Au crescut încasările la bugetul local

finante-publice-locale-iasi

Dimensiune font:

| 07-07-2022 23:59

Până la finalul lunii trecute, 135.939 de ieșeni au achitat în totalitate dările către bugetul local, față de 126.681 de persoane care au făcut acest lucru în prima jumătate a anului trecut

Încasările realizate la principalele impozite locale de la începutul anului și până la 30 iunie 2022 au crescut în comparație cu cele înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, până la finalul lunii trecute, 135.939 de ieșeni au achitat în totalitate dările către bugetul local, față de 126.681 de persoane care au făcut acest lucru în prima jumătate a anului trecut. „Referitor la încasările realizate la principalele impozite locale de la începutul anului și până la 30 iunie 2022, acestea sunt mai mari decât cele înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut, cu excepția veniturilor din impozitul pe terenul din extravilan și din impozitul pe mijloacele de transport deținute de persoane juridice, care sunt mai mici”, spun reprezentanţii  Direcției Generale Economice și Finanțe Publice Locale Iași. În total, s-au prezentat la ghișeele Fiscului local 140.441 contribuabili, ceea ce reprezintă 85,19% din totalul rolurilor cu plăți (164.853). „Situația numărului contribuabililor care au efectuat plăți se va modifica după operarea în programul informatic a sumelor neîncasate încă, dar care au plecat din conturile contribuabililor până la data de 30 iunie 2022 inclusiv, având în vedere că legea a stabilit ca moment al stingerii data debitării contului plătitorilor”, mai spun cei de la DGEFPL Iaşi.

În ceea ce privește încasările în numerar, cât si cu cardul, prin POS, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2022 s-au eliberat 200.919 documente de plată față de 199.203 în aceeași perioadă a anului trecut (o creștere cu circa 0,86%) și s-a încasat suma de 63.214.783,10 lei față de 54.408.592,04 lei comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut (o creștere cu circa 16,19%).

Aproape un sfert de milion de acte administrative fiscale emise

În altă ordine de idei, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2022 organul fiscal al municipiului Iași a comunicat contribuabililor persoane fizice și persoane juridice un număr de 248.709 acte administrative fiscale.

 36.036 sunt somații și titluri executorii (34.889 persoane fizice, 1.147 persoane juridice),  36.880 sunt acte administrative care privesc măsuri efective de executare (35.777 persoane fizice, 1.103 persoane juridice),

 27.290 sunt certificate de atestare fiscală (18.196 persoane fizice, 9.094 persoane juridice), iar 102.830 sunt decizii de impunere (91.048 persoane fizice, 11.782 persoane juridice). Acestora li se adaugă

 45.673 alte acte administrative (decizii de anulare accesorii, decizii de eșalonare etc.). „Din totalul de 248.709 acte administrative fiscale, 13.015 acte administrative fiscale au fost comunicate online (11.350 la persoane fizice, 1.665 la persoane juridice), astfel: 3.731 certificate de atestare fiscală (2.066 persoane fizice, 1.665 persoane juridice) şi 9.284 decizii de impunere la persoane fizice din care au fost descărcate de pe site-ul municipiului Iași 3.589”, mai spun oficialii la DGEFPL Iaşi. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Șefii PNL, prezenți la ceremonia militară organizată la Monumentul Independenţei din Piaţa Independenţei
10/05/2024 15:22

La ceremonia militară organizată la Monumentul Independenţei din Piaţa Independenţei a fost remarcată prezenţa preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, şi prim-vicepreşedintele Rareş Bogdan. Ei au venit la ...

Incendiu la Gura Humorului.Focul a distrus două case
10/05/2024 12:08

Un puternic incendiu s-a produs, vineri dimineaţă, in localitatea Gura Humorului, acesta afectand două case de locuit şi o anexă, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ( ...

PADUREA ÎN PRIMĂVARA ANULUI 2024
10/05/2024 10:17

PADUREA ÎN PRIMĂVARA ANULUI 2024 Regenerarea pădurilor, conservarea si protectia acestora, in scopul dezvoltării lor durabile, constituie principalele activităti ale silvicultorilor ieseni. Si in ac ...

Bărbat arestat pentru droguri, la Bacău
10/05/2024 09:43

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 zile sub acuzaţia de trafic de cocaină, a informat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău. Iniţial, suspectul a fost reţinut pentru 24 ore de p ...

Doi specialiști de la Banca Mondială vor conferenția la Iași
10/05/2024 09:11

În contextul publicării de către Tribunalul arbitral al Băncii Mondiale (ICSID) a deciziei in dosarul Rosia Montană, Camera de Comert si Industrie  (CCI) Iasi reiterează apelul către companii p ...

Porumbeii, cei mai tari hoţi din Iaşi
10/05/2024 08:31

Nu poate fi inculpat, nu i se poate deschide nici măcar dosar penal, deşi fură la greu. Tot ce prinde, puţine tonete scapă de „furia” lui. Asta pentru că Soficu nu operează cu mana lui. A reu ...

Începe campania electorală!
10/05/2024 08:28

Astăzi, la ora 7, debutează oficial campania electorală pentru alegerile locale si europarlamentare din 9 iunie. Dacă la alegerile pentru Parlamentul European, cetătenii romani isi pot exercita dreptul de ...

Fructele și legumele din piețe, verificate de comisarii de la CRPC
10/05/2024 07:34

 Inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Iasi verifică modul in care este respectată legislaţia privind comercializarea de legume şi fructe proaspete. Acestia au elaborat o ...

Măsuri de promovare a unui mediu cât mai curat şi sănătos, la Iaşi
10/05/2024 07:25

* Salubris are in vedere promovarea mai intensă a actiunii de reciclare si reutilizare a deseurilor in vederea reducerii volumului de deseuri care ajung la depozitele de gunoi si pentru conservarea resurselor ...

PNL şi PSD au dat startul campaniei electorale în locuri diferite
10/05/2024 06:22

Startul campaniei electorale pentru alegerile locale şi europarlamentare a fost dat de PNL, aseară, la ora 23.45, in Piaţa Unirii (langă Palatul Braunstein), in prezenţa primarului Mihai Chirica, a preşed ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei