mandat limitat, foarte clar, lansat sub semnul echilibrului, direcție clar specificată inclusiv în declarația ministerială. După cum se știe, la Operă se acumulase multă tensiune, erau nemulțumiri din partea angajaților, colegii mei de astăzi. În perioada celor peste 30 de zile (din cele 60 - n.r.) pe care le-am lăsat în spatele mandatului interimar cred că am reușit să mai reduc din ele. Sunt niște pași importanți pe care i-am făcut alături de colegul meu, tenorul Andrei Fermeșanu, eu pe partea administrativă, el pe partea artistică. Toate deciziile sunt luate în comun, sunt discutate cu colegii din cele șase compartimente ale Operei.
- N-ați simțit că pășiți pe gheață subțire?
Daniel Șandru - Gheața părea subțire la început pentru că, sigur, este o noutate pentru mine să manageriez o instituție de amploarea și prestigiul Operei Naționale din Iași. Cred că este nevoie și de curaj, poate și de o doză de inconștiență, și pun ghilimelele la locul lor, dar sunt mulțumit și pot privi cu satisfacție la tot cee ace am reușit să fac alături de toți colegii și mare parte grație lor în această perioadă de mandat.
- Mai exact?
Daniel Șandru - În primul rând, am reușit să pun la punct un proiect pe care îl intitulez, împrumutând titlul unei cărți semnate de Umberto Ecco, Opera Aperta. Sigur, la Ecco semnificația titlului este cu totul alta, este o chestiune legată de hermeneutică și de interpretare. Prefer acest joc de cuvinte pentru că înseamnă opera deschisă, înseamnă transparență, democratizare decizională, spargerea monopolului decizional care exista și care a fost reclamat de către colegii mei. Este important să implicăm în deciziile noastre deopotrivă administrative și artistice toate compartimentele pe care le are Opera în forma ei de organizare. Am deschis ușa managerului și spre interior, dar și spre exterior. Împreună cu maestrul Andrei Fermeșanu am reușit să reinstituim două structuri foarte importante, care existau doar pe hârtie – Consiliul Artistic, constituit prin vot, la care am invitat și personalități marcante ale Iașului, care nu sunt angajați ai instituției de spectacole, și Consiliul Administrativ.
- Ați amintit și de un proces de rebranding. Are nevoie Opera de o îmbunătățire a imaginii?
Daniel Șandru - Alături de colegii mei vrem să creăm o nouă imagine a Operei, în sensul de a schimba tot ce ține de imagologie, de la partea grafică până la modul în care arată siteul, dar și în ceea ce privește comunicarea și interrelaționarea cu celelalte instituții din Iași cu care deja am început să purtăm discuții de la zona academică și liceală, până la zona arondată instituțiilor de spectacole și mă gândesc la parteneriatul cu Filarmonica de Stat „Moldova”, cu Ateneul Național din Iași. Din perspectivă artistică globală, Opera stă cu siguranță bine. Din perspectivă instituțională, cred că pot fi aduse unele ajustări pentru că orice manager, oricum s-ar numi el, trebuie să-și pună amprenta.
- Ați vorbit despre parteneriate artistice, foarte importante.
Andrei Fermeșanu - Grație lor vom avea pe scenă nume importante și trebuie să încep cu Corul de Copii al municipiului, în baza colaborării cu Ateneul Național Iași. Dacă nu ar fi existat această colaborare, nu am fi avut-o pe Raluca Zaharia, dirijorul corului și angajat al Ateneului. Evident, nici copiii nu ar fi fost pe scenă. Prin această punte de legătură cu Ateneul vom reuși să-i avem și în spectacole, în Boema, Tosca, unde sunt coruri destinate copiilor, dar și o gală destinată lor, așa cum va fi cea de pe 1 Iunie. Este un lucru benefic că am găsit această înțelegere a managerul Ateneului, Andrei Apreotesei, și sperăm să se mențină pe o perioadă cât mai îndelungată pentru că spectacolele vor continua. Mai mult, strict în această sferă a repertoriului destinat copiilor, vrem să facem un pas mai departe și să reintroducem spectacolele destinate lor, care au ca tematică poveștile copilăriei. În același timp, ne dorim ca și interpreții să fie copii.
- Ceva îmi spune că pregătiți o surpriză...
Andrei Fermeșanu (zâmbește) - Așa este. Am identificat una dintre lucrările maestrului Sabin Păutza, intitulată „O poveste de dragoste”, scrisă special pentru Opera Națională Română din Iași. Avem partitura în bibliotecă și vom începe cât de curând studiul în cadrul fiecărui departament și sperăm să o oferim publicului din viitoarea stagiune.
- Vă gândiți poate și la o Operă pentru copii, așa cum este la București?
Andrei Fermeșanu - Da, ar fi și această idee. Sunt piese frumoase, cum ar fi Motanul încălțat, Peter Pann. Trebuie să fim foarte atenți la drepturile de autor pentru că în unele cazuri se plătesc și trebuie găsită varianta în care fie să ne permitem acest lucru din vânzarea biletelor, din venituri proprii, sau să căutăm variante alternative, poate la fel de tentante, libere de drepturi de autor. În această situație, selecția continuă.
- Cum veți alege repertoriul?
Andrei Fermeșanu - În primul rând, baza o reprezintă ceea ce deja avem și vorbim despre titluri clasice. Niciodată nu vei putea alcătui un repertoriu fără să incluzi Mozart, Rossini, repertoriul verist și aici vorim despre Puccini sau Leoncavallo. Trebuie să ții cont de o cursivitate stilistică și cronologică. Este de dorit să pleci cu baroc, să treci prin clasicism, să faci Bel Canto, să ajungi la Verdi și apoi verism. Desigur, ne-am dori și impresionism, expresionism și creație românească din contemporaneitate, dar deja vorbim de un capitol mai puțin accesibil și cred că toate aceste lucruri trebuie pregătite. Trebui să ai un repertoriu care să vină în întâmpinarea publicului.
- Revenind la colaborările cu celelalte instituții de cultură, sunt o premieră pentru Opera din Iași
Andrei Fermeșanu - Sunt o premieră pentru că, dacă au existat au fost pasagere, iar noi vrem să le permanentizăn. Și uite că iarăși vă spun un lucru în premieră – de curând am primit o invitație de la managerul interimar al Operei Național București, Daniel Jinga, pentru o colaborare la Bărbierul din Sevilla. Ei nu au un titlular pentru rolul Contelui de Almaviva și ne-au invitat să le oferim un artist. Întâmplător, eu interpretez acest rol și voi merge la București Pro Bono. Vom avea un partenerat instituțional și în momentul în care noi vom avea nevoie de sprijin la Tosca, unde nu avem un Scarpia de-al casei și nici Don Giovanni titular, vom face acest schimb – eu voi merge la București, iar un artist de acolo va sosi la Iași. Această colaborare ne permite să nu plătim un onorariu suplimentar, iar pentru binele instituției este un lucru extraordinar, mai ales într-o perioadă în care cultura trece o punte cam îngustă și trebuie să o depășim cu bine Veniturile fiind mult diminuate, trebuie să găsim tot felul de soluții pentru a supraviețui. În același timp, încercăm să rămânem aproape de public, de aceea spectacolele difuzate în mediul online sunt în regim gratuit. În momentul în care scenele se vor redeschide, sperăm să recuperăm acest decalaj prin sporirea numărului de spectacole, dar și prin montarea unei scene suplimentare pe care vor putea susține gale de operă, recitaluri de pian.
- Recunosc, planurile sunt ambițioase. Ce vă doriți să vedeți la final de misiune?
Daniel Șandru - Eu mi-aș dori să văd o stare de normalitate, așa cum este necesară în orice instituție de cultură. Asta înseamnă că oamenii pot veni la Operă cu bucuria împlinirii actului artistic, că publicul va fi mulțumit de tot ceea ce va putea viziona pe scenă, că vom putea atrage mai mulți tineri și vom avea acest parteneriat de unire prin cultură a tuturor instituțiilor relevante din Iași, dar și din afara lui. Am avut deja o discuție cu Ion Grosu, directorul Operei din Chișinău, și imediat ce condițiile sanitare ne vor permite, vom încheia prima colaborare cu artiștii de peste Prut. Asta îmi doresc eu – starea de normalitate, un echilibru asigurat, o completă și deplină legalitate atât administrativ, cât și financiar.
Andrei Fermeșanu - Sunt convins că tot ce ține în a-și face treaba, soliștii și toți cei din celelalte compartimente ale Operei sunt pe deplin conștienți de misiunea lor și nu au nevoie de impulsuri suplimentare. Mi-aș dori, strict pentru relațiile dintre ei, să ajungem, atunci când vom trage o linie la final de mandat, la un grad de coeziune mai mare decât ceea am găsit la preluarea misiunii. Ei între ei să ajungă la acel nivel la care să nu mai existe Noi, Voi, Ai lui, ai lui Petru, ai lui Chefa, ai lui Apollo, să avem o unitate, un corp care se ocupă exemplar de partea artistică și care la nivel de relații interumane să nu aibă conflicte, animozități. Sigur, nu dincolo de ceea ce există într-o lume normal și una ideală, dar fără să exceadă un prag minim. Strict pe linia mea, îmi doresc să lărgim foarte mult repertoriul – numărul de titluri să fie mult mai mare. Ca o dorință personală, aș vrea să avem mult mai multe opere din acest segment de Bel Canto. Nu avem deloc Benini, Donizetti poate fi mult exploatat, sunt multe titluri necântate, din Rossini nu avem decât Bărbierul din Sevilla. Avem în teatru toate aceste voci de tipologie lirică și lirică lejeră, trebuie doar să le distribuim pe nișa lor și atunci vom avea rezultate. A pune niște titluri foarte cunoscute, dar pentru care tu nu ai voci, nu înseamnă decât că vei cheltui ca să le aduci din afară, ceea ce nu este neapărat un lucru rău, însă trebuie să fie în corelație cu exercițiul tău bugetar și cu un beneficiu pe care îl aduci trupei pe care o ai. Îmi doresc mai multe titluri aplicate artișilor din Opera Națională Română Iași.
A consemnat Maura ANGHEL 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
„Croitorașul cel Viteaz”, noua premieră de la „Luceafărul”
28/04/2024 17:49

În lumina strălucitoare a reflectoarelor, cortina se ridică veselă, dezvăluind o scenă vie si plină de culoare. În sala Teatrului Luceafărul din Iasi, povestile prind viată intr-o reinterpre ...

Un bărbat de 43 de ani din Rădăuți a evadat din arestul la domiciliu după ce a fost condamnat la patru ani închisoare
28/04/2024 07:55

Un bărbat in varstă de 43 de ani din municipiul Rădăuţi este cercetat penal pentru evadare, după ce ar fi părăsit arestul la domiciliu la scurt timp după ce a fost condamnat la patru ani de inchisoare, ...

Tragedia din 2 Mai, aproape să se repete în Piatra Neamț! Tânăr prins de două ori drogat la volan, în aceeași noapte
28/04/2024 07:40

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ a informat că un tanăr in varstă de 22 ani a fost prins conducand drogat un autoturism, de două ori, in noaptea de vineri spre sambătă! Tragedia din 2 Mai ...

Bărbat recent eliberat din închisoare, reţinut în Iași pentru trafic de heroină
28/04/2024 00:14

Un bărbat a fost reţinut pentru trafic de heroină, el fiind recent eliberat din penitenciar, au anunţat, sambătă, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Te ...

Mocănița Huțulca din Suceava va ajunge până la Mănăstirea Moldovița / Noua cale ferată, cu o lungime de peste 5 km, se deschide vineri
27/04/2024 19:31

O nouă linie a Mocănitei Hutulca de la Moldovita va lega Mănăstirea Moldovita de pitorescul traseu al trenuletului pe linie ingustă din Bucovina, incepand de vineri, 26 aprilie  Noua cale ferată, ...

Liderii PNL Iași, furioși după declarația președintelui PSD despre moldoveni: ”Orice zi cu Ciolacu premier e o rușine”
27/04/2024 19:09

Moldovenii nu sunt cetăţeni de mana a doua ai Romaniei şi orice zi cu Marcel Ciolacu incă in funcţia de premier este o jignire la adresa Iaşiului şi a Moldovei, susţine preşedintele CJ Iaşi, Costel Al ...

Buget limitat pentru înmormântare? Iată de ce să alegi o agenție de servicii funerare.
27/04/2024 16:34

Buget limitat pentru inmormantare? Iată de ce să alegi o agentie de servicii funerare. Organizarea ceremoniei de inmormantare trebuie să se realizeze intr-un timp relativ scurt după ce un membru al fa ...

Orașul catacombelor din nordul Moldovei, redescoperit cu ajutorul tehnologiei. Detaliile confirmării științifice a unei legende
27/04/2024 15:09

Una dintre cele mai misterioase legende urbane din nordul Moldovei a fost confirmată. Catacombele Botosaniului, o retea de beciuri adanci, intinsă pe kilometri intregi, a fost scanată cu ajutorul tehnologiei ...

Cum arată cel mai impozant pod construit la ordinul domnitorului Ștefan cel Mare. Încă există și intră în restaurare
27/04/2024 14:00

O asociatie din Transilvania a inceput in toamna anului trecut lucrări de restaurare a podului construit la ordinul lui Stefan cel Mare, in 1495, in satul Negoiesti, din comuna băcăuană care poartă numele ...

Un proiect de anvergură din Bacău s-a împotmolit în mocirla birocrației și a fostei albii a Bistriței
27/04/2024 13:46

Pe 12 mai 2024, băcăuanii ar fi trebuit să circule pe jos sau cu bicicleta pe traseul Parcul Cancicov - Stadionul Municipal-Bazin de Inot- Universitatea ”Vasile Alecsandri”, proiect de anvergură denumit ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei