Ponta tete a tete cu Orban: Unul spune că nu susține guvernul, celălalt crede că se vor înțelege
Dimensiune font:
Liderul Pro România - Victor Ponta nu a stat mult la consultările cu Ludovic Orban privind susținerea viitorului guvern, spunând că nu i-a dat un răspuns pozitiv celui care poartă negocierile. Orban, pe de altă parte, se arat optimist că Ponta îl va înțelege.
Victor Ponta susține că a fost o discuție scurtă, nefiind cazul de mai mult, deoarece nu se pune problema ca Pro România să voteze în Parlament Guvernul Orban.
”A fost o discuție foarte scurtă, că nu avem foarte multe de discutat. Discuțiile nu puteau să avanseze în sensul că vom susține guvernul, pentru că noi nu susținem. Noi suntem un partid mic, dar avem un obiectiv mare și anume să apărărăm social-democrația din România.
Am spus că susținem să avem alegeri parlamentare anticipate, care să fie organizate odată cu alegerile locale sau la o săptămână după. Ar fi bine și pentru România să știm din mai cine are majoritate, cine conduce România în următorii patru ani”, a declarat Victor Ponta după ce a ieșit de la discuțiile cu Orban.
Victor Ponta a discutat și cu Florin Cîțu, căruia i-a spus că vra să vadă bugetul: ”cifrele sunt cifre”.
În opinia lui Ludovic Orban, dicuția cu Victor Ponta a fost una pozitivă, fiind convins că se vor înțelege până la final. ”Mi s-a părut că ne-am înțeles, că România are nevoie de un guvern care să asigure stabilitate, să elaboreze legea bugetului de stat și să rezolve marile probleme cu care se confruntă azi România. A fost o discuție pozitivă. Am încredere că până la final ne vom înțelege și vom putea obține susținerea parlamentarilor Pro România în Parlament. Vom avea încă o discuție cu Pro România. Nu am discutat despre portofolii”, a declarat Ludovic Orban.
Liberalii sunt în a doua zi de negocieri pentru susținerea Guvernului. Ludovic Orban se întâlneşte și cu liderii UDMR şi cu cei ai ALDE, pentru a încerca să îi convingă să voteze Guvernul. Premierul desemnat Ludovic Orban a spus că există echipe de negociere care vor avea discuţii şi cu PSD, atât la nivelul celor două Camere, cât şi individual, cu parlamentarii care se vor arăta dispuşi să susţină Executivul PNL. REALITATEA.NET
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau