Campanie de donație medicamente Euthyrox în municipiul Iași

3euthyrox

Dimensiune font:

| 20-05-2020 00:00

Medicamentele vor fi eliberate gratuit celor cu afecțiuni tiroidiene care au ca recomandare acest tratament * cantitatea donată este destinată unui număr de 1.600 de pacienți și va dura până la epuizarea stocului aferent

 


Asociația Distribuitorilor Europeni de Medicamente a încheiat, cu avizul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, un acord de colaborare având drept parteneri Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România și Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune cu scopul de a contracara criza de Euthyrox din România, în contextul combaterii răspândirii pandemiei cauzate de noul coronavirus. Şi pacienții din Iași vor beneficia, prin intermediul farmaciilor Lara Farm, de o donație de 400 de cutii cu Euthyrox 100 mcg. Medicamentele vor fi eliberate gratuit celor cu afecțiuni tiroidiene care au ca recomandare acest tratament.

Cum se procedează?

Pacienții sau reprezentanții lor se vor prezenta, începând de miercuri, 20 mai 2020, în intervalul orar specificat în una dintre farmaciile Larafarm menţionate mai jos, având asupra lor rețeta, scrisoarea medicală sau orice alt document eliberat de medic, care să ateste necesitatea unui tratament cu Euthyrox. Fiecare solicitant va beneficia gratuit de o folie de Euthyrox 100 mcg, eliberată în baza unui proces verbal de predare-primire, astfel încât medicamentele să ajungă la cât mai multe persoane care au nevoie de el. Cantitatea donată este destinată unui număr de 1.600 de pacienți și va dura până la epuizarea stocului aferent.

Farmaciile implicate în campanie sunt următoarele:

Lara Farm Lascăr, Str. Lascăr Catargi nr. 1 (vis-à-vis de Direcția de Sănătate Publică Iași), Program eliberare donație Euthyrox: L-V: 17.30-19.30; S:11.00-15.00; tel 0332 803 332;

Lara Farm Alexandru, Str. Piața Voievozilor bl. A9 (zona Cinematograf Dacia), - Program eliberare donație Euthyrox: L-V: 18.00-20.00; S: 11.00-15.00; tel 0232 278 378;

Lara Farm Calea Chișinăului, Calea Chișinăului nr. 17 (clădirea Sinta), Program eliberare donație Euthyrox: L-V: 18.00-20.00; S: 11.00-15.00; tel 0332 803 131;

Lara Farm Cantemir, B-dul Nicolae Iorga nr. 37, Bl. N2, Sc. A, Program eliberare donație Euthyrox:  L-V: 18.00-20.00; S: 11.00-15.00, tel 0332 803 671;

Lara Farm Nicolina, Șos. Nicolina nr. 103, Bl. 1000, Program eliberare donație Euthyrox: L-V: 08.00-10.00; S: 11.00-15.00; tel 0332 803 901;

Lara Farm Moara de Foc, Șoseaua Moara de foc nr. 39 (lângă blocul Gelsor), Program eliberare donație Euthyrox: L-V: 18.00-20.00; S: 11.00-15.00; tel 0332 803 511;

Lara Farm Felicia, Str. Bucium nr. 36, în incinta Centrului Comercial Felicia Shopping Center, Program eliberare donație Euthyrox: L-S: 9.00-11.00; tel 0332 803 802;

Lara Farm Era, Șoseaua Păcurari nr. 121, în incinta Centrului Comercial Era Shopping Park, Program eliberare donație Euthyrox: L-S: 9.30-11.30; tel 0232 272 886;

Lara Farm Dobrovăț, Comuna Dobrovăț, sat Dobrovăț, Jud. Iași, Program eliberare donație Euthyrox: L-V: 9.00-11.00, tel 0232 322 804. Tudor DAMASCHIN

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Boala tăcută care este principala cauză de deces la nivel mondial. Un mare spital din Iași intră în lupta cu această afecțiune
02/05/2024 20:14

Conform statisticilor, hipertensiunea este, in continuare, principala cauză de deces la nivel mondial. Cifrele ne arată că peste 900 de milioane de persoane de pe glob se confruntă cu această problemă. I ...

Primarii de la țară care au rupt „blestemul” reabilitărilor aberante. „Ar fi păcat să faci o lucrare și apoi să o distrugi”
02/05/2024 19:59

Doi primari din judetul Botosani au invătat să prioritizeze proiectele edilitare, renuntand chiar la fonduri pentru asfaltări fiindcă aveau in executie lucrări subterane. Si-au asumat decizia tocmai pentru ...

Cum arată centrul unui mare oraș din România. Clădirile impresionante, un veritabil magnet pentru turiști
02/05/2024 17:25

In ultimii ani, Iasiul a devenit un punct de atractie extrem de important pentru turisti. Oameni din toate colturile Romaniei dar si din alte tări ajung in capitala Moldovei si răman impresionati de frumuseti ...

Prelevare de organe de la un pacient din Bulgaria, pentru un transplant la Iași
02/05/2024 16:11

Medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de la un donator aflat in moarte cerebrală din Bulgaria, pe baza protocolului de colaborare in domeniu dintre Romania şi ţara vecină. "Ieri a avut lo ...

Noi curse de pe Aeroportul Iași
02/05/2024 12:15

Din această lună au devenit operationale, de pe Aeroportul Iasi, cursele companiei aeriene EuroWings. Pentru inceput se vor opera curse regulate către Stuttgart si Dusseldorf, Germania, a anuntat managerul ...

Controale la toate legumele și fructele din toate piețele agro-alimentare
02/05/2024 12:13

Legumele si fructele din toate pietele agro-alimentare iesene vor fi verificate in vederea stabilirii nivelului de nitriti pe care le-ar putea contine. Directorul Societătii „Eco-Piata”, Radu Bot ...

Teatru liric din Iași, participare importantă la două festivaluri
02/05/2024 11:37

  Opera Natională Romană din Iasi va participa in acest an la SymphOpera Fest. Manifestarea la care vor fi prezenti, printre altii, solisti ai Operei Nationale Cluj-Napoca, precum si Filarmonica Nationa ...

Nouă candidaturi pentru funcția de primar al Iașului au fost admise de biroul electoral
02/05/2024 11:25

 Nouă candidaturi pentru functia de primar al Iasului au fost admise de biroul electoral. Dosarele altor trei candidati au fost respinse din cauza problemelor legate de listele de semnături de sustinere. ...

Nutriționiștii recomandă prudență maximă!
02/05/2024 09:00

Sărbătorile pascale ne bat la usă si, impreună cu acestea, mesele luate impreună cu familia si cu prietenii, din care nu lipsesc, aşa cum e tradiţia, meniurile elaborate, bogate in grăsimi si in zaharur ...

Dilema de Paște: luăm ouă gata vopsite, sau le vopsim acasă?
02/05/2024 08:45

Cu cateva zile inainte de Paste, in supermarketuri este forfotă. Romanii merg să se aprovizioneze si de pe listele de cumpărături nu lipsesc ouăle. Nu există Paste fără ouă vopsite, iar in comert găsi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei