NIMENI nu mai SCAPĂ: Nelu Tătaru anunță că medicii de familie vor fi obligați să 'TOARNE' la DSP starea pacienților

00000   socant-sotia-unu

Dimensiune font:

| 21-07-2020 15:00

Nimeni nu scapă de internarea forțată după intrarea în vigoare a Legii Carantinării. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat marţi că medicii de familie care monitorizează persoanele aflate în izolare la domiciliu vor fi cooptaţi şi în anchetele epidemiologice care vor fi desfăşurate, conform News.ro.

 



Ministrul Sănătăţii a vorbit şi despre cele 994 de cazuri noi de infectare, confirmate în ultimele 24 de ore. El a spus că este o perioadă de creştere uşoară a numărului de cazuri noi, fiind şi „testări pentru cei noi internaţi, sunt şi testări pentru cei din anchetele epidemiologice, sunt şi testările pentru cei care vor să plece în concediu şi vor să îşi facă acele testări la cerere”.

„S-a discutat acest lucru. Medicii de familie pot fi implicaţi, în acest moment, pentru cei care sunt în izolare la domiciliu, fiind cei care urmăresc acest pacient şi având legătura permanentă cu acest pacient. Toţi aceşti medici de familie vor fi cooptaţi în perioada următoare şi în cadrul unor anchete epidemiologice pe care le desfăşurăm, având în vedere că avem şi un număr mare de cazuri”, a afirmat Nelu Tătaru marţi, la finalul videconferinţei cu reprezentanţii DSP care a avut loc la Ministerul Sănătăţii, la care a participat şi premierul Ludovic Orban.

Întrebat despre cele 994 de cazuri noi confirmate în ultimele 24 de ore, ministrul Sănătăţii a precizat: „Da, suntem într-o perioadă de creştere uşoară a acestui număr de cazuri noi. Sunt şi testări pentru cei noi internaţi, sunt şi testări pentru cei din anchetele epidemiologice, sunt şi testările pentru cei care vor să plece în concediu şi vor să îşi facă acele testări la cerere. Tot ce înseamnă focare, focare noi constituite sunt gestionate prin anchete epidemiologice, urmând ca acolo unde vom avea o suprasolicitare a activităţii medicale, şi mă refer la terapiile intensive, să putem cu acordul acestei legi să putem face detaşări de personal, dar să putem şi transfera aceşti pacienţi unde avem locuri pentru terapie intensivă”.

Acesta a vorbit şi despre ce se întâmplă cu pacienţii după evaluarea medicului. În cazul în care persoana este asimptomatică, medicul propune direcţiei de sănătate publică externarea cu măsura izolării la domiciliu. În situaţia în care pacientul refuză, atunci medicul curant solicită direcţiei de sănătate publică un aviz, care va fi emis în două ore, prin care este prevăzută măsura internării până la vindecare.

„Medicul face acea evaluare clinică, biologică şi paraclinică, paraclinică însemnând şi radiologic, îşi face o evaluare a cazului. Dacă este asimptomatic propune DSP-ului şi pacientului externarea cu izolarea la domiciliu. În condiţiile în care pacientul vrea sau solicită, pentru a-şi urmări în continuare evoluţia, poate rămâne internat în spital. Dacă refuză, atunci prin act administrativ, dacă medicul curant indică acea internare, pentru că pacientul reprezintă un pericol de transmitere, atunci se solicită DSP-ului care trebuie să vină în două ore să dea acel aviz, acel act administrativ pentru internarea în continuare până la vindecare”, a explicat Tătaru.

El a adăugat că a fost făcută o evaluare, împreună cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, privind medicii şi rezidenţii de terapie intensivă, deoarece în următoarea perioadă vor fi necesare detaşările în anumite unităţi sanitare.

„Până vom alcătui acel corp de voluntari avem la îndemână detaşarea, la început voluntară, apoi detaşarea după nevoi. Chiar în aceste momente ,împreună cu DSU, facem şi am făcut zilele trecute evaluarea a tot ceea ce înseamnă medic de terapie intensivă, rezident de terapie intensivă şi de boli infecţioase în vederea faptului că în următoare perioadă vom avea nevoie de detaşări. Noi mizăm pe acea detaşare voluntară, în care colegii noştri medici beneficiază şi de acel 50% spor plus 2% care este diurna şi sperăm ca acest lucru să se întâmple voluntar. Activitatea medicală este un act profesional şi eu sper ca toţi colegii mei să înţeleagă că este un moment pe care trebui să îl trecem împreună”, a completat Nelu Tătaru.

Acesta a mai precizat că această detaşare poate fi şi dispusă, nu făcută doar pe bază de voluntariat.

„Putem face această detaşare şi involuntar. Noi vom face în aşa fel încât acele unităţi medicale să beneficieze de acel personal pentru a putea trata pacientul infectat cu COVID. Pentru noi primează sănătatea pacienţilor noştri şi sănătatea poporului român”, a conchis Tătaru.

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunţat marţi alte 994 de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus, confirmate în ultimele 24 de ore, acesta fiind cel mai mare număr de cazuri zilnice de la conformarea epidemiei de COVID-19 în România. Bilanţul este de 39.133 de persoane infectate.

De asemenea, 36 de persoane au decedat, numărul total ajungând la 2.074. La ATI, în acest moment, sunt internaţi 297 de pacienţi.

Cele mai multe cazuri îmbolnăvire sunt în Bucureşti - 4.618, urmat de Suceava - 4.290, Braşov - 2.424, Argeş - 2.176, Galaţi - 1.677, Vrancea - 1.400, Dâmboviţa - 1.253, Prahova - 1.183, Iaşi - 1.149, Botoşani - 1.108, Neamţ - 1.071, Ilfov - 1.045, Buzău - 1.018. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
VIDEO Atacatorul premierului slovac și-a motivat gestul
15/05/2024 20:46

  Juraj Cintula, cel care a reusit să-l impuste pe premierul Slovaciei, si-a motivat gestul.     Atacatorul spune că a comis tentativa de asasinat „pentru că nu a fost d ...

Echipa premierului slovac dă primele date despre Fico: 'Următoarele câteva ore sunt decisive'
15/05/2024 17:41

Echipa premieruluin slovac Robert Fico a dat primele date depre seful executivului. Fico a fost transportat la un spital mai apropiat - semn că starea acestuia e gravă - si, după cum spune echipa acestuia, u ...

Situație dramatică la Hakov: Primarul aduce în discuție evacuarea marelui oraș însă spune că nu există încă planuri
15/05/2024 16:53

In prezent, nu există planuri de evacuare a Harkovului, a declarat primarul orasului, Ihor Terekhov, pe 15 mai, pe fondul unui nou atac rusesc in regiune Pană acum, aproape 8.000 de civili au fost evacuati d ...

Oamenii lui Kovesi pregătesc 'nucleara': percheziții la București într-un dosar privind achizițiile de măști și dezinfectanți din pandemia COVID-19
15/05/2024 14:02

Parchetul European condus de Laura Codruta Kovesi anunţă că a efectuat, marţi, cinci percheziţii in Bucureşti, in cadrul unei anchete privind o fraudă de 8 milioane de euro care implică fonduri UE pentr ...

Copil de 11 ani imobilizat și bătut cu biciul de doi săteni din județul Galați. Agresorii au fost reținuți
15/05/2024 13:49

Un copil de 11 ani a fost bătut cu biciul de doi săteni din judetul Galati. Cei doi agresori, de 32 si 61 de ani, au fost retinuti de Politie. Băiatul are numeroase leziuni la nivelul corpului si capului. P ...

  MApN caută să angajeze peste 2.600 de militari
15/05/2024 12:26

2.627 de posturi vacante sunt puse la dispozitie de Ministerul Apărării Naţionale (MapN) in cadrul celei de-a doua etape a campaniei de recrutare si selecţie a posturilor de soldati si gradati profesionisti ...

Cum recunoști roșiile injectate din piețe și din magazine
15/05/2024 12:00

 Rosiile injectate cu diverse chimicale sunt prezente atat pe tarabele pietelor, cat si in supermarketuri. Desi au un aspect aparent similar cu cel al legumelor naturale, prezintă cateva semne distincte. ...

Avioane de luptă chineze dau târcoale Taiwanului: '26 au traversat linia mediană a strâmtorii'
15/05/2024 08:15

Armata Taiwanului a detectat 45 de avioane chineze in jurul insulei, a anunţat miercuri Ministerul Apărării, cu mai puţin de o săptămană inainte de instalarea in funcţie a noului preşedinte Lai Ching-t ...

Bulgaria va avea avioane F-16 mai bune ca ale României și le va asigura mentenanța în țară
15/05/2024 07:39

Bulgaria va avea avioane de luptă F-16 Block 70 si le va asigura mentenanta la o uzină din tară, fără să fie nevoită să le trimită in străinătate. Acest anunt a fost transmis de ministrul interimar ...

Peste 22.400 de ucraineni caută de muncă în România
15/05/2024 07:37

Un număr de 22.443 cetăteni ucraineni, refugiati in Romania, s-au inregistrat in evidentele agentiilor teritoriale ale Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Muncă (ANOFM), in căutare de serviciu, in ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei