„Beţi câte 50 de grame şi mergeţi mai departe”, sfatul lui Dodon după pierderea alegerilor

62104890

Dimensiune font:

| 23-11-2020 12:00

Igor Dodon, încă preşedinte în funcţie al Republicii Moldova după ce a pierdut alegerile îm faţa Maiei Sandu, merge în localităţile în care a obţinut cele mai multe voturi la scrutinul prezidenţial şi le muţumeşte alegătorilor săi, scrie Agora.md.

 

La întrunirile din aceste localităţi Dodon a criticat-o pe Sandu, dar şi-a şi încurajat susţinătorii să treacă peste înfrângere: „Liniştiţi-vă, beţi câte 50 de grame şi mergeţi mai departe”. Pe reţelele de socializare a apărut şi un clip video de la un banchet la care Igor Dodon le vorbeşte celor prezenţi în sală, în limba rusă.

 

„Ştiu că nu e uşor. În suflet … Ştiu că mulţi din voi au plâns. Chiar şi acum am văzut lacrimi în ochii unora. Nici mie nu îmi este uşor din motiv toată mizeria a fost vărsată peste mine familia mea. Luaţi exemplu de la mine. Să trecem cu toţii peste asta. E mai bine ca acum trei ani. Avem mai multe instrumente, ai multe oportunităţi Rusia este alături. Liniştiţi-vă. Beţi câte 50 grame. Strângeţi în pumn forţele şi mergeţi mai departe”, li s-a adresat Igor Dodon oamenilor adunaţi într-o sală de ceremonii.

SURSA: hotnews.ro 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Într-o clădire din Timișoara au fost găsiți 50 de migranți. Aceștia aprindeau focul cu parchetul din locuință. Poliția: Am evitat „un nou caz Colectiv”
20/01/2021 23:07

Reprezentantii Politiei Locale din Timisoara au precizat că au găsit peste 50 de migranti intr-o clădire de langă Gara de Nord, unde acestia locuiau si făceau focul cu parchetul de pe jos. În urm ...

PREMIERĂ ISTORICĂ Donald Trump a plecat cu valiza nucleară: Joe Biden a avut și el una, activată după depunerea jurământului
20/01/2021 22:59

Codurile nucleare i-au fost predate miercuri, aşa cum trebuie, noului preşedinte al SUA, Joe Biden, insă pentru prima dată in istorie acest transfer, care in mod obişnuit este unul discret, s-a făcut in d ...

Asta chiar e tare! Joseph Robinette „Joe” Biden, numele real al președintelui SUA
20/01/2021 20:57

Astăzi are loc ceremonia de investire a celui de-al 46-lea presedinte al SUA, Joe Biden. Cu această ocazie, multi au aflat care este numele său real: Joseph Robinette Biden, Jr. Miercuri, la Washington D ...

VIDEO Un copil cu două capete a fost adus pe lume la un spital din București
20/01/2021 20:34

 Caz rar in Romania! Un copil cu două capete a fost adus pe lume prin operatie de cezariană de medicii de la un spital bucurestean.    UPDATE: Conducerea unitătii medicale in care a fost adu ...

LOVITURA FINALĂ a lui Donald Trump: Pe cine a GRAȚIAT în ultima clipă
20/01/2021 20:31

Preşedintele american care şi-a incheiat miercuri mandatul, Donald Trump, l-a graţiat la finalul acestuia pe fostul său avocat imobiliar, Albert Pirro, relatează Reuters.    Acesta a executat ...

O româncă a fost omorâtă în Italia
20/01/2021 17:41

 O romancă care a fost adoptată in Italia, a fost ucisă de către o alta romanca şi iubitul ei italian. În urma celor intamplate, bărbatul a fost condamnat la 30 de ani de inchisoare. C. B. in v ...

Începe REVOLUȚIA SEXUALĂ în SUA: reprezentanții LGBTQ îi cer lui Joe Biden noi drepturi
20/01/2021 14:18

Protectiile federale impotriva discriminării pentru persoanele LGBTQ sunt mai apropiate decat au fost vreodată acum cu venirea lui Joe Biden la putere, relatează intr-un material amplu NBCNews.com. În ...

Perchezitii de amploare la o grupare care falsifica decizii de pensie pentru a lua credite. Care este prejudiciul
20/01/2021 14:08

Procurorii DIICOT si ofiteri de politie judiciara din Bucuresti efectueaza, miercuri, 32 de perchezitii la membrii unei grupari care recrutau persoane cu venituri modeste, apoi falsificau decizii si taloane de ...

Donald Trump l-a GRAȚIAT pe Elliott Broidy, omul care l-a dus pe Liviu Dragnea în SUA, lângă președintele american Donald Trump a semnat 143 de grațieri.
20/01/2021 14:02

Donald Trump a semnat 143 de gratieri. Printre persoanele gratiate, s-a numărat si Elliott Broidy, cunoscut in Romania după ce l-a ajutat pe Liviu Dragnea să ajungă la presedintele american, Donald Trum ...

Accident cu peste o sută de tamponări pe o autostradă din Japonia
20/01/2021 13:45

Un accident in lant cu peste o sută de tamponări a avut loc pe o autostradă japoneză din nordul tării, in timpul unei furtuni de zăpadă. Carambolul s-a soldat cu un mort si zece persoane care au ajuns ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei