Ambasadoarea Franţei în România a vizitat Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”

vnH6-sjR_400x400

Dimensiune font:

| 16-02-2021 12:39

 

Ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Franţei în România, Excelența Sa Laurence Auer, efectuează, în aceste zile, prima vizită la Iaşi de la începerea mandatului său. Excelența Sa este însoțită de Mehmet Meydan, consul al Ambasadei Franţei la Bucureşti, de Radu Grădinaru, consul onorific al Franței la Iași, și de Muriel Augry-Merlino, directorul Institutului Francez Iași. Delegația franceză a fost primită de către rectorul UMF Iași, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, prof. univ. dr. Georgeta-Liliana Foia, prorector Relații internaționale și parteneriate academice, și prof. univ. dr. Radu Iliescu, prorector Strategie instituțională și evaluare academică.

Prezența la Iași înregistează încă o premieră: UMF Iași este prima universitate de medicină și farmacie din țară pe care ambasadorul Franței o vizitează de la debutul mandatului. „Mi-aş fi dorit, evident, să vizitez mai devreme Iaşul. De altfel, prima mea vizită fusese programată, iniţial, în noiembrie anul trecut, dar nu a mai avut loc din cauza condiţiilor sanitare”, a declarat Laurence Auer.

Delegația franceză a avut mai întâi o discuție cu conducerea universității, unul dintre cele mai discutate subiecte fiind legat de consolidarea parteneriatelor strategice între instituții de învățământ superior medical și încurajarea creării de „universități europene”. „Ambasada Franței promovează acest tip de parteneriat cu universitățile franțuzești. Pe această platformă de cooperare între universități se pot dezvolta proiecte de cercetare comune finanțate prin programele europene Orizont. Universitatea noastră este un model de succes în absorbția fondurilor europene și putem construi pe ceea ce avem deja”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.

A doua parte vizitei a fost rezervată unei întâlniri cu studenții francezi de la UMF Iași, întâlnire care a avut loc în Aula „George Emil Palade”.

„Doamna ambasador a confirmat că studenții francezi care studiază la noi sunt mulțumiți de modul în care se desfășoară activitatea didactică, că au făcut ore live în perioada pandemiei, de predictibilitate – printr-o comunicare eficientă ei au știut permanent ce au de făcut și de faptul că nu sunt discriminați. În general, la UMF Iași, studenții francezi nu întâmpină problemele de care se plâng cei care studiază în alte centre universitare. De asemenea, doamna ambasador și-a arătat aprecierea pentru parteneriatele pe care UMF Iași le-a încheiat cu instituții de cercetare și învățământ din Franța, și în special pentru parteneriatul de anul trecut cu UNESS”, a mai precizat rector UMF.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Sute de mii de euro aruncați pe un centru pentru sinistrați într-o zonă fără calamități. „E frumos tare, dar gol”
01/05/2024 17:00

Autoritătile locale din Candesti au ridicat, cu 700.000 de euro, un centru pentru sinistrati in caz de calamităti naturale, care zace nefolosit de doi ani. Clădirea urma să adăpostească potentiali sinistr ...

Accident cu 4 victime în județul Neamț. Una dintre ele se zbate între viață și moarte
01/05/2024 17:00

 Grav accident rutier produs miercuri, 1 mai, pe strada Ştefan cel Mare din municipiul Roman, judetul Neamt. Coliziunea dintre două autoturisme s-a soldat cu 4 victime, anuntă Inspectoratul pentru Situa ...

Primăriile României rurale care stau mereu cu mâna-ntinsă la Guvern. De ce este nevoie de o reformă administrativă
01/05/2024 16:27

Zeci de primării de comună din judetul Botosani sunt total dependente de sumele primite de la Guvern, din fondurile de rezervă, fiind incapabile să acopere, din veniturile proprii, plata salariilor si a fac ...

Programul unităţilor medicale şi al farmaciilor, în zilele de Paşte
01/05/2024 16:16

În ziua de 1 Mai şi in zilele din perioada Sărbătorilor de Paşte, unităţile medicale din judeţul Iaşi vor avea un program special, anunţă Direcţia de Sănătate Publică (DSP). Astfel, urgentel ...

O tânăra a „uitat” 100 de euro în dosar la testarea practică pentru permis. Cu ce explicație stupefiantă a venit
01/05/2024 15:00

O femeie din Suceava a strecurat două bancnote de cate 50 de euro in dosarul pe care i l-a prezentat politistului examinator, cu intentia ca acesta să o declare admisă la proba practică a examenului pentru ...

Polițiștii din Suceava s-au rugat de un șofer suspectat că a omorât un om cu mașina să se predea. „Vino și deschide poarta”
01/05/2024 14:29

Oamenii legii i-au cerut soferului suspectat că a omorat un om si a fugit de la locul faptei să se predea. Bărbatul a acrosat cu masina un pieton si s-a baricadat in casa sa la cateva sute de metri de locul ...

Distracție la Ciric, de 1 Mai. Mici și bere gratis
01/05/2024 14:19

Cu ocazia Zilei Internationale a Muncii, zona de agrement Ciric s-a umplut de sute de ieseni, atrasi de micii si berea oferite gratuit de Primări, dar si de spectacolul de muzică populară. 

Restart pentru Autostrada Braşov-Bacău!
01/05/2024 13:19

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat, marţi, caştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate al Autostrăzii Braşov-Bacău, respect ...

Şi-a tăiat şi fiul o dată cu porcul. Atât animalul, cât şi adolescentul au murit în chinuri
01/05/2024 13:18

Gigel Manta din Ivăneşti, Vaslui a rămas văduv imediat după pandemie. Are doi copii, dar de grija fiicei a scăpat, ea a devenit majoră şi s-a mutat la iubitul ei. Astfel, in casă, doar el şi cu băiat ...

  O suceveancă a consumat droguri, a urcat la volan și a provocat un accident
01/05/2024 09:30

  După un banal accident petrecut duminică după-amiază, in jurul orei 15.30, pe str. Rulmentului din Suceava, cand un autoturism Audi ar fi acrosat usor un alt autoturism ce se afla stationat pe caros ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei