Olaf Scholz se prăbușește, iar în Germania bate vântul unei schimbări care va mătura tot

Sâmbătă 9 decembrie, Olaf Scholz s-a adresat celor aproximativ 600 de delegați ai Partidului Social Democrat (SPD) reuniți în congres la Berlin. Pe scenă i se alătură cei doi președinți ai formațiunii, Saskia Esken și Lars Klingbeil, alături de care se bucură de ovațiile care durează aproape cinci minute.

Totul în această scenă pare ireal: social-democrații care exultă în timp ce partidul lor se prăbușește în intențiile de vot; cancelarul german aplaudat ca un star rock în timp ce gradul de încredere de care se bucură în rândul germanilor este la cel mai scăzut nivel istoric; în sfârșit îmbrățișarea celor trei care, pentru oricine altul decât Olaf Scholz, ar fi doar un detaliu, dar care, pentru acest om atât de puțin dedat efuziunilor, înseamnă atât de mult.

Cum putem explica un astfel de moment de har? Sâmbătă, în fața SPD, Olaf Scholz a ținut un discurs bun, părând relaxat și zâmbitor. El a amintit de tot ceea ce s-a realizat de când a preluat mandatul, în urmă cu exact doi ani, pe 8 decembrie 2021: majorarea salariului minim la 12 euro brut pe oră, una dintre rarele sale promisiuni de campanie, crearea unui „fond special” de 100 de miliarde de euro pentru modernizarea armatei, anunțat la trei zile după invadarea Ucrainei, în februarie 2022; instalarea „în timp record” a terminalelor marine de gaz natural lichefiat pentru a păstra securitatea energetică a țării, brusc lipsită de gazul rusesc; primirea a un milion de refugiați ucraineni, un număr fără echivalent în Europa, lucru de care s-a declarat „foarte mândru”.

Dar Olaf Scholz a fost foarte aplaudat sâmbătă și din alt motiv. Deși guvernul său nu poate finaliza bugetul pentru 2024, pe care a fost nevoit să-l reprograma după decizia Curții Constituționale din Karlsruhe, de pe 15 noiembrie, cancelarul s-a arătat atât optimist, cât și liniştitor. Optimist, afirmând că definitivarea legii bugetului pentru 2024, oricât de „dificilă” ar fi, nu este „o sarcină imposibilă”. Liniștitor, promițând că economiile care urmează să fie făcute – adică cu 17 miliarde de euro mai puține cheltuieli față de ceea ce era planificat înainte de hotărârea de la Karlsruhe, potrivit Ministerului de Finanțe – nu îi va slăbi pe cei mai modești. „Nu va exista nicio dezmembrare a statului bunăstării”, a promis Olaf Scholz, exact ceea ce voiau să audă „dragii tovarăși” săi social-democrați.

Cu toate acestea, Germania nu este SPD și, deși a găsit cuvintele potrivite pentru a se adresa partidului său, Olaf Scholz este mai nepopular ca niciodată. În ultimul sondaj lunar ARD-Infratest, publicat pe 7 decembrie, doar 20% dintre germani se declară mulțumiți de activitatea lui; niciodată un cancelar nu a avut un rating atât de slab de la crearea acestui barometru, în 1997.

În fața tuturor criticilor, cancelarul rămâne ferm pe poziție. În fața Bundestagului, pe 28 noiembrie, a părut impasibil, vorbind într-o manieră monotonă, cum i se întâmplă cel mai adesea, fără să răspundă la întrebarea pe care și-o punea toată lumea: ce consecințe intenționează să tragă din decizia Curții de la Karlsruhe.

Mai slăbit ca niciodată, va putea oare acest cancelar plictisitor și lipsit de carismă să spere să-și ducă la bun sfârșit mandatul, care urmează să se încheie în 2025? Întrebarea este pusă astăzi în special de către unul dintre liderii opoziției, liderul conservatorilor bavarezi, Markus Söder (CSU), care dorește alegeri legislative anticipate în iunie 2024, în același timp cu alegerile europene.

Un astfel de scenariu este puțin probabil. Chiar dacă nu încetează niciodată să se certe, ecologiştii şi liberalii ştiu că este în interesul lor să se înţeleagă, căci în cazul unor noi alegeri ar risca să piardă mulţi deputaţi. O știe și Olaf Scholz. Partidul său, SPD, este creditat astăzi cu doar 15% din intențiile de vot, cu zece procente mai puțin decât scorul obținut în 2021.

Ales șef al guvernului în urma unei victorii neașteptate, cancelarul știe că viitorul său politic depinde doar de supraviețuirea coaliției sale. O știu și suporterii săi cei mai loiali, care amintesc de câte ori Scholz a fost subestimat, inclusiv de către propriul său partid, care nu l-a ales președinte în 2019, ceea ce nu l-a împiedicat să devină cancelar doi ani mai târziu, contrar tuturor așteptărilor.