Ambasadorul Germaniei a vizitat Palatul Braunstein

2 ambasador german

Dimensiune font:

| 29-06-2021 00:00

Clădirea, reabilitată de municipalitatea ieşeană, va găzdui sediul viitorul Centrul Cultural German din Iaşi

Primarul Mihai Chirica s-a întâlnit ieri, la Palatul Roznovanu, cu Excelența Sa Cord Meier-Klodt, Ambasadorul Republicii Federale Germania în România, și cu Saskia Schmidt, atașat cultural al Ambasadei. Discuțiile de la sediul Primăriei Municipiului Iași au urmărit oportunitățile de intensificare a relațiilor economice, companiile cu capital german fiind bine reprezentate în Iași, precum și a relațiilor culturale și a cooperării în domeniul învățământului superior, dar și preuniversitar. În context, edilul - șef și Ambasadorul au convenit asupra necesității creșterii numărului de ore de limba și literatura germană, ca și al profesorilor de specialitate, atât în școli și licee, cât și în universități, astfel încât absolvenții români să se poată integra mai ușor în companiile cu capital german din țară.

Subiectul central al discuțiilor a ținut de oportunitatea ca un imobil al Municipiului Iași, Palatul Braunstein, să găzduiască și Centrul Cultural German Iași, alături de alte instituții de cultură. De altfel, după întâlnirea de la sediul Primăriei Municipiului Iași, primarul Mihai Chirica și Excelența Sa Cord Meier-Klodt au vizitat împreună monumentul, acolo unde se apropie finalizarea lucrărilor de consolidare şi refuncţionalizare. Valoarea totală a proiectului este de 19.097.184,26 lei lei, cu TVA (aproape 4 milioane euro), iar lucrările sunt finanțate cu fonduri europene prin Programul Operațional Regional - Axa Prioritară 5. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
 Cât îi costă pe ieșeni amintirile de nuntă? Tarifele percepute de fotografi au crescut considerabil
10/06/2024 22:24

În ultimii ani, nuntile au devenit o adevărată industrie, iar acest lucru este resimtit din plin si la nivelul judetului Iasi, unde foarte multe persoane si-au pus pe picioare mici afaceri in jurul celo ...

 Afacerea care ia amploare în Iași. Tinerii iau cu asalt aceste locații
10/06/2024 22:23

În ultimii ani, in Iasi au fost amenajate foarte multe spatii dedicate practicării sportului in aer liber. De cele mai multe ori este vorba despre terenuri de fotbal, care sunt luate cu asalt de iubitori ...

Pierzător în fața PSD, Nelu Tătaru (PNL) dă un mesaj vasluienilor cu aluzii la Dumitru Buzatu: Aleşii dumneavoastră să umple golurile, nu doar portbagajul
10/06/2024 21:46

Preşedintele PNL Vaslui, Nelu Tătaru, clasat pe locul al doilea in cursa pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, le-a transmis votanţilor din judeţ că speră ca aleşii caştigători să producă schim ...

10/06/2024 21:01

O clipă fatală, un moment in care toate visele se spulberă si se fac praf, iar viata unui tanăr de doar 19 ani se frange. Drumul lui Iustin s-a oprit pentru totdeauna pe E581 din judetul Vaslui. Iesea de la ...

Rezultate alegeri locale 2024. Patronul echipei FC Botoșani ajunge președinte al Consiliului Județean. Iftime rupe tradiția
10/06/2024 18:52

La Botosani presedentia Consiliul Judetean este castigată de Valeriu Iftime, finantatorul echipei FC Botosani, dar si unul dintre antreprenorii de top ai Botosaniului, potrivit rezultatelor de la alegerile loc ...

Aleluia şi cu puternicul Gheorghe Flutur! Și-a recunoscut înfrângerea
10/06/2024 18:44

Preşedintele in funcţie al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, şi-a recunoscut infrangerea in alegerile de duminică, in care a incercat să obţină un nou mandat. ”Alegătorii au intotdeaun ...

 Situații obiective care justifică apelarea la un credit rapid
10/06/2024 16:08

 Situatii obiective care justifică apelarea la un credit rapid  Într-o lume din ce in ce mai dinamică si imprevizibilă, gestionarea finantelor personale poate deveni uneori o provocare. Fiec ...

Gheorghe Flutur acceptă cu demnitate înfrângerea: 'Alegătorii au întotdeauna dreptate!'
10/06/2024 13:36

  Preşedintele in funcţie al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, işi recunoaşte infrangerea in alegerile de duminică, in care a incercat să obţină un nou mandat.  &nbs ...

Care este starea victimelor de la magazinul Dedeman, unde a avut loc o explozie
10/06/2024 13:29

Ministerul Sănătăţii a furnizat noi detalii despre starea pacienţilor internaţi la diverse spitale după explozia care a avut loc vineri intr-un centru comercial din municipiul Botoşani. Cei 3 pacienti ...

Premiile Euroinvent 2024
10/06/2024 10:26

Zeci de inventatori si cercetători din tară si din intreaga lume (din peste 30 de tări) si-au prezentat peste 650 de proiecte de cercetare, inventii si inovatii in cadrul celei de-a XVI-a editii a Euroinvent ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei