Care sunt beneficiile regionalizării

default

Dimensiune font:

| 24-05-2013 08:40

* lipsa unor strategii de dezvoltare regionale şi incapacitatea de gestionare a decalajelor intraregionale sunt doar două dintre dezavantajele actualei structuri administrative a ţării * printre beneficiile regionalizării se numără o descentralizare eficientă, creşterea gradului de absorbţie a fondurilor UE şi asigurarea unei dezvoltări socio-economice echilibrate

România este singurul stat membru, de dimensiuni superioare mediei din Uniunea Europeană, care nu are regiuni administrative. Două rapoarte date publicităţii recent de Consiliul Consultativ pentru Regionalizare (CONREG) subliniază fără echivoc necesitatea reorganizării administrativ-teritoriale. Specialiştii prezintă, printre altele, lipsurile actualelor regiuni, fundamentele de bază pentru regionalizarea ţării şi beneficiile ca urmare a implementării unui astfel de proces.
„Nu UE ne solicită regionalizarea“
CONREG, format din specialişti din mediul academic, afirmă că principalele dezavantaje ale actualelor regiuni constau în lipsa proiectelor cu caracter interjudeţean, insuficienţa resurselor pentru cofinanţarea marilor proiecte, incapacitatea gestionării decalajelor intraregionale şi a dezvoltării cooperării interregionale, slaba cooperare directă cu regiunile dezvoltate ale UE şi caracterul asociativ (fărâmiţarea fondurilor prin proiecte repartizate judeţelor componente). „Nu Uniunea Europeană ne obligă să îmbunătăţim cadrul teritorial de guvernare, dimpotrivă, am putea spune că unele state ar fi interesate să nu accesăm decât o parte redusă din fonduri. Prin noul instrument de stimulare, statele care reuşesc să atragă banii alocaţi, pot primi prin redistribuire sumele care nu au fost atrase de alte state“, se afirmă într-unul din rapoartele CONREG.
Specialiştii precizează că orice întârzierea în regionalizarea ţării va aduce „prejudicii greu de estimat în acest moment“. „Costurile implementării unei astfel de structuri le estimăm ca fiind mult reduse, pentru că descentralizarea nu se poate face imediat după stabilirea cadrului administrativ, ci aceasta se consolidează pe măsura construirii instituţiilor specifice diferitelor niveluri de guvernanţă“, informează raportul CONREG.
Care sunt beneficiile regionalizării
Rapoartele CONREG identifică cel puţin zece beneficii care se pot obţine în urma procesului de regionalizare. În primul rând, se realizează o descentralizare eficientă, se optimizează procesele de guvernanţă şi planificare teritorială şi se asigură o dezvoltare socio-economică echilibrată. De asemenea, se pot crea regiuni competitive la nivel european şi internaţional, se reduc costurile sociale şi se eficientizează politicile regionale şi absorbţia de fonduri europene. Nu în ultimul rând, se poate crea un cadru optim pentru iniţierea şi implementarea de proiecte regionale ample şi cu impact. „Concluzia este că regionalizarea este absolut necesară, că acest moment nu trebuie ratat şi că există o serie de principii, criterii şi indicatori care pot servi la individualizarea unor regiuni administrative funcţionale“, se precizează în documentele citate. În privinţa structurii administrative, CONREG notează că în România se poate aplica modelul francez. Astfel, judeţele vor avea în continuare rol administrativ, acest statut fiind însă implementat şi la nivel de regiuni pe principiul subsidiarităţii. „Argumentul de bază în favoarea acestei opţiuni rezidă în faptul că disparităţile regionale majore în România nu sunt între macroregiuni, gen regiuni istorice, ci la niveluri inferioare, de subregiuni de dezvoltare, arii sociale, arii culturale, judeţe şi microregiuni“, se arată în raport.
Regiunile cele mai eterogene în interior sub aspectul dezvoltării sociale locale sunt Sud-Vest Oltenia , Sud-Muntenia şi Nord-Est, iar cele mai omogene sunt Centru şi Vest. Raportul realizează şi un top al localităţilor din România în funcţie de dezvoltarea socială a acestora. Potrivit actului, 11 din primele 20 de localităţi sunt din Transilvania, cea mai dezvoltată fiind Dumbrăviţa (judeţul Timiş). Dintre oraşe, raportul aminteşte de Voluntari, Predeal, Cluj, Buşteni, Sibiu, Sinaia, Bucureşti şi Timişoara. La polul opus, cea mai slab dezvoltată localitate din punct de vedere social este Neceşti din judeţul Teleorman. (Alex Andrei)

Fundamente de bază pentru reorganizarea ţării
Rapoartele citate amintesc şi principiile esenţiale în realizarea regionalizării: funcţionalitate (dezvoltarea sinergică a judeţelor), complementaritate (varietatea resurselor şi a funcţiilor deţinute de localităţi), solidaritate (echitate socială între locuri şi subregiuni), diversitate (varietatea potenţialului natural, economic, social şi cultural), competitivitate, eficacitate administrativă (accesibilitate relativ egală pentru toţi locuitorii unei regiuni) şi contiguitate (asigurarea continuităţii teritoriale).

Şase ore de dezbatere pe subiectul regionalizării astăzi la Iaşi
Vicepremierul Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltării, participă astăzi la Iaşi la prima dezbatere pe regionalizare organizată în afara Bucureştiului. La eveniment, care va avea loc în Aula Universităţii Agronomice, vor asista reprezentanţii CONREG, ai administraţiei publice locale din Regiunea de Nord-Est, ai societăţii civile, specialişti şi jurnalişti. În cadrul manifestării, vicepremierul Dragnea va susţine o prezentare intitulată „Regionalizarea şi descentralizarea, cel mai amplu proces de ţară de la integrarea României în Uniunea Europeană“.

 

 

Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:00

Google docs

22:17

COMUNA GROPNITA, JUDET IASI, sat BULBUCANI, tel/ fax 0232.414124, email: primariagropnita@gmail.com organizează licitație (etapa 2) în vederea concesionării spaţiilor din Dispensarul medical, aflate in domeniul public al comunei Gropniţa, judetul Iasi, în vederea amenajării de Cabinete medicale individuale şi Farmacie. Spațiile din Dispensarul Uman sunt identificate astfel: 3. Spaţiul nr. 3 - suprafaţă totală de 37,10 mp, situat la parterul clădirii Dispensarului medical (spaţiu de 16,55 mp-Administraţie+spaţiu de 3,75 mp-Oficiu+spaţiu de 8,80 mp-Hol+spaţiu de 4,20 mp-Depozitare+spaţiu de 3,80 mp-G.S.) 4. Spaţiul nr.4 - suprafaţa totală de 44,97 mp din care: 27,40 mp spaţii cabinete+17,57 mp spaţii comune, situat la etajul clădirii Dispensarului medical (spaţiu de 18,45mp-Camera pentru tratamente+ spaţiu de 8,95 mp-Centru personal); 5. Spaţiul nr. 5- suprafată totală de 32,47 mp din care: 14,90 mp spaţiu cabinet+17,57 spaţii comune ,situat la etajul clădirii Dispensarului medical (spaţiu 12,25 –cabinet stomatologie + 2,65 mp-Sterilizare). Concesionarea se face conform OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ și Hotărârii Consiliului Local nr. 110 / 18.12.2020. Informații privind documentația de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. Documentația de atribuire se poate ridica de la sediul Primariei comunei Gropnita, Compartimentul achiziții publice. Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar este de 50 lei, se poate achita in numerar la casieria Primăriei comunei Gropnița. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 21.03.2021, ora 12:00. Ofertele se depun la sediul Primariei, data-limita de depunere a ofertelor: 26.03.2021, ora 10:00, intr- un exemplar. Data și locul la care se va desfășura ședința publică de deschidere a ofertelor: 26.03.2021, ora 11:00 la sediul Primăriei comunei Gropnița, judetul Iasi. Denumirea, adresa, numărul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iasi, strada Elena Doamna, nr. 1A, CP 700398, tel 0232260600, fax 0332435700, email: tr-iasi-reg@just.ro
 Super concert și focuri de artificii în noaptea de Revelion
31/12/2019 15:29

  Cu ocazia trecerii in Noul An Primăria Municipiului Iasi va oferi din nou iesenilor traditionalul concert si focuri de artificii. Din păcate, programul anuntat initial al concertului a suferit o modi ...

FOTO - întâietatea la pețitul fetelor din Ruginoasa, tranșată de jandarmi!
31/12/2019 14:50

 Bătălia de la Ruginoasa, binecunoscuta incăierare de la sfarsit de an dintre deleni si văleni nu a mai avut loc! Cetele de urători, la fel ca in ultimii ani, au iesit pe ulite de la răsărit, doar c ...

Iaşul va avea un spital competitiv cu orice mare spital din lume
31/12/2019 14:22

Construcţia Spitalului Regional Iaşi va fi demarată mai repede decat ne-am fi aşteptat. Contractul de finanţare a fost semnat cu o zi inainte de incheierea anului 2019. „Am semnat, astăzi, contractu ...

Doar 949 ieşeni mai încasează indemnizaţie de şomaj
31/12/2019 14:20

* Iaşul inregistrează 8.242 şomeri, din care 3.723 sunt femei * dintre aceştia, doar 949 mai incasează indemnizaţie de şomaj, restul beneficiind doar de servicii de ocupare gratuite Conform ultimelor da ...

AJOFM Iaşi găseşte, lunar, de lucru pentru aproape 1.000 de oameni
31/12/2019 00:17

* principalii beneficiari sunt şomerii cu varste de peste 45 de ani, 3.221 dintre aceştia reuşind să-şi facă un rost in acest an * 2.711 sunt tineri intre 35 şi 45 de ani, 2.767 au intre 25 şi 35 de ani ...

„2020 ar putea fi anul creşterii gradului de integrare pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi”
31/12/2019 00:08

DA-IS Club (supranumit şi Club de Dezvoltare a Autonomiei şi facilitare a Integrării Sociale) este un proiect de suflet al Asociaţiei Nevăzătorilor din Romania, Filiala Judeţeană Iaşi, promovat de Oana ...

Sănătatea ieşenilor a devenit, în sfârşit, o prioritate
31/12/2019 00:03

La nivelul judeţului Iaşi au fost implementate, in acest an, mai multe programe de screeing prin care a fost evaluată starea de sănătate a populaţiei. Printre ele se numără afecţiunile canceroase, cele ...

Cereri trăsnite în justiţia ieşeană
30/12/2019 21:14

Una din cele mai trăsnite cereri de chemare in judecată inregistrate anul ăsta la Iaşi a fost cea din data de 19 decembrie, prin care reclamanta Maria C. a solicitat instanţei să-l oblige pe Sorin M. la r ...

Ultima săptămână din an, cea mai incendiară dintre toate
30/12/2019 21:13

După aproape două săptămani de aşa-zisă acalmie, pompierii ieşeni au fost ultra solicitaţi in acest sfarşit de an. Nu vorbim aici despre intervenţiile „casnice”, gen scos căţei de prin f ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei