Arcaşa Elena Topliceanu visează să devină... procuror

3arcas1
3arcas2
3arcas3

Dimensiune font:

| 14-01-2024 21:47

Tirul cu arcul este un sport care se practică la Iaşi de aprope cinci decenii, aici dezvoltându-se un puternic centru în care s-au format numeroşi sportive de valoare. În ultimii doi ani, s-a remarcat şi tânăra arcaşă Elena Topliceanu, de la CSŞ Unirea Iaşi, care a tras în anul 2023 şi sub culorile CSM Iaşi 2020. Ea face parte din divizia barebow şi a reuşit să câştige anul trecut două medalii de argint la competiţia continentală de field, la U21, atât la individual, cât şi cu echipa feminină a României. Este campioană naţională de senioare individual outdoor şi la U21individual în probele de field şi 3D. Elena este studentă în anul al II-lea a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

- Elena, cum apreciezi ceea ce ai reuşit în anul recent încheiat, în sportul de performanţă, dar şi la facultate?

- Anul 2023 a fost, poate, cel mai fructuos pentru mine când vine vorba de toate activitățile în care sunt implicată. În tirul cu arcul, nu am avut cele mai bune rezultate de până acum, însă a fost anul în care am învățat cele mai multe lucruri despre acest sport, mi-am îmbunătățit tehnica, am prins mai multă încredere în mine când am arcul în mână și am experimentat cele mai diverse condiții de concurs care m-au dezvoltat. Anul trecut a fost și ultimul meu an de juniorat, un final de capitol și trecerea la unul nou, senioratul. În 2023 am terminat primul an de facultate, fiind foarte mulțumiță de rezultate, având în vedere și efortul depus.

Tot în acest an am început să practic o veche pasiune, echitația. Este un sport fascinant, relaxant și provocator pentru mine, dar și o modalitate de terapie. Chiar dacă sunt pusă la încercare în această disciplină complexă, mă linișteste și mă echilibrează în același timp.”

- Cum te-ai ,,întâlnit cu tirul cu arcul ?

- În 2018 a început totul. Aveam o obsesie cu filmele Jocurile Foamei, unde personajul principal trage cu arcul și am descoperit de la un prieten că se practică acest sport în Iași. Imediat ce am aflat, în iunie 2018, am și început să merg la antrenamente. Mi-a placut foarte mult şi învățam repede. Foarte curând am început să particip la concursurile naționale, iar în 2019 am fost la primul Campionat European de field, în Slovenia. Cele mai bune rezultate pe care le am avut au fost la Campionatul european de field, din 2021, locul 1 cu echipa de fete și locul 3 individual, la Campionatul european indoor din 2022, la care am câștigat titlul de campioană şi la Campionatul mondial de field din 2022, locul 2 la individual.

Antrenorul Cezar Alexandrescu a contribuit foarte mult la dezvoltarea mea în acest sport. Apreciez foarte mult implicarea și răbdarea de care dă dovadă în legătura cu fiecare sportiv al clubului. Pe mine m-a ajutat foarte mult și psihic și îi mulțumesc pentri acest lucru.

- Tu tragi cu arcul barebow. Cum este acesta în raport cu arcul olimpic şi arcul compound?

- Față de arcul olimpic, arcul barebow nu are sistem de ochire și nici stabilizatoare. După părerea mea, este arcul care se apropie mai mult de “origini”, de cel tradițional. De-a lungul timpului am tras cu arc olimpic, compound și barebow, iar concluzia este că lansarea săgeţilor cu arcul barebow este mai dificilă intr o oarecare măsură, mai ales pentru că nu am un vizor cu ajutorul căruia să țintesc.

- Vorbim de arc, săgeti, ţinte. Care sunt ,,ţintele” tale în viaţă.

- Am niște obiective clare în momentul de față: să continui antrenamentele și să am rezultate în continuare și ca senioară. Pe lângă asta, să termin facultatea cu bine și să devin procuror. Spun acest lucru pentru că am simțit mereu o atracție pentru  acest domeniu, juridic. Poate și unele experiențe  au contribuit la dorința aceasta interioară. Îmi plac foarte mult și încercările, iar studiul ştiinţelor juridice chiar are încercări la tot pasul.

- Şi care vor fi primele încercări ale anului 2024?

- În paralel cu pregătirea pentru sesiunea de iarnă de la facultate, mă antrenez pentru primul concurs al anului, Campionatul Naţional indoor de la Aninoasa, între 1 şi 4 februarie. Apoi, între 19 şi 24 februarie, în Croaţia, voi participa împreună cu colegii din lotul naţional la Campionatul European indoor.   

- Succes !

A consemnat Vasile ARHIRE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Împlinirea unui vis - Echipa feminină CSM Iaşi 2020 a promovat în Liga Florilor la handball
13/05/2024 00:21

* finalul meciului decisive, cu Activ Prahova Ploieşti, a fost dramatic. Cu zece secunde inainte de sfarşit, la scorul 24-24,  Mitrache inscrie, dar arbitrii nu acordă golul pentru călcarea semicerculu ...

VIDEO SuperLiga: Poli Iași s-a salvat după victoria cu Petrolul, scor 2-0. VEZI AICI CLASAMENTUL Botoșani și Dinamo merg la baraj - Voluntari și FC U Craiova 1948 retrogradează
12/05/2024 23:45

 Voluntari si FC U Craiova 1948 sunt cele două formatii care au retrogradat in Liga 2. Ilfovenii au pierdut pe teren propriu cu Universitatea Cluj (1-0), in timp ce oltenii au fost invinsi in Bănie de He ...

România a ratat calificarea la Campionatul Mondial de handbal masculin din 2025
12/05/2024 20:00

Naţionala Romaniei a ratat calificarea la Campionatul Mondial de handbal masculin din 2025, după ce a fost invinsă de echipa Cehiei, cu scorul de 29-20 (15-9), duminică, la Brno, in manşa secundă a baraju ...

Trofeul Clarins: Simona Halep și-a aflat prima adversară de la Paris
12/05/2024 17:13

 ​Simona Halep a aflat numele adversarei pe care o va intalni in primul tur de la Trofeul Clarins, turneu de categorie „WTA 125”, in urma tragerii la sorti care a avut loc duminică la Paris. ...

SuperLiga: Luptă în cinci pentru evitarea retrogradării - Rezultatele necesare pentru fiecare echipă
12/05/2024 12:53

   Duminică are loc ultima etapă din play-out-ul SuperLigii, iar cinci echipe se luptă de la distantă pentru a evita retrogradarea in Liga 2. Dinamo Bucuresti si FC U Craiova 1948 sunt obligate ...

Politehnica Iași - un campionat în 90 de minute
12/05/2024 06:00

* astă seară, incepand cu ora 21,30, pe Stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou, ACSM Politehnica Iaşi - ACS Petrolul 52 Ploiesti, in ultima etapă a play-out-ului SuperLigii la fotbal Poli Iasi ...

VIDEO SuperLiga: CFR învinge la limită FCSB – Roș-albaștrii au primit trofeul de campioni
12/05/2024 00:13

 Partida dintre FCSB si CFR Cluj a oferit un spectacol total in tribune, unde spectatorii au doborat recordul de asistentă. Pe teren, oaspetii au castigat la limită, scor 0-1, după un gol superb marcat ...

Pugilistul Mihai Leu, transportat de urgență la București. Se află în grija medicului Irinel Popescu
11/05/2024 18:29

Mihai Leu are de dat o nouă luptă. Însă nu pe circuit de raliu sau pe ringul de box, unde a obtinut performante notabile pentru Romania. Sportivul a suferit o interventie chirurgicală la Hunedoara, d ...

Primul gest al Simonei Halep după ce a ajuns la Paris. Când începe turneul și ce adversare are FOTO
11/05/2024 12:51

 Simona Halep, care a revenit in martie in competiţii după o perioadă lungă de suspendare, redusă de la 4 ani la 9 luni, a primit o invitaţie pentru Trophee Clarins, turneu de categorie WTA 125 care ...

Poli Iași crede în minuni!
11/05/2024 06:00

Iesenii sunt in viată, desi salvarea directă de la retrogradare nu depinde doar de ei. Pentru a infăptui ceea ce, in urmă cu două etape, părea imposibil, formatia ieseană este obligată să spulbere Petr ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei