Autoritățile au cedat, chiar dacă decizia instanței nu este definitivă: Se renunță la carantină în Gornet

download (1)

Dimensiune font:

| 05-08-2020 11:31

 Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a adoptat, miercuri, o hotărâre privind ridicarea carantinei zonale în satul Gornet, începând cu data şi ora emiterii ordinului şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau al persoanei desemnate de acesta. Decizia finală aparține autorităților centrale.

 
 

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Prahova, în perioada următoare, starea de sănătate a populaţiei din satul Gornet va fi monitorizată prin intermediul asistenţei medicale primare (medici de familie, asistenţi sociali), sub supravegherea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP).

 

 

Conform anchetelor epidemiologice efectuate de către DSP Prahova, în perioada 22 iulie - 3 august au fost depistate 13 cazuri noi de infecţie COVID-19, dintre care patru au fost din comunitate şi nouă au fost din rândul contacţilor celor 15 cazuri confirmate înainte de instituirea carantinei zonale.

Dintre cele patru cazuri din comunitate, două sunt izolate în spital, iar două la domiciliu. Pentru acestea au fost identificaţi zece contacţi, patru având test RT-PCR pentru SARS-CoV-2 negativ, iar ceilalţi şase fiind carantinaţi la domiciliu.

Hotărârea de instituirea a carantinei zonale, luată în pe 22 iulie, a fost adoptată în conformitate cu prevederile privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, care precizează că o astfel de măsură se instituie prin ordin al şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau al persoanei desemnate de acesta, în baza hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică teritoriale şi cu avizul Institutului Naţional de Sănătate Publică.

La această oră, nu a fost emis Ordinul şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau al persoanei desemnate de acesta pentru ridicarea carantinei zonale.

Curtea de Apel București a decis, marți, ridicarea măsurii de carantină aplicate pentru comuna Gornet, județul Prahova, anulând, astfel, ordinul șefului DSU, Raed Arafat. Decizia CAB nu este însă definitivă, iar Raed Arafat a afirmat că localitatea rămâne în carantină până la o decizie definitivă a instanței.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cele două legume pe care să le mănânci obligatoriu de Paște: “Detoxifică ficatul”
04/05/2024 14:40

 Cele două legume pe care să le mănanci obligatoriu de Paste. Au beneficii uimitoare si nu trebuie să lipsească de pe masa de sărbătoare. Mihaela Bilic a dezvăluit cele două legume pe care să le ...

Cât timp rezistă ouăle roșii fără să devină un pericol pentru sănătate
04/05/2024 12:51

Directorul Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), Alexandru Ciric, a explicat, la Antena 3 CNN, cat timp rezistă ouăle fierte de la Paşte, fără să fie periculoase pentru sănătate. "Î ...

Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
04/05/2024 05:31

Au apărut rezultatele analizelor in cazul copilei de 4 ani care a murit după ce a mancat peste macrou cumpărat de la un magazin din Călărasi. Bunicul fetei este in continuare in spital. Ce continea macrou ...

Cum depistezi ouăle expirate. Cinci metode rapide pentru a le evita
01/05/2024 19:46

 Atentie la ce fel de ouă consumati de Paste: spitalele din Romania raportează an de an, in această perioadă, o explozie a cazurilor in care oamenilor li s-a făcut rău. Iată aspectele de care trebu ...

Societatea DENTARIONCLINIQUE SRL, derulează începând cu data de 10.04.2024, proiectul “Spre o nouă eră a stomatologiei”, cod SMIS 313491
01/05/2024 09:00

 COMUNICAT DE PRESĂ Aprilie 2024 SPRE O NOUĂ ERĂ A STOMATOLOGIEI Societatea DENTARIONCLINIQUE SRL, derulează incepand cu data de 10.04.2024, proiectul “Spre o nouă eră a stomatologiei&r ...

Societatea DORADENTAL SRL, derulează începând cu data de 03.04.2024, proiectul “Investiție în tehnologie de vârf în protetică dentară”, cod SMIS 313498
01/05/2024 09:00
6.000 de pacienți consultați de o terapeută falsă într-un spital din România. Cum verificăm competența unui psihoterapeut
30/04/2024 23:40

 3 ani de inchisoare este pedeapsa pe care a primit-o o terapeută falsă care a evaluat si a oferit consultatii intr-un mare spital din Romania, după cum a scris Hotnews.ro aici. Mii de pacienti au ...

30 aprilie, ultima zi când se pot depune candidaturile pentru alegerile din 9 iunie
30/04/2024 15:12

Astăzi este ultima zi in care se mai pot depune candidaturile pentru alegerile locale de la 9 iunie. Potrivit dispoziţiilor legale, termenul este cu 40 de zile inainte de data alegerilor pentru desemnarea pr ...

Cafeaua cu lapte poate avea un efect nebănuit asupra organismului
29/04/2024 00:05

O cafea cu lapte poate avea un efect antiinflamator benefic datorită combinaţiei de proteine şi antioxidanţi din această băutură, care dublează capacitatea celulelor sistemului imunitar de a lupta impot ...

16 alimente foarte bogate în minerale / Aceste elemente sunt necesare pentru funcționarea inimii și a creierului
28/04/2024 14:32

 Mineralele sunt elemente care se găsesc in pămant si in alimente si care sunt esentiale pentru viată. De exemplu, mineralele sunt necesare pentru functionarea inimii si a creierului, precum si pentru p ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei