Calendar ortodox, 20 septembrie. Sfântul Mare Mucenic Eustatie si Teopista

sf_eustatie_5

Dimensiune font:

| 20-09-2021 09:00

 

Pe 20 septembrie, creștinii ortodocși prăznuiesc pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Eustatie si Teopista, soţia lui, şi doi fii ai lor: Agapie şi Teopist.

EustatieAcest sfânt mare Mucenic Eustatie, pe când se numea încă Placid, iar femeia lui, Tatiana, a fost general peste oşti la Roma, pe vremea împăratului Traian (către anul 100). Şi deşi era un păgân bogat, el strălucea cu virtuţile, şi mai ales era foarte milostiv faţă de săraci. Văzând deci Dumnezeu bună înclinare a sufletului lui, i s-a descoperit într-un chip asemănător celui în care s-a arătat Sfântului Apostol Pavel. Căci fiind într-o zi la vânat, i s-a arătat un cerb şi a început a-l goni; şi apropiindu-se a văzut între coarnele lui cinstita Cruce a lui Hristos, strălucind mai mult decât soarele, şi pe dânsa chipul lui Hristos, şi a auzit glas de la Cruce, zicând: "O, Placide ! pentru ce mă prigoneşti ? Eu sunt Hristos, pe Care tu Îl cinsteşti fără să ştii prin lucrările tale cele bune." Uimit şi speriat, Placid a căzut de pe cal şi a rămas fără cunoştinţă mai multe ceasuri. Mântuitorul i-a apărut şi a doua oară, ca să fie încredinţat de adevărul din prima vedenie şi ca să-i spună ca El este Dumnezeu, Creatorul cerului şi al pământului, şi că din iubire pentru om a luat firea omenească şi s-a întrupat pentru noi. Atunci Placide a crezut cu toata inima sa şi s-a botezat, el şi toată casa lui. Iar din botez el s-a numit Eustatie, soţia lui, Teopista, iar cei doi copii ai lor : Agapie şi Teopist. Văzând credinţa şi virtuţile sale, Domnul i-a apărut din nou şi i-a spus că o sa ajungă, ca Iov, să îndure mari încercări din partea diavolului, dar că Harul va fi cu el.

Şi într-adevăr, atât război a dat împotriva lui ucigaşul de oameni, diavolul, încât şi-a pierdut averea, a trebuit să ia drumul exilului, iar pe femeia sa a văzut-o robită şi pe copiii lui răpiţi de fiare sălbatice.

Eustatie, Teopista, Teopist, AgapieDar s-a întâmplat ca în vremea aceea barbarii să invadeze pământurile romanilor, fără ca ei să poată găsi un căpitan de oşti destul de încercat ca să le poată face faţă. Atunci împăratul şi-a adus aminte de Eustatie, de curajul lui şi de multele lui isprăvi de arme, şi l-a chemat la curte şi i-a redat averea şi bunurile şi titlurile aristocratice romane. Iar Eustatie, în fruntea oştilor romane, a învins şi respins pe barbari, şi întorcându-se la Roma, a aflat pe soţia şi copiii săi, păstraţi nevătămaţi de Harul lui Dumnezeu, pentru credinţa sfântului.

Iar noul împărat, Hadrian (117), i-a redat lui cinstea cea dintâi, dar i-a cerut ca să aducă jertfă la idoli pentru victoriile obţinute. Eustatie i-a răspuns că această victorie s-a datorat numai lui Hristos, nu şi puterii iluzorii a idolilor şi falşilor dumnezei. De acest răspuns mâniindu-se împăratul i-au dat, pe el şi pe soţia şi pe copiii lui, spre mâncare fiarelor sălbatice. Cum însă fiarele nu au vrut să-i mănânce, i-au vârât într-un cazan de aramă încins cu foc şi aşa şi-au dat sfinţii mucenici sufletelor lor în mâinile lui Dumnezeu, fără ca focul să strice trupurile lor, spre mirarea păgânilor şi bucuria creştinilor, care au înţeles astfel că harul lui Dumnezeu sălăşluieşte în trupurile Sfinţilor Mucenici, ce le sunt lăsate spre mângâiere.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Părinţilor noştri şi Mărturisitorilor Ipatie episcopul şi Andrei preotul.

Aceşti sfinţi erau din Lidia, şi de copii mici au mers la şcoală. Ipatie iubea călugăria, iar Andrei a fost făcut propovăduitor al Bisericii; însă întrecea pe alţii nu numai cu postul şi cu privegherile şi cu rugăciunile, ci încă şi cu toata smerita cugetare şi dragoste. Aflând de dânşii episcopul Efesului şi trăgându-i la sine, pe Ipatie l-a hirotonit episcop, iar pe Andrei prezbiter.

Şi aflând de dânşii hulitorul de sfinţi Leon împărat, a trimis de i-au chemat şi i-au băgat în temniţă. După aceea a poruncit de le despuiară capetele de piele şi sfintele icoane cele de mult preţ pe capetele lor le-a ars; şi ungându-le bărbile cu smoală i-au purtat prin mijlocul oraşului, şi i-au junghiat în părţile Zirolofului, dându-i câinilor să-i mănânce 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Tradiţii şi obiceiuri de Florii 2024. De ce este bine să avem salcie în casă pe 28 aprilie
27/04/2024 16:13

Tradiţii şi obiceiuri de Florii 2024. Sărbătoarea de Florii se numără printre cele mai importante zile din calendarul creştin ortodox şi are loc pe 28 aprilie. Salcia, simbolul sărbătorii de Florii, e ...

Papa Francisc va participa la summitul G7 pentru a discuta despre inteligența artificială
27/04/2024 09:37

 Papa Francisc va participa la summitul G7 din acest an pentru a discuta despre provocările pe care le ridică inteligenta artificială (IA), a declarat, vineri, premierul italian Giorgia Meloni, relateaz ...

HOROSCOPUL ZILEI
27/04/2024 05:00

BERBEC: Nu prea mai esti dispus să tolerezi orice afront venit din partea celorlati preferand să alegi oamenii care chiar merită să facă parte din viata ta.   TAUR: Esti mult mai preocupat de car ...

HOROSCOPUL ZILEI
25/04/2024 05:18

BERBEC Este cu sigurantă ziua cea mai "bogată" in evenimente din această lună: primiti musafiri, plecati la drum si trebuie să finalizati si o parte din lucrările incepute. Relatiile cu rudel ...

Serviciile de pompe funebre - ajutor garantat în cazul evenimentelor nefericite
24/04/2024 14:58

În situatia tragică in care pierdeti un membru al familiei, este nevoie să puteti apela la un ajutor de incredere care să vă ofere suportul fizic si moral necesar pentru a trece mai usor peste zilele ...

Tradiții de ziua Sfântului Gheorghe
23/04/2024 10:04

Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, este unul dintre cei mai veneraţi sfinţi din calendarul ortodox, sărbătorit in fiecare an pe 23 aprilie În calendarul popular, Sfantul Ghe ...

HOROSCOPUL ZILEI
23/04/2024 04:50

 Berbec Cei născuti in zodia Berbec se pot astepta de azi inainte la o deblocare a orizonturilor profesionale, la o nouă viziune despre directia in carieră pe care trebuie să o urmeze. Unii nativi vor ...

Horoscopul zilei
22/04/2024 04:27

  CAPRICORN Poate o s-aveţi o discuţie - de principiu - referitoare la locuinţa şi o să vă decideţi fie acum dacă vă luaţi alta, ori o renovaţi doar, fie in ianuarie - februarie. E posibil s ...

HOROSCOPUL ZILEI
21/04/2024 05:34

BERBEC  Creativitatea ta este la cote maxime acum, deci profita de acest fapt. Este o zi ideala sa creezi orice cum ar fi sa scrii, sa pictezi, sa compui sau sa faci mici mestesuguri cu mainile tale dibac ...

Baba Vanga și Nostradamus profețesc Al Treilea Război Mondial: ce oras va arde din temelii la inceputul conflagratiei
18/04/2024 20:57

 Baba Vanga este renumită pentru serie sa de previziuni, unele dintre ele extrem de tulburătoare. Multe dintre acestea au fost consemnate de presă incă din timpul vietii ei. Chiar si după moartea sa i ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei