Evochron Mercenary – RePlay Review

default

Dimensiune font:

| 22-10-2012 16:36

Evochron Mercenary – RePlay Review

În ultima vreme mi-am facut prostul obicei să amintesc de bătrânul Elite de fiecare dată când puna mâna pe vreun joc care aspiră la notorietatea acestuia (cea mai recentă victimă fiind Starpoint: Gemini). Însă numai acum, când am trecut şi prin Evochron Mercenary, mi-am dat seama ca am abuzat de comparație şi promit să repar această nedreptate. Comparând titlurile ulterioare cu contemporanul Evochron.

Spun asta pentru că am găsit în sfârşit un joc unde putem găsi libertatea oferită pe vremuri de Elite şi care reuşeşte să ofere acest lucru fără să încerce să-şi copieze mult mai celebrul înaintaş. De altfel, producătorul (a se observa singularul, fiindcă e vorba doar de Shawn Bower) este responsabil pentru o întreagă saga de simulatoare spaţiale, care datează din anii ’80. Timp în care universul Evochron s-a putut maturiza pentru a ajunge azi să ne ofere aproape de toate.

Odată câmp de luptă pentru războiul Federație-Alianță, Evochron este acum o regiune de spațiu cvasi-independentă în care bântuie deopotrivă comercianți în căutare de oportunități şi piloţi însetați de glorie. Mergând pe acest model, căile pe care le avem la dispoziție devin clare chiar de la început, unde suntem puşi să ne alegem tipul de „personalitate”: Negustor, Mercenar, Pilot de curse sau de Luptă. E drept că aceste alegeri nu influențează decât suma de bani şi nava pe care o avem la dispoziție la început, dar e bine de ştiut ce oportunități avem.

În single-player nu se poate vorbi neapărat de o campanie, întrucât linia oficială de misiuni – deşi bine construită – este scurtă şi facultativă. Oricum ne vom da seama destul de rapid că nu „terminarea” jocului este obiectivul final, ci explorarea a tot ce are de oferit, precum şi alergătura după credite. Putem face bani din negoțul cu diverse bunuri de larg consum, sau subansamble pentru nave (inclusiv arme), după modelul cumpără ieftin şi vinde scump. Cu mențiunea că de obicei sistemele unde diferențele de preț sunt atrăgătoare sunt şi cele mai violente, astfel încât nu poți să te aventurezi p-acolo fără o navă bine echipată.

Sau, putem să îndeplinim diverse misiuni, cum ar fi curățărea sateliților, livrarea unor pachete şi bineînțeles, misiuni de escortă sau luptă. Dincolo de recompensele băneşti, acestea au şi rolul de a-ți îmbunătăţi interacţiunile cu facțiunile din joc, relația cu ele fiind destul de importantă în economia întregului univers. Fiindcă pe lângă Alianță sau Federație avem şi companiile energetice, ghilda minerilor şi militarii, adică forța polițienească specifică fiecărui sistem în parte.

Dacă o relație bună cu Energia sau Minerii îți va facilita accesul la punctele lor de negoț sau tarife mai bune la bunurile de larg consum, poate fi destul de dureros să nu te ai bine cu Armata. În plus, accesul la o bună parte din echipamentul militar nu poate fi obţinut decât dacă atingi un anume rang în rândurile lor. Şi vorbim aici de nave cu alt specific decât cele civile (mult mai rapide şi mai agile, dar fără posibilitatea de a transporta cargo sau echipaj).

Misiunile din cadrul Armatei au de asemenea o altă natură, întrucât nu te mai iei la trântă cu vecinii ci cu extratereştrii, respectiv nişte lighioane misterioase cu aspect de lupi, cunoscuți sub numele de Voinari. Aceştia au propriile lor sisteme de unde lansează atacuri, dețin nave şi arme avansate şi pot pune la încercare măiestria oricărui pilot.

O altă opțiune pentru adunarea unor bănuți îl reprezintă mineritul. Aproape în fiecare sistem există o centură de asteroizi care de abia aşteaptă să fie mulsă de fier, aur, diamante sau platină, profitul pentru o cală plină cu astfel de minereuri fiind de obicei substanțial. Ce vine să mai îndulcească puțin grinding-ul este gama variată de opțiuni în acest sens. Astfel, ne putem echipa nava cu un laser care extrage numai cele mai scumpe minereuri, putem căuta sistemele unde obținem cele mai bune prețuri sau putem coborî pe planete dacă ne-am plictisit de asteroizi.

Asta pentru că avem posibilitatea de a descinde pe planeta pe care mai adineaori am orbitat-o, fără a trece prin ecrane de încărcare sau alte tertipuri tehnice care ne privează de senzația de astronaut. Ba chiar putem andoca la stații planetare pentru a realimenta, căuta misiuni, consumabile sau comercializa bunuri.

Odată punguța umplută cu mai mult de doi bani, avem posibilitatea de a ne căuta o navă mai răsărită şi de a o echipa cu subansamble ceva mai potente. Oferta nu este teribil de abundentă nici în materie de nave, nici de componente şi nu m-ar fi deranjat încă pe atâtea jucării din care să-mi aleg. Navele au diferite statistici de agilitate, viteză, armură şi capacitate de a transporta bunuri, însă mai mult de atât, aproape toate statisticile pot fi influențate prin sistemul de construcție foarte bine pus la punct.

Astfel, oricărei nave îi poți alege cu ce tip de motor o poți echipa, ce scuturi să-i înfigi sub şasiu, câte cale vrei să aibă sau cu ce aripi o să se laude. Elemente care determină viteza, agilitatea sau putere a scuturilor şi e bine de ştiut că numai la cele cu capacitate mare poți să le alegi cele mai eficiente modele, deşi chiar şi acolo vei fi nevoit să faci concesii.

În plus, personalizarea navelor poate fi şi vizuală, în sensul că fiecare componentă poate fi alungită, îngrăşată sau plasată unde doreşte inima fiecăruia, astfel încât putem avea mai multe modele vizuale pentru aceeaşi navă. Inclusiv unele oribile care nu seamănă cu nimic, dacă n-avem inspirație în ziua aia.

În afară de aceste componente, mai există şi sub-sisteme, cum ar fi un Fulcrum Drive (permite salturi pe o distanţă de câteva sectoare), Shield Boost sau Laser Minier. Acestea sunt uneori vitale pentru îndeplinirea unor misiuni, alteori doar ajută în luptă, însă mai tot timpul sunt binevenite şi ideal ar fi să ai cât mai multe.


Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei