„Salvatorul de biserici“. Cum l-a convins inginerul Eugeniu Iordăchescu pe Nicolae Ceauşescu să nu demoleze lăcaşurile de cult în anii ’80

După cutremurul din 1977, în plină desfăşurare a aşa-zisului program de „sistematizare urbană“ dorit de Nicolae Ceauşescu, în care au fost puse la pământ zeci de biserici, blocuri, cartiere întregi!, inginerul Eugeniu Iordăchescu a reuşit să oprească demolarea a 13 lăcaşuri de cult şi a altor 17 clădiri din Bucureşti şi din ţară, inventând metoda de translare a monumentelor. E unul dintre rarele episoade din comunism când istoria a mers pe roate.

„Un monument traversează bulevardul“, titra revista „Flacăra“, în numărul din 25 iunie 1982. În ciuda titlului bizar, nu era relatată o poveste ştiinţifico-fantastică, ci o realitate bucureşteană.La ora 9.23, undeva în zona fostului Deal al Arsenalului – pe locul unde astăzi de află PalatulParlamentului –, avea loc o premieră naţională. Unul dintre cele mai valoroase monumente istorice din Bucureşti, Biserica Schitul Maicilor, construită în stil brâncovenesc în secolul al XVIII-lea, care cântărea 745 de tone, era mutată, după 256 de ani, la o distanţă de peste 200 de metri spre răsărit faţă de locul unde se afla. Era primul monument supus operaţiilor de translare, o metodă inginerească inventată de Eugeniu Iordăchescu (1929 - ianuarie, 2019). Şi primul monument care a fost salvat de la distrugere în regimul comunist.

Biserica Schitul Maicilor, prima salvată

În această sumbră atmosferă, proiectul unui inginer devenea colacul de salvare pentru câteva monumente istorice din Bucureşti. Eugeniu Iordăchescu, care, în acea vreme era directorul tehnic al Institutului „Proiect“ Bucureşti, era martor şi direct implicat în dezvoltarea imobiliară a Bucureştiului şi înainte, şi după ’77. Ideea lui revoluţionară consta într-un procedeu de translaţie, o tehnică prin care clădirile erau puse pe roţi şi mutate în alte părţi, ferite de ochii lui Nicolae Ceauşescu. O alternativă la cea de a pune la pământ construcţiile. Mult mai puţin costisitoare.

„Eram 1.800 de salariaţi care au început studiile de sistematizare pentru actuala clădire a Casei Poporului. În această zonă de peste 50 de hectare erau o serie întreagă de monumente de patrimoniu, fie erau biserici, fie erau clădiri cu arhitectură de epocă pentru care Bucureştiul era catalogat Micul Paris. Fiind în apropierea acestui subiect fierbinte, mi-am dat seama de ce urma să se dărâme, am făcut propunerea să mi se dea posibilitatea să salvez câteva obiective. Demolarea Bisericii Enei a fost un moment de cotitură. Atunci am simţit că trebuie să ­acţionez“, mărturisea Eugeniu Iordăchescu într-un interviu la radio în anii ’90.