Vicepreşedinta Argentinei, condamnată la şase ani de închisoare

media-167038814127607200

Dimensiune font:

| 07-12-2022 09:21

Vicepreşedinta Argentinei, Cristina Kirchner, a fost condamnată marţi la şase ani de închisoare, de care o protejează, însă, imunitatea parlamentară, şi ineligibilitate pe viaţă, într-un proces pentru fraudă şi corupţie în timpul preşedinţiei sale, verdict pe care l-a imputat unei "mafii judiciare", comentează AFP.

Imediat, fosta şefă a statului a afirmat că "nu va mai candida la nimic, nici senatoare, nici vicepreşedintă, nici preşedintă" la alegerile generale din 2023, părând că renunţă la o viitoare imunitate. Chiar dacă mai multe niveluri de apeluri ar trebui să facă pedeapsa efectivă abia peste ani de zile.

Cristina Kirchner, 69 de ani, a fost găsită vinovată de "administrare frauduloasă" în detrimentul statului în acest proces privind atribuirea de contracte publice în fieful său politic din Santa Cruz (sud), în timpul celor două mandate prezidenţiale (2007-2015).

Împotriva ei s-a cerut 12 ani de închisoare şi ineligibilitate.

Fosta preşedintă (centru-stânga), care la şapte ani de la plecarea ei de la preşedinţie rămâne o figură de frunte şi în acelaşi timp dezbinătoare în politica argentiniană, a negat întotdeauna orice escrocherie. Avocaţii săi au cerut să fie declarată nevinovată.

Ea a denunţat, pe toată durata procedurii demarate în 2019, un proces "politic", condus de judecători, în opinia sa, manipulaţi de opoziţia de dreapta, în special de tabăra succesorului ei la preşedinţie (2015-2019), liberalul Mauricio Macri.

Funcţia sa de preşedintă a Senatului, sinonimă cu imunitatea parlamentară, a salvat-o de închisoare. Imunitate la care a părut să renunţe în viitor, anunţând că nu va solicita niciun mandat în 2023, ci că va "pleca acasă". "Să mă bage la închisoare!", a declarat ea, sfidătoare.

Cu toate acestea, o pedeapsă - închisoare sau ineligibilitate - ar fi efectivă doar după multe apeluri, inclusiv unul eventual la Curtea Supremă, ceea ce, a prezis săptămâna aceasta politologul Rosendo Fraga pentru AFP, ar putea dura şase-şapte ani, chiar mai mult.

În august, rechizitoriul - 12 ani - a declanşat uriaşe manifestaţii de sprijin pentru Cristina Kirchner, în mai multe oraşe din Argentina, şi mai multe seri sub ferestrele casei ei din Buenos Aires, ducând la ciocniri cu poliţia.

Surprinzător, verdictul de marţi a generat doar o modestă mobilizare. Din anturajul vicepreşedintei nu emanase, însă, nicio directivă puternică în acest sens.

Câteva sute de partizani - sindicalişti, activişti peronişti - s-au adunat calm după-amiaza în vecinătatea tribunalului, căutând cu disperare umbra la peste 35°C, a constatat AFP. Seara, o adunare şi mai modestă s-a format paşnic în jurul Parlamentului.

Ipoteza unor mobilizări puternice a stârnit temeri privind un puseu ca în august. Numeroase altercaţii au făcut ca tensiunile să creeze indirect contextul atentatului împotriva Cristinei Kirchner, pe 1 septembrie. Atacatorul - a cărui împuşcătură nu a pornit - s-a strecurat într-un grup dezordonat de suporteri în faţa casei ei.

Opt dintre cei 12 coinculpaţi în proces, printre care un antreprenor din construcţii, foşti lideri ai companiei de construcţii de drumuri Vialidad, au fost condamnaţi la pedepse de la trei ani şi jumătate la şase ani de închisoare. Patru au fost eliberaţi sau au beneficiat de prescripţie.

"Sentinţa era scrisă. Ideea a fost să mă condamne", a reacţionat Cristina Kirchner la verdict într-un mesaj video din biroul ei din Senat. Ea a denunţat "un stat paralel", o "mafie judiciară".

"Astăzi, în Argentina, o persoană nevinovată a fost condamnată (...) când politica intră în tribunale, justiţia iese pe fereastră", a scris pe Twitter preşedintele argentinian, Alberto Fernandez.

Şeful statului mexican, Andrés Manuel Lopez Obrador (stânga), şi-a exprimat şi el solidaritatea cu Cristina Kirchner, victimă, în opinia sa, "a unei răzbunări politice şi a unei josnicii antidemocratice a conservatorismului".

Luni, ea şi-a comparat soarta cu Luiz Inacio Lula da Silva, reales preşedinte al Braziliei, închis în 2018-2019 pentru corupţie, condamnările fiind în cele din urmă anulate.

O paralelă până la un come-back? Din punct de vedere tehnic, ar fi fost posibil, până la anunţul său de marţi de a nu candida pentru nimic în 2023. Dar viitorul său politic naţional era ipotecat încă din perioada mandatelor prezidenţiale. Iar tabăra sa peronistă este conştientă de respingerea pe care o suscită în prezent, dincolo de un nucleu dur de suporteri de 20-25%.

Recent, ea a dat unele semnale care sugerează că nu se mai proiectează ca un mandatar, mai degrabă ca un "super-influencer". Ca în 2019, când l-a desemnat pe Alberto Fernandez. "Politica nu înseamnă doar ocuparea unei funcţii (...), a fi preşedinte, vicepreşedinte, senator sau deputat. Este puterea de a transmite idei", a spus Cristina Kirchner luni.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 16.12.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 - ora 12.30; - spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 13.00; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 16.12.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (30mp) din Targul Auto, destinat amplasarii unui container/ rulote/ chiosc, pe 16.12.2024 – ora 13.45; - spatiul comercial S2 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.00; - spatiul comercial S9 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.30. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
Cercetător rus, responsabil pentru rachetele folosite împotriva Ucrainei, ucis în apropiere de Moscova
13/12/2024 00:25

Mihail Satki, un cercetător rus implicat in actualizarea rachetelor Kh-59 si Kh-69 utilizate frecvent de armata rusă in atacurile asupra Ucrainei, a fost omorat in zona Moscovei, potrivit unei surse din servi ...

Ideologul lui Putin amenință Europa de Est: „Ori o să fie neutri, ori o să fie ai Rusiei. Oameni ca Georgescu în România înțeleg asta foarte bine”
13/12/2024 00:20

Ideologul lui Vladimir Putin, Alexandr Dughin, a amenintat Europa de Est si Romania in special că vor fi ale Rusiei, dacă nu sunt neutre. „Nu vom tolera ostilitatea unor entităti agresive aflate la o dista ...

Ce se întâmplă cu banii jucătorilor care au pariat la casele de pariuri pe alegerile prezidențiale din România
13/12/2024 00:18

CCR a decis vineri, 6 decembrie, să anuleze alegerile prezidentiale din Romania si i-a băgat in ceată atat pe pariori, cat si casele de pariuri. Curtea Constitutională a Romaniei a stabilit acum 6 zile că ...

Trump îl pune la punct pe Zelenski: 'SUA nu vor permite Ucrainei atacuri adânci în Rusia!'
13/12/2024 00:13

Presedintele ales al SUA, Donald Trump, nu e de acord ca Ucraina să lovească cu rachete americane cu rază lungă de actiune pe teritoriul rusesc. El a spus acest lucru intr-un interviu acordat revistei Time, ...

Mihai Cistelican:Tezaurul României din Rusia: BNR dă date fierbinți despre negocierile pe axa București – Moscova
13/12/2024 00:11

Consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a Romaniei (BNR), Cristian Păunescu, a declarat joi, la Sibiu, la vernisajul primei expoziţii din Romania dedicate tezaurului de aur al BNR trimis la Moscova şi ...

Poșta Română face anunțul zilei pentru milioane de români: Facturile şi taxele pot fi plătite cu cardul la domiciliu, direct la poştaş, oriunde în țară
12/12/2024 15:58

Poşta Romană oferă de astăzi clientilor posibilitatea de a plăti facturile şi taxele cu cardul la domiciliu, direct la poştaş, oriunde in tară, in baza unui parteneriat cu CEC Bank şi Visa. Prin inte ...

Exerciţiu cu trageri reale, efectuat de armata română: sistemul american Patriot a fost testat la Capu Midia
12/12/2024 15:37

O baterie de rachete sol-aer Patriot de la Regimentul 74 a executat, in perioada 2 - 12 decembrie, o secvenţă de instruire in cadrul exerciţiului tactic cu trupe şi trageri reale F.A.PATRIOT SPARK 24.11, de ...

Colectarea separată a deșeurilor textile, obligatorie de la 1 ianuarie. Provocări și soluții de aliniere în România, care colectează maxim 0,7 kg textile uzate
12/12/2024 15:19

De la 1 ianuarie 2025, colectarea separată a textilelor post-consum va deveni obligatorie la nivelul UE, inclusiv in Romania, initiativa impactand direct sectorul colectării separate, sortării, reutilizării ...

EXPLOZIE la un poligon al Armatei: Un ofițer și patru elevi militari, răniți
12/12/2024 14:01

Explozie in Poligonul Militar Goranu: Cinci persoane rănite după producerea unei explozii la o capsă detonată electric. O explozie s-a produs joi in timpul unor activităti desfăsurate de lucrătorii Mini ...

Diplomație sau provocare? Donald Trump îl invită pe Xi Jinping la învestirea sa oficială
12/12/2024 12:02

p style=" font-weight:bold" >Preşedintele ales Donald Trump l-a invitat pe preşedintele chinez Xi Jinping să participe la ceremonia de investire a sa in funcţie de luna viitoare, au declarat mai multe surse ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei