„Sunt o anti-feministă declarată”

 * dialog cu dr Irina Cațighera, medic la Maternitatea „Cuza Vodă”

- Martie este, prin excelență, o lună dedicată femeilor. Ești de acord cu acest concept? Pare cumva limitativ...

- Asimilez luna martie cu începutul primăverii deci cu triumful luminii asupra întunericului, cu revenirea la viață, cu renașterea speranței. Martie este bucuria unui nou început, conform legendelor luna eliberării Soarelui furat de un zmeu timp de trei anotimpuri și eliberat de un viteaz din al cărui sânge, scurs în zăpadă, au răsărit primii ghiocei, început marcat de firul alb-roșu, funie de 365 sau 366 de zile împletit de Baba Dochia în timp ce urca la munte cu oile. Conform tradiției, mărțișorul, sub forma unui bănuț din aur sau argint se lega, pe șnurul alb-roșu, la gâtul copiilor și tinerilor, fete și băieți, urmând a fi purtat până când înflorea primul pom, de obicei un cireș. Iar copil fiind primeam mărțișoare de la fete și de la băieți și dăruiam la fel, după ce le pregăteam îndelung, cu o bucurie unică, reînnoită după o săptămână, când pregăteam darurile pentru Ziua Mamei, lucrate de obicei de mâinile noastre. Ziua Mamei și nu Ziua Femeii, care are în opinia mea mai mult o semnificație culturală, socio-economică și politică. Așadar, martie este o lună a noastră, a tuturor, ca și celelalte, schimbarea anotimpului și timpului, zile cu soare încețoșate de fulgii răzleți de zăpadă, entuziasmul unui nou început. Avem lunile toate, atât bărbații cât și femeile. E pură întâmplare și galanterie faptul că femeile sunt sărbătorite de două ori în aceasta lună și nu am habar de ce. Probabil că ne stă mai bine îmbrăcate în roșu….

- Statisticile arată că, de fapt, în ciuda formulelor laudative, femeile nu sunt chiar „prințese”, ba dimpotrivă. Te-ai simțit vreodată discriminată?

- Provin dintr-o familie uniparentală, am fost crescută de o mamă singură, medic (părinții mei s-au despărțit când eram foarte mică) și de bunicii materni până la 6 ani, cât timp mama a fost medic de țară și nu putea veni acasă decât duminica. Mi s-a băgat în cap de mică faptul că o femeie trebuie să reușească prin ea însăși, că nu se poate baza pe un bărbat, că numai mucind asiduu poate face carieră. Așa că nu am fost niciodată o „prințesă”, am fost un copil, o adolescentă și o femeie foarte ocupată. Sunt o perfecționistă, poate fiindcă nimic din ceea ce realizam nu era suficient, întotdeauna era loc de mai bine. Făceam franceză, balet și pian și trebuia să fiu în același timp cea mai buna din clasă. Am avut înclinații spre literatură, design vestimentar, pictură, dar am făcut chimie-biologie. Am intrat din prima la Medicină, am publicat două cărți, una de poem în proză la editura „Junimea” și alta de nuvele la editura „Eminescu”, scrise în timpul facultății. Imediat după am terminat cu media 9,97. Lucrez din 1995 la Maternitatea „Cuza Vodă” ca medic primar de medicină de familie și sunt prima generație cu competență Planificare familiala – Contracepție. Timp de 8 ani am predat cu normă întreagă la câteva scoli postliceale sanitare, perioade în care ziua mea de munca era de 14 ore. Scriu, călătoresc, sunt foarte activă în mass media, citesc mult, pierd nopțile uitându-mă la filme, fac parte din tot felul de asociații care au sau nu au legătură cu medicina, lumea virtuala mă face fashionista, iar expresiile „hai să mă alint puțin” sau „să nu lași să treacă o zi în care să nu te iubești” mă scot din minți. Așa că habar n-am cum e cu prințesele, cred că se plictisesc groaznic. La modul în care am ales să trăiesc nu a avut nimeni, niciodată, o atitudine discriminatorie față de mine, asta în România. În Franța, la Rennes, da, m-am simțit discriminată în momentul în care, după 4 luni de muncă cot la cot cu colegii francezi, luni în care am făcut cu totul altceva decât ceea ce fac aici, cercetare medicală prima fază de experiment al medicamentului pe om după experimentul pe animal, deci luni în care a trebuit să mă formez și după care am fost considerată formată, munca de la 7:30 dimineața la 22 noaptea, mi s-a răspuns, la întrebarea firească „Când voi avea un studiu pe care să-l coordonez?” (aceste studii aduceau bonusuri lunare circa 50% din salariu), „niciodată, noi suntem deja cunoscuți și, în plus, suntem francezi, aceste studii ne sunt repartizate țintit”. În schimb cred că am tendință de a discrimina. Sunt anti-feministă declarată, regret că nu m-am născut bărbat și sunt convinsă că, atunci când cineva de acolo de sus a repartizat harurile în lumea asta a favorizat bărbații, mult mai mulți bărbați decât femei excelează în arte, știință, fashion, gastronomie (când spun gastronomie nu mă refer la sarmale și ardei umpluți). Chapeau, domnilor.

- Care au fost momentele în care a fi femeie a fost un privilegiu pentru tine?

- Cine a citit răspunsul anterior își poate da ușor seama că această întrebare este foarte dificilă pentru mine. Hai să spunem că atunci când port fusta, mă simt foarte bine în fustă. Și atunci, rar, când port tocuri. Sigur atunci când călătoresc singură, în destinații cât mai îndepărtate și mai dificile, suna mai bine, ca titlu de articol „o femeie a făcut singură turul lumii în 63 de zile”, isprava mea din 2008. Dacă aș fi devenit mamă probabil că m-aș fi simțit privilegiată țoață durata sarcinii și momentul nașterii și formarii ca om a puiului de om, dar nu a fost să fie. M-am simțit în schimb privilegiată pentru că sunt medic și am putut munci fizic și nu de acasă în ultimul an, așa ceva m-ar fi destabilizat.

- Medic, traveler, scriitor și, mai nou, fotomodel. Cum reușești să faci schimb de roluri? Ce îți place cel mai mult la acest schimb de roluri?

- Fiind, așa cum am spus, o perfecționistă, fac, de fapt trăiesc intens fiecare dintre aceste roluri. Nu poți să faci la infinit același lucru și să-l faci bine, intervine rutina, plictiseala, la un moment dat mediocritatea. Și atunci e preferabil să schimbi, făcând la fel de bine altceva, astfel reapar entuziasmul, curiozitatea, satisfacția reușitei. Eu tot anul, minus 35 de zile concediu de odihnă, sunt medic, un medic care scrie, care pozează, care este din când în când speaker la diferite evenimente, care apare la emisiuni televizate. Iar 35 de zile plus weekend-urile aferente sunt călător în lumea mare și cât mai depărtată. Știu că e greu în această perioadă de epidemie, nu vreau să folosesc termenul de pandemie, dar anul trecut am reușit să nu mă abat de la această schemă și lucrez la planuri prin care să reușesc în continuare funcționabilă.

- Femeia în culise. Ce este și cum este Irina Cațighera atunci când sta doar cu ea?

- Acum port tricou negru, pantaloni de trening, crocși, stau cu picioarele încrucișate sub mine pe canapea, cu laptopul în brațe și scriu, cam așa mă găsești prin casă, la vreme de seară, fericită că am evadat din hainele în care mă vedeți în poze. La alte ore nu ai șanse să mă găsești prin casă. Apoi e faza cu un film, neapărat filmul de artă sau film oscarizat sau film foarte nou. Sigur că a fost faza cu statul la masă, ceva între prânz și cină, un singur fel dar consistent, neapărat carne cu ceva și cu o salată mare plus un pahar cu vin sau o bere sau50 ml whisky sau vodka, e absolut necesar pentru relaxare. Pe laptop e deschis Facebook, sunt ascunsă ca să nu trebuiască să deschid mesajele, dacă îmi scrie cineva pe Facebook are puține șanse să răspund mai devreme de o lună. Ca să vorbești cu cine trebuie să mă suni sau să dai SMS. Observ că intru tot mai rar și atunci ca să postez și ca să urmăresc unii oameni pe care-i iubesc și care reușesc să-mi stârnească interesul. Întotdeauna e deschis și un site de știri, mai e deschis acum turneul de tenis de la Dubai, îmi place tenisul și tocmai am terminat un download Lonely Planet Pakistan. Îîmi surâde Pakistan ca următoare destinație. Telefonul e lângă mine, pe mod vibrație și cu datele neconectate. A, și televizorul e deschis, mama are obiceiul să butoneze telecomanda compulsiv. Cam astea sunt culisele mele, mă cam umflă rasul citind despre doamnele care se fâțâie prin casă parfumate și machiate.

A consemnat Maura ANGHEL