Aderarea României la Schengen, decisă la București? Marcel Ciolacu, discuții cruciale cu Karl Nehammer

29

Dimensiune font:

| 08-02-2024 14:14

Premierul Marcel Ciolacu urmează să aibă discuții cu cancelarul austriac Karl Nehammer privind aderarea României la Spațiul Schengen, susțin surse politice citate de Antena3 CNN. Karl Nehammer va veni la București la începutul lunii martie pentru a participa la Congresul PPE. Atunci, conform sursei citate, premierul va purta o discuție cu acesta privind aderarea României la Spațiul Schengen.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, săptămâna trecută, la Bruxelles, că intrarea României cu totul, în spaţiul Schengen, este un pas natural care trebuie să se producă cât mai repede, precizând că pentru el, este mult mai importantă soluţia decât discuţia, într-un anumit moment.

„Nu este bine să ne imaginăm că avem nevoie de mari întruniri ale unor partide europene ca să discutăm chestiuni bilaterale. Negocieri se poartă tot timpul, la nivelurile potrivite, şi nu pot să vă spun dacă vom avea sau nu vom avea o discuţie pe această temă”, a spus preşedintele Klaus Iohannis, întrebat dacă la Congresul PPE din luna martie va discuta cu cancelarul Austriei, Karl Nehammer, pe tema Schengen.

„Pentru mine, este mult mai importantă soluţia decât discuţia, într-un anumit moment. Eu cred că intrarea României cu totul, în spaţiul Schengen, este un pas natural, care trebuie să se producă cât mai repede”, a subliniat şeful statului.

Congresul Partidului Popular European premergător alegerilor europene din 2024 ce va avea loc la București va fi organizat în perioada 6-7 martie.

La Congresul PPE vor participa toți șefii de state și de guverne și președinții de partide din partea PPE, alături de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, și toți comisarii europeni care fac parte din această familie politică.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Bogdan Tiberiu Iacob: Dilema lui Iohannis - un refuz pentru Biden ori înaltă trădare?
10/05/2024 17:07

Presedintele Klaus Iohannis regretă deja, probabil, vizita la Casa Albă: in loc de incurajări pentru sefia NATO ori ridicări de vize, s-a intors cu o comandă de la Biden. Să dea Patriot lui Zelenski. Com ...

Claudia Marcu: Sincronizare suspectă. România intră în febra pregătirilor pentru un atac nuclear
10/05/2024 16:05

La scurt timp după manevrele militare cu arme nucleare ale Rusiei, Guvernul, intr-o sincronizare suspectă, a emis un regulament privind accesarea mecanismului de asistentă internatională ca răspuns la urge ...

George Simion, poziție categorică: România nu trebuie să dea arme altor state!
10/05/2024 15:55

După cum a semnalat maestrul Ion Cristoiu, dintre toti politicienii Romaniei doar George Simion, liderul AUR, s-a pronuntat rapid si ferm cu privire la anuntul făcut de actualul presedinte al Romaniei, Klaus ...

A început campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie. Ce înseamnă mita electorală
10/05/2024 14:16

 Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale a inceput vineri, 10 mai, la ora 7:00 şi se va incheia pe data de 8 iunie, la ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă a a ...

Premierul polonez a recunoscut prezența trupelor NATO în Ucraina
10/05/2024 12:12

Prim ministrul Poloniei, Donald Tusk, a declarat că există un număr mic de trupe NATO in Ucraina. Donald Tusk a fost intrebat de o scolărită de 10 ani acreditată ca jurnalist, după o sedintă a Sejmului ...

Maria Zaharova o atacă pe Maia Sandu, afirmând că duce politici „naziste”, pentru că a legiferat limba română în Moldova
10/05/2024 12:05

Politica preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, este comparabilă cu experimentele celui de-al Treilea Reich in ceea ce priveşte naţionalitatea şi limba oamenilor, a declarat purtătoarea de cuvant a M ...

Jurnalistul Dan Tomozei spune că Serbia și Ungaria dau o lecție României în ceea ce privește relațiile cu China
10/05/2024 11:53

Jurnalistul Dan Tomozei (Radio China) scrie că vizitele presedintelui Chinei in Serbia si Ungaria arată cum ar trebui să arate o relatie modernă intre tări europene si Beijing, cele două tări preluand mo ...

10 mai, Ziua Independenţei Naţionale a României
10/05/2024 11:04

Ziua Independenţei Naţionale a Romaniei este sărbătorită, incepand din acest an, la data de 10 mai, in urma adoptării Legii nr. 189 din 8 iulie 2021, fiind zi de sărbătoare naţională, lucrătoare, pot ...

Alegeri 2024. Campania electorală pentru europarlamentare și locale începe vineri, 10 mai / Ce mesaje nu e voie să existe
10/05/2024 09:48

 Campania electorală pentru alegerile locale si europarlamentare incepe vineri, insă toate partidele au furat startul electoral atat cu afisajul in locurile publice, cat si cu lansarea candidatilor. Biro ...

Ziua Regalităţii. 10 Mai, ziua cu triplă semnificaţie istorică
10/05/2024 08:10

Ziua Regalităţii. Data de 10 Mai marchează trei momente importante din istoriografia Romaniei: inceputul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi incoronarea primului rege al ţării. 10 mai, Ziua Reg ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei