SUA, decise să „mute munții din loc” pentru a sprijini Ucraina. Ce spune ministrul american al Apărării

SUA   steagul_sua-74

Dimensiune font:

| 26-04-2022 15:41

Statele Unite sunt decise să „mute munţii din loc” pentru a face ca Ucraina să câştige împotriva Rusiei, a dat asigurări marţi secretarul apărării american Lloyd Austin, în faţa reprezentanţilor din 40 de ţări reuniţi la baza aeriană americană Ramstein, în vestul Germaniei.

„Ucraina crede în mod clar că poate câştiga şi acesta este cazul pentru toată lumea de aici”, a declarat Austin în deschiderea reuniunii organizate la iniţiativa Washingtonului, pentru a analiza mijloacele de consolidare a capacităţilor militare ale Kievului.

Într-un moment când Rusia vizează controlul total asupra regiunii Donbas şi părţii de sud a Ucrainei, „noi putem face mai mult în privinţa bazei noastre industriale de apărare pentru a continua să ajutăm Ucraina să se apere într-o manieră şi mai eficace”, a afirmat Austin.

SUA, care furnizează cel mai substanţial ajutor militar internaţional pentru Ucraina, vor să îi „dea tipul de sprijin, tipul de artilerie şi de muniţii care vor fi eficace în acest stadiu al luptei”, precizase şeful Pentagonului într-o conferinţă de presă în Polonia, nu departe de frontiera cu Ucraina.
Ads

Oficiali din 40 de țări, reuniţi la baza aeriană Ramstein din Germania

 

Kievul are nevoie mai ales de artilerie grea şi blindate pentru a încerca să respingă forţele ruse în sudul şi estul ţării.

La reuniunea pe tema războiului din Ucraina organizată la baza americană Ramstein iau parte ministrul apărării din SUA, Lloyd Austin, şi omologi din alte 39 de ţări, precum şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Printre altele sunt prezente Finlanda şi Suedia, ţări tradiţional neutre, dar care au în vedere o aderare la Alianţa Nord-Atlantică în urma invaziei ruse în Ucraina.

În 24 februarie, armata rusă a lansat o agresiune militară neprovocată împotriva Ucrainei, ceea ce liderul rus Vladimir Putin numeşte „operaţiune militară specială pentru denazificarea” ţării vecine. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Ciclonul care a distrus Europa ajunge în România! Meteorologii anunță ploi abundente, grindină și vânt puternic
19/05/2024 10:53

În Europa, in ultimele zile, un ciclon a făcut ravagii, cea mai afectată tară fiind Italia. Meteorologii avertizează că ciclonul se intreaptă spre tara noastră si, chiar dacă nu va lovi cu aceeasi ...

Atenție! Reguli stricte în mai multe cafenele din România în weekend
19/05/2024 06:54

Mai multe cafenele din Bucuresti si din Cluj au inceput să le interzică clientilor folosirea laptopului in timpul weekend-ului. Motivul principal ar fi că uneori oamenii sunt atat de focusati pe muncă, inca ...

Trendul bizar care a luat amploare în liceele din România! Elevii se identifică drept animale şi vin îmbrăcaţi ca vulpi şi papagali: 'Urcă în patru labe'
19/05/2024 06:46

Trendul care a uimit Romania! Elevii "furry" au ajuns să sperie profesorii. Fenomenul inspirat de pe reţelele de socializare ii transformă pe copii in diverse animale. Se imbracă şi se comportă ca nişte ...

Inundaţii în Germania, Belgia, Franţa şi Olanda în urma ploilor abundente
18/05/2024 22:19

Mai multe regiuni din Germania, Belgia, Franţa şi Olanda au fost afectate sambătă de inundaţii in urma intemperiilor, iar pagubele se anunţă deja ‘considerabile’ in unele locuri, relatează A ...

Prima ipoteză după naufragiul de la Sf. Gheorghe: 'Cel mai probabil a fost o coliziune cu o altă navă' / Cum s-au salvat cei opt marinari
18/05/2024 20:34

Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu, a afirmat că cel mai probabil nava scufundată in zona Sfantu Gheorghe s-ar fi lovit de o altă navă şi a explicat că, in general, un vapor s ...

Sute de trenuri şi gări, verificate de poliţiştii de la Transporturi, la nivel naţional / Au fost date amenzi de peste 70.000 de lei
18/05/2024 19:16

Sute de trenuri au fost verificate de poliţiştii de la Transporturi, la nivel naţional, iar in urma neregulilor constatate au fost date amenzi in valoare de peste 70.000 de lei, transmite News.ro. Repreze ...

Războiul din Ucraina a scos la iveală defecte grave ale unora dintre cele mai sofisticate sisteme de luptă americane
18/05/2024 14:38

Deblocarea ajutorului militar american in valoare de 61 de miliarde de dolari in aprilie a reprezentat un impuls pentru fortele ucrainene aflate in dificultate in fata invadatorilor rusi. Totusi, Ucraina nu es ...

Ucraina acuză Rusia că execută şi foloseşte civilii din oraşele de graniţă pe post de scuturi umane
18/05/2024 13:22

Săptămana trecută, Rusia a declanşat cea o ofensivă masivă in nordul Ucrainei, reuşind să treacă graniţa, in incercarea de a ocupa Harkov, care este al doilea cel mai populat oraş al Ucrainei. In ti ...

Naufragiu în Marea Neagră, lângă Sfântu Gheorghe. Trei marinari sunt dați dispăruți
18/05/2024 12:47

O navă s-a scufundat in Marea Neagră, la 26 mile marine de Sfantu Gheorghe (Tulcea). Trei marinari sunt dati dispăruti. Echipajul apucase să lanseze un mesaj SOS. Zona naufragiului de sambătă, 18 mai 202 ...

Înșelătorie revoltătoare: o îngrijitoare româncă a escrocat bătrânul pe care-l asista. Suma este fabuloasă!
18/05/2024 00:11

O femeie romancă in varstă de 47 de ani se află acum in centrul unui scandal judiciar de proportii in Italia, fiind acuzată că l-a inselat pe un bătran in varstă de 85 de ani, de care avea grijă, cu sum ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei