Bătrân de 68 de ani, protest în fața Casei de Pensii. Cerere disperată către autorități

batran

Dimensiune font:

| 18-02-2020 19:17

Un bătrân dintr-o comună din zona municipiului Roman a protestat în fața sediului Casei de Pensii Neamț.

El susține că a lucrat 10 ani în Spania și, pentru a-și depune dosarul de pensionare, are nevoie de dovada vechimii din România. A cerut-o în iulie 2019 și spune că încă nu a primit-o, scrie Mediafax.

Pensionarul, în vârstă de 68 de ani, a muncit zece ani în Spania, cu carte de muncă. Acolo și-a depus dosarul de pensie la sfârșitul lunii mai 2019, dar avea nevoie și de actele prin care să rezulte că a lucrat în România. Astfel, în luna iulie 2019, autoritățile spaniole au solicitat CJP Neamț aceste documente.

"Nu s-a rezolvat nimic"

"De atunci nu s-a rezolvat nimic. Am fost și în audiență și nici măcar nu mi s-a dat o dată în care să-mi spună când se rezolvă", a spus pensionarul.

Acesta a mai declarat că, până nu i se rezolvă situația, va protesta în fiecare zi în fața CJP Neamț, de la ora 8.00 la 16.00.
Reprezentanții Casei Județene de Pensii Neamț au transmis că au primit în luna iulie 2019 solicitarea de transmitere a datelor.

"În data de 12.07.2019 a fost înregistrată în evidența CJP Neamț solicitarea transmisă de D.P.INSS Madrid, de a transmite formularele E 205 RO și E 210 RO, ca urmare a depunerii unei cereri pentru acordarea pensiei de bătrânețe la instituția spaniolă", se arată într-un răspuns oferit de CJP Neamț.

Ce spune Casa de Pensii

Totodată, reprezentanții instituției susțin că au trimis încă din luna septembrie 2018, când au primit o solicitare similară, un document pe care instituția spaniolă îl putea utiliza pentru calcularea unei pensii provizorii.

"Menționăm că ultimul formular E 205 RO a fost transmis instituției spaniole în data de 05.09.2018, la solicitarea acesteia, formular pe care instituția spaniolă îl putea utiliza pentru a calcula o pensie provizorie, formularele solicitate fiind necesare pentru calcularea pensiei din Spania și fiind transmise doar instituției spaniole de resort. Conform art.50 din R(CE) NR 987/2009, în cazul în care este evident că solicitantul este eligibil pentru o pensie comunitară din partea unei instituții, acea instituție efectuează o plată în avans. Fiecare instituție obligată să efectueze plata în avans, informează fără întârziere solicitantul. În general, până la primirea unui formular E 205 RO, cererea rămâne în așteptare", mai scriu reprezentanții CJP Neamț.

Potrivit acestora, întrucât activitatea specifică pensiilor internaționale se desfășoară mai greu, datorită faptului că personalul este insuficient, lucrările au suferit întârzieri. CJP Neamț promite că în perioada următoare va transmite toate formularele necesare către instituția similară din Spania. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
VIDEO Atacatorul premierului slovac și-a motivat gestul
15/05/2024 20:46

  Juraj Cintula, cel care a reusit să-l impuste pe premierul Slovaciei, si-a motivat gestul.     Atacatorul spune că a comis tentativa de asasinat „pentru că nu a fost d ...

Echipa premierului slovac dă primele date despre Fico: 'Următoarele câteva ore sunt decisive'
15/05/2024 17:41

Echipa premieruluin slovac Robert Fico a dat primele date depre seful executivului. Fico a fost transportat la un spital mai apropiat - semn că starea acestuia e gravă - si, după cum spune echipa acestuia, u ...

Situație dramatică la Hakov: Primarul aduce în discuție evacuarea marelui oraș însă spune că nu există încă planuri
15/05/2024 16:53

In prezent, nu există planuri de evacuare a Harkovului, a declarat primarul orasului, Ihor Terekhov, pe 15 mai, pe fondul unui nou atac rusesc in regiune Pană acum, aproape 8.000 de civili au fost evacuati d ...

Oamenii lui Kovesi pregătesc 'nucleara': percheziții la București într-un dosar privind achizițiile de măști și dezinfectanți din pandemia COVID-19
15/05/2024 14:02

Parchetul European condus de Laura Codruta Kovesi anunţă că a efectuat, marţi, cinci percheziţii in Bucureşti, in cadrul unei anchete privind o fraudă de 8 milioane de euro care implică fonduri UE pentr ...

Copil de 11 ani imobilizat și bătut cu biciul de doi săteni din județul Galați. Agresorii au fost reținuți
15/05/2024 13:49

Un copil de 11 ani a fost bătut cu biciul de doi săteni din judetul Galati. Cei doi agresori, de 32 si 61 de ani, au fost retinuti de Politie. Băiatul are numeroase leziuni la nivelul corpului si capului. P ...

  MApN caută să angajeze peste 2.600 de militari
15/05/2024 12:26

2.627 de posturi vacante sunt puse la dispozitie de Ministerul Apărării Naţionale (MapN) in cadrul celei de-a doua etape a campaniei de recrutare si selecţie a posturilor de soldati si gradati profesionisti ...

Cum recunoști roșiile injectate din piețe și din magazine
15/05/2024 12:00

 Rosiile injectate cu diverse chimicale sunt prezente atat pe tarabele pietelor, cat si in supermarketuri. Desi au un aspect aparent similar cu cel al legumelor naturale, prezintă cateva semne distincte. ...

Avioane de luptă chineze dau târcoale Taiwanului: '26 au traversat linia mediană a strâmtorii'
15/05/2024 08:15

Armata Taiwanului a detectat 45 de avioane chineze in jurul insulei, a anunţat miercuri Ministerul Apărării, cu mai puţin de o săptămană inainte de instalarea in funcţie a noului preşedinte Lai Ching-t ...

Bulgaria va avea avioane F-16 mai bune ca ale României și le va asigura mentenanța în țară
15/05/2024 07:39

Bulgaria va avea avioane de luptă F-16 Block 70 si le va asigura mentenanta la o uzină din tară, fără să fie nevoită să le trimită in străinătate. Acest anunt a fost transmis de ministrul interimar ...

Peste 22.400 de ucraineni caută de muncă în România
15/05/2024 07:37

Un număr de 22.443 cetăteni ucraineni, refugiati in Romania, s-au inregistrat in evidentele agentiilor teritoriale ale Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Muncă (ANOFM), in căutare de serviciu, in ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei