Au crescut încasările la bugetul local

2taxe

Dimensiune font:

| 10-07-2022 14:33

 Până la finalul lunii trecute, 135.939 ieșeni au achitat în totalitate dările către bugetul local, față de 126.681 de persoane care au făcut acest lucru în prima jumătate a anului trecut



Încasările realizate la principalele impozite locale de la începutul anului și până la 30 iunie 2022 au crescut în comparație cu cele înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, până la finalul lunii trecute, 135.939 de ieșeni au achitat în totalitate dările către bugetul local, față de 126.681 de persoane care au făcut acest lucru în prima jumătate a anului trecut. „Referitor la încasările realizate la principalele impozite locale de la începutul anului și până la 30 iunie 2022, acestea sunt mai mari decât cele înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut, cu excepția veniturilor din impozitul pe terenul din extravilan și din impozitul pe mijloacele de transport deținute de persoane juridice, care sunt mai mici”, spun reprezentanţii Direcției Generale Economice și Finanțe Publice Locale Iași. În total, s-au prezentat la ghișeele Fiscului local 140.441 contribuabili, ceea ce reprezintă 85,19% din totalul rolurilor cu plăți (164.853). „Situația numărului contribuabililor care au efectuat plăți se va modifica după operarea în programul informatic a sumelor neîncasate încă, dar care au plecat din conturile contribuabililor până la data de 30 iunie 2022 inclusiv, având în vedere că legea a stabilit ca moment al stingerii data debitării contului plătitorilor”, mai spun cei de la DGEFPL Iaşi.
În ceea ce privește încasările în numerar, cât si cu cardul, prin POS, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2022 s-au eliberat 200.919 documente de plată față de 199.203 în aceeași perioadă a anului trecut (o creștere cu circa 0,86%) și s-a încasat suma de 63.214.783,10 lei față de 54.408.592,04 lei comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut (o creștere cu circa 16,19%).
Aproape un sfert de milion de acte administrative fiscale emise
În altă ordine de idei, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2022 organul fiscal al municipiului Iași a comunicat contribuabililor persoane fizice și persoane juridice un număr de 248.709 acte administrative fiscale.
36.036 sunt somații și titluri executorii (34.889 persoane fizice, 1.147 persoane juridice), 36.880 sunt acte administrative care privesc măsuri efective de executare (35.777 persoane fizice, 1.103 persoane juridice),
27.290 sunt certificate de atestare fiscală (18.196 persoane fizice, 9.094 persoane juridice), iar 102.830 sunt decizii de impunere (91.048 persoane fizice, 11.782 persoane juridice). Acestora li se adaugă
45.673 alte acte administrative (decizii de anulare accesorii, decizii de eșalonare etc.). „Din totalul de 248.709 acte administrative fiscale, 13.015 acte administrative fiscale au fost comunicate online (11.350 la persoane fizice, 1.665 la persoane juridice), astfel: 3.731 certificate de atestare fiscală (2.066 persoane fizice, 1.665 persoane juridice) şi 9.284 decizii de impunere la persoane fizice din care au fost descărcate de pe site-ul municipiului Iași 3.589”, mai spun oficialii la DGEFPL Iaşi. Lucian STATE
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Patron la un pas de moarte. A fost înjunghiat de un zilier deoarece nu-i achitase suma de 50 de lei
11/05/2024 20:26

Cazul unei fapte de violenţă extremă, in urma căreia un bărbat din Neamţ, administrator al unei firme de construcţii, a fost la un pas de moarte, a fost soluţionat de judecători, sentinţa fiind cu exe ...

Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 12-18 mai 2024
11/05/2024 17:05

Duminică, 12 mai - Duminica a 2-a după Pasti (a Sfantului Apostol Toma) În această zi, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, slujba Sfintei Liturghii va fi săvarşită de către Înaltpreasfi ...

Studenții din Iași pot afla cum să se pregătească pentru viitor
11/05/2024 16:07

 Pe 13 mai, studentii din Iasi pot afla cum să se pregătească pentru viitor la evenimentul: „Community Meeting TINERI SI JOBURI”.  Evenimentul se va desfăsura pe două paneluri de disc ...

Moartea suspectă a mezzosopranei Maria Maxim Nicoară: procurorii au decis redeschiderea dosarului
11/05/2024 11:44

Procurorii din Iasi au decis redeschiderea dosarului mortii suspecte a mezzosopranei Maria Macsim Nicoară. Cercetările, spun magistratii, sunt considerate „deficitare”, iar pianistul Codrin Nicoa ...

Accident grav în Vaslui. O femeie a murit pe loc şi alta a fost grav rănită, după ce maşina în care se aflau s-a izbit violent de un copac
11/05/2024 10:33

O femeie a murit şi alta a fost grav rănită după ce maşina in care se aflau a derapat, pe un drum judeţean din Vaslui şi s-a izbit violent de un copac. A fost nevoie de intervenţia echipajelor de descar ...

Măsuri de promovare a unui mediu cât mai curat şi sănătos, la Iaşi
11/05/2024 10:25

* Salubris are in vedere promovarea mai intensă a actiunii de reciclare si reutilizare a deseurilor in vederea reducerii volumului de deseuri care ajung la depozitele de gunoi si pentru conservarea resurselor ...

Mihaela Bilic va conferenția în beneficiul pacienților oncologici
11/05/2024 09:56

Clubul Inner Wheel Iasi invită publicul la o conferintă cu o temă extrem de importantă si relevantă pentru intreaga comunitate: menopauza. Evenimentul va avea loc pe 19 mai, incepand cu ora 10, la Hotel Tr ...

Doi specialiști de la Banca Mondială vor conferenția la Iași
11/05/2024 09:11

În contextul publicării de către Tribunalul arbitral al Băncii Mondiale (ICSID) a deciziei in dosarul Rosia Montană, Camera de Comert si Industrie  (CCI) Iasi reiterează apelul către companii p ...

Fructele și legumele din piețe, verificate de comisarii de la CRPC
11/05/2024 07:34

 Inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Iasi verifică modul in care este respectată legislaţia privind comercializarea de legume şi fructe proaspete. Acestia au elaborat o ...

Șefii PNL, prezenți la ceremonia militară organizată la Monumentul Independenţei din Piaţa Independenţei
10/05/2024 15:22

La ceremonia militară organizată la Monumentul Independenţei din Piaţa Independenţei a fost remarcată prezenţa preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, şi prim-vicepreşedintele Rareş Bogdan. Ei au venit la ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei