LEGO Indiana Jones: The Original Adventures Review

LEGO Indiana Jones: The Original Adventures Review

Calling Dr. Jones

Câţi dintre noi n-au crescut holbându-se la Războiul Stelelor sau Indiana Jones, rozându-şi unghiile frenetic de fiecare dată când eroul scăpa la limită de bolovani uriaşi, şerpi sau săbii laser? Într-o vreme în care atât blockbusterele, cât şi jocurile video foloseau vizualul doar ca pe o unealtă şi nu un scop în sine, generaţiile copiilor cu cheia la gât luau mingea la braţ şi se răspândeau prin blocuri ca să vadă reluări ale clasicelor aventuri ilustrate de giganţii George Lucas şi Steven Spielberg. Fie că e vorba de progeniturile anilor ’70 sau ’90, puţini sunt cei care au ratat naraţiunile proverbiale ale celor doi magnaţi ai cinematografiei de consum.

În acelaşi timp, privilegiaţii din Vest şi privilegiaţii din rândul neprivilegiaţilor din Est cunosc dependenţa acută cauzată de drogul LEGO. Un concept simplu, care exploatează latura inginerească din gena masculină, cubuleţele de diferite forme şi mărimi ce au acaparat cu siguranţă o mare parte din copilăria tuturor celor destul de norocoşi să pună mâna pe ele. De la castele la nave spaţiale, pe teme pe cât de variate pe atât de trăznite, LEGO a tratat majoritatea micilor manii ale copilului universal.

Şi totuşi, singurul numitor comun ale acestor două experienţe este popularitatea. Am fost deosebit de curios să văd ce-au făcut englezii de la Traveller’s Tales întâi cu Lego: Star Wars şi apoi cu Lego Indiana Jones: The Original Adventures. A fost, fără doar şi poate, extrem de riscantă încercarea producătorilor de a combina trei francize atât de populare, cu atât mai mult cu cât un eventual eşec ar fi atras cu sine atât huiduielile fanilor Star Wars şi/sau Indiana Jones cât şi maniacilor Lego.

Săpând după comori în HDD…

După cum probabil că ştiţi deja, recent a fost lansat cel mai nou film din seria Indiana Jones, o producţie care n-a lăsat mai pe nimeni cu gura căscată, ci doar cu un uşor sentiment dulceag de nostalgie. Surprinzătoare însă a fost lipsa unui joc care să acompanieze lansarea şi să încerce să exploateze entuziasmul fanilor printr-un artificiu ieftin, din păcate atât de utilizat în ultimii ani.

Iar din propria perspectivă, un singur joc Indiana Jones a reuşit să conserve spiritul filmelor, acela fiind binecunoscutul adventure Indiana Jones and the Fate of Atlantis. Astfel, neştiind la ce să mă aştept, am instalat cu un scepticism specific această struţocămilă, m-am uitat din nou la trilogia originală Indiana Jones şi mi-am scos PS2-ul de la naftalină ca să rejoc LEGO Star Wars.

Ceea ce a urmat pare extras din jurnalul unui insomniac. Sunt două tipuri de jocuri care mă ţin lipit de calculator mai mult decât aş vrea în mod voluntar: jocurile a la poveste interactivă care sunt atât de bine scrise şi executate încât nu le pot părăsi până când nu mi se scurge genericul de final prin faţa ochilor şi jocurile atât de distractive, încât fiecare minut de alergare face ce ar trebui să facă toate jocurile de la Pong încoace – să antreneze latura interactivă a fiecăruia din noi.

Sunt bucuros să zic că LEGO Indiana Jones: The Original Adventures face parte din a doua categorie. E greu să-l iei în serios încă din primele minute, deoarece pare o serie de duble amuzante de la sfârşitul unei comedii. Apar scenele pe care le recunoşti imediat în calitate de fan Indiana Jones, schimbate astfel încât să te trezeşti râzând incontrolabil la cele mai stupide gesturi ale figurilor LEGO – şi asta fără vreun cuvânt spus de vreun personaj pe întreg parcursul jocului. Iar comunicarea nonverbală este pe cât de greu de stăpânit, pe atât de valoroasă, cu atât mai mult cu cât ai la dispoziţie nişte instrumente atât de simpliste, precum reprezentanţii pixelaţi ale unor figurine de plastic.

Partea cea mai plăcută a acestor filmuleţe cu care sunt presărate nivelurile este că au o tentă de umor nevinovat, că sunt adresate copilului din noi, fie că avem 13 sau 50 de ani. E un copilărism seducător, nu forţat. Pe parcursul întregului joc n-am avut o dată impresia că sunt luat peste picior sau tratat ca un preşcolar ai cărui părinţi i-au făcut cadou „un joc pe calculator cu Lego”. Aventura din LEGO Indiana Jones: The Original Adventures urmăreşte primele trei filme ale seriei, respectiv Raiders of the Lost Ark, Temple of Doom şi The Last Crusade. Întreaga poveste curge cu ajutorul nivelurilor excelent redate şi uşor de recunoscut, punctate de animaţii care ilustrează cele mai memorabile momente din progeniturile cinematografice ale lui George Lucas. Au trecut câteva ore de la pornirea iniţială până am realizat că jocul se adresează copiilor cărora nu le-a dat încă barba. După care m-am dus să mă rad.

Un aspect deosebit de important cu care se luptă o grămadă de studiouri, dar pe care producătorii LEGO Indiana Jones îl fac să pară extrem de simplu este level design-ul. Mi se pare, ca idee, foarte greu să construieşti fiecare nivel în aşa fel încât să fie suficient de uşor pentru copii, dar fără să le dai impresia că suferă de oareşce handicapuri mintale, cu atât mai mult când publicul-ţintă sunt puberii din ziua de azi, care nu mai acceptă orice spectacol de artificii ca fiind un joc demn de atenţia lor. Adevăratul artizanat pe care îl practică Traveller’s Tales constă în folosirea unui format simplu pentru a da viaţă unei panoplii largi de acţiuni şi moduri de gândire într-un interval foarte scurt. Mă gândesc, în sinea mea, că au înţeles regula de aur pe care ar trebui s-o înţeleagă orice părinte: cel mai dur critic este un copil plictisit.

Şi fiindcă vorbim de LEGO, un efort lăudabil al producătorilor a fost să modeleze o parte cât mai mare a lumii după micuţele jucării. Arme, elefanţi, personaje, obiecte, uşi, poduri, crocodili – în cazul în care aveţi în pod o cutie prăfuită, uitată, plină cu LEGO, căutaţi-o şi comparaţi ce-i acolo cu obiectele din joc. Sunt identice şi excelent modelate. Nu mă pot gândi la o grafică mai adecvată pentru jocul de faţă – nu are nevoie de bloom, anti-aliasing sau dynamic lighting să strălucească, fiindcă totul e supus convenţiei, şi vă rog să vă feriţi de la a striga „Crysis” în stânga şi-n dreapta. Grafica unui joc, în mintea mea, are valoare doar atunci când are sinergie cu gameplay-ul şi atmosfera, nu atunci când impresionează doar prin sine.

Iar gameplay-ul este un strop mai interesant decât cel din LEGO Star Wars. În timp ce acolo singurele puzzle-uri contextuale erau dictate de poziţionarea unui anumit tip de personaj pe anumite platforme sau butoane, aici fiecare personaj are o acţiune specifică, fie că vorbim de biciul lui Indiana, folosit pentru a te legăna de pe o platformă pe alta sau faptul că Short Round, fiind scurt, se poate strecura prin găurile din pereţi. Jocul a păstrat latura de colectare din adaptarea Star Wars, cu o serie lungă de personaje ce pot fi deblocate, un traseu de curse sau nivele secrete, dar a redus din opţiuni, tăind unele din cele mai interesante (modul online, modul de parcurgere a unui întreg „film”) fără niciun motiv de care să-mi pot da seama.

Nu vă speriaţi însă, nu e doar un platformer în care baţi nazişti şi te uiţi la figuri LEGO, sunt încorporate şi scene mai dinamice, vehicule şi minigame-uri, suficient de des încât să menţină treaz interesul, dar suficient de rar încât să nu avem impresia că ne jucăm LEGO: Raving Rabbits.

Un mare plus al jocului este asigurat de gradul ridicat de rejucabilitate pentru cei interesaţi – pe lângă modul normal de joc, „Story Mode”, în care utilizarea personajelor care au legătură cu scenele respective este forţată, avem şi un mod liber în care putem folosi orice personaj deblocat sau creat cu ajutorul editorului din joc. Pentru terminarea 100%, a la Grand Theft Auto, este necesară jucarea nivelelor în acest mod liber şi îndeplinirea anumitor obiective cu abilităţile speciale ale personajelor.