Bărbat cercetat după ce a lovit şi incendiat maşinile unor rude

23

Dimensiune font:

| 25-01-2024 16:42

Un bărbat de 36 de ani din comuna Barcea, judeţul Galaţi este cercetat de poliţişti după ce a lovit şi incendiat mai multe maşini care aparţineau unor rude, potrivit news.ro.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi ANUNŢĂ CĂ a fost sesizat telefonic, joi, prin apel la 112 cu privire la faptul că un bărbat, de 36 de ani, din comuna Barcea, judeţul Galaţi, în timp ce conducea un autoturism în localitatea de domiciliu, ar fi lovit în mod intenţionat, un alt autoturism. Din verificările efectuate de poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Lieşti, s-a stabilit că bărbatul s-ar fi deplasat pe strada Margaretelor, în zona unde se află o grădiniţă şi ar fi lovit de mai multe ori un alt autoturism staţionat, aparţinând soţiei acestuia, o femeie de 32 de ani. În acel moment, în autoturismul lovit se afla o singură persoană pe locul din dreapta faţă, respectiv cumnata bărbatului, de 36 de ani, care a reuşit să iasă din maşină, fiind rănită uşor.

Aceasta a fost preluată şi transportată la spital, pentru îngrijiri medicale.

După ce a lovit maşina soţiei, bărbatul s-a deplasat în aceeaşi localitate la domiciliul unui alt bărbat, de 50 de ani, unde ar fi lovit, tot cu intenţie, două autovehicule parcate în faţa imobilului şi care aparţin acestuia din urmă.

Ulterior, acesta s-a deplasat în satul Podoleni, din comuna Barcea, la adresa de domiciliu a surorii sale, de 40 de ani, unde ar fi incendiat atât maşina pe care a condus-o şi cu care a lovit celelalte autoturisme cât şi un autoturism ce aparţine surorii sale.

Pentru stingerea celor două autoturisme incendiate a fost neCESARĂ intervenţia pompierilor.

„Joi, dispeceratul 112 a fost anunţat despre izbucnirea unui incendiu la doua autoturisme, in localitatea Podoleni, comuna Barcea, judeţul Galaţi. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de la Garda Iveşti şi echipajul SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Tecuci, pompierii reuşind să lichideze incendiul în limitele găsite. A ars un autoturism VW Passat în proporţie de 100% , iar la al doilea autoturism marca Mercedes C220 a ars zona compartimentului motor. Cauza incendiului este acţiunea intenţionată a unei persoane, care ar fi rudă cu persoana păgubită”, a transmis ISU Galaţi.

Poliţiştii au pornit în căutarea bărbatului şi l-au depistat în localitatea Podoleni, fiind condus la o unitate spitalicească, în vederea recoltării de probe biologice pentru a stabili dacă a consumat băuturi alcoolice sau substanţe psihoactive.

In cauză, va fi deschis dosar privind infracţiunile de vătămare corporală şi distrugere, iar, în funcţie de rezultatele cercetărilor, se va putea extinde urmărirea penală.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Tudose i-a dăruit un animal de companie lui Ciolacu: „După 12 ore de stat la serviciu ai o treabă cu litiera la pisică”
11/05/2024 20:46

Eurodeputatul Mihai Tudose a spus, sambătă, in cadrul unui interviu televizat, că i-a dăruit liderului PSD, Marcel Ciolacu, o pisică, care a devenit un membru al familiei premierului relatand o intamplare ...

Rezolvare neobișnuită: locul unde semafoarele pentru cămile au rezolvat o problemă majoră de trafic
11/05/2024 19:35

Unul dintre ultimele lucruri la care te-ai astepta să găsesti in mijlocul unui desert este un semafor functional, dar poti găsi mai multe in dunele de nisip din Parcul Natural Mingsha Mountain si Crescent La ...

Breaking: Mascații au descins în București, Ilfov și Călărași, la țepari care vindeau mașini de lux!
11/05/2024 19:22

Trei mandate de perchezitie domiciliară au fost puse in aplicare in Bucuresti si in judetele Ilfov si Călărasi. Sase persoane sunt suspectate de inselăciune si fals intelectual intr-un dosar cu masini de lu ...

Se strică vremea în toată țara - Prognoza anunțată de ANM pentru weekend
11/05/2024 12:42

Administratia Natională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru duminică, 12 mai 2024. Specialistii anuntă o vreme cu temperaturi apropiate de valorile specifice acestei perioade din an, dar mai m ...

Spectacol rar pe cerul României. Cum s-a văzut aurora boreală de la Târgoviște: „Nu mi-am putut închipui...”
11/05/2024 11:54

Aurora boreală a pictat un spectacol feeric deasupra Romaniei, in noapte de vineri spre sambătă. Cerul Romaniei s-a transformat intr-o panză rosie uriasă. A fost un spectacol rar, care a putut fi admirat i ...

Fenomen alarmant în România - Tot mai mulți copii dependenți de droguri, cel mai mic are doar 8 ani
11/05/2024 11:10

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit despre traficul de droguri de mare risc in Romania şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul roman „foarte pragmatic”. Aceasta a mai ...

Sărbătoare regală la Palatul Elisabeta
11/05/2024 07:21

Custodele Coroanei Romane, Margareta, şi-a exprimat satisfacţia, vineri, pentru organizarea, după patru ani, a tradiţionalului „Garden Party”, in grădina Palatului Elisabeta, cu ocazia sărbătorii na ...

Ce ar putea primi România pentru înarmarea Ucrainei cu sistem Patriot
11/05/2024 07:19

Generalul in rezervă Virgil Bălăceanu a explicat intr-o interventie la B1 Tv că Romania nu dispune de apărare anti-aeriană pe toate nivelurile, prin urmare nu va fi oferit Ucrainei singurul sistem Patrio ...

Prima imagine postată de Florin Piersic Junior după ce tatăl său a fost internat: Cel mai mult îmi lipsesc lacrimile
10/05/2024 18:45

Actorul si regizorul Florin Piersic Junior a postat pe Facebook o imagine, la cateva zile după ce tatăl său a fost internat si operat de mai multe ori. In mod neasteptat, imaginea postată de fiul lui Florin ...

Atenție, șoferi! Desantul unui număr mare de militari și tehnică militară închide o autostradă din România
10/05/2024 17:50

Compania Natională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anuntă că Autostrada A3, Chetani-Campia Turzii, va fi inchisă duminică seara, pentru a permite accesul unui număr mare de militari si t ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei