Ce salarii primesc tinerii recruți din Armata Română

10

Dimensiune font:

| 21-03-2024 00:28

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a demarat, în februarie, o campanie de recrutare, punând la bătaie 5.093 locuri de soldați și gradați profesioniști. Spre surpriza multora, cererea a fost destul de mare, peste oferta disponibilă, ceea ce înseamnă că salariile și beneficiile oferite de Armata Română sunt destul de atractive pentru mulți.

Campania de recrutare lansată de Armata Română, în februarie, a fost ulterior prelungită, iar până la final, au fost înregistrate jur de 6.000 de candidaturi pentru cele 5.093 locuri disponibile. Pentru a fi declarați admiși, candidații au trecut prin mai multe etape în procesul de selecție, cum ar fi înscrierea, examinarea medicală și pregătirea dosarelor.

Cei interesați să se angajeze în Armata Română trebuie să aibă cetățenie română, un cazier juridic curat și să nu fie afiliați politic sau la organizații incompatibile cu profesia militară. De asemenea, există și alte criterii cum ar fi vârsta – între 18 și 45 de ani, absolvirea a cel puțin doi ani de liceu, precum și deținerea unui permis de conducere valabil.

Cât de mare este salariul în Armata Română

Soldaţii gradaţi profesionişti din Armata Română au un salariu cuprins între 2.000 şi 4.000 de lei, la care se adăugă sporuri în funcţie de specialitatea aleasă, precum și o indemnizaţie lunară pentru a acoperi o parte din chirie sau bani pentru hrană.

Pe lista beneficiilor se mai află asigurarea medicală și trainingul profesional asigurat de armată, dar și sporuri acordate în funcție de circumstanțe specifice. Cu toate aceste sporuri, valoarea salariului se poate dubla, în general. Cel mai mare salariu în Armata Română îl are maiorul, care cu sporuri cu tot ajunge undeva la 2.000 de euro.

Oricum, vorbim de un nivel salarial atractiv, după câte se pare pentru mulți români, care trec peste temerea de a fi trimiși pe front, dat fiind contextul internațional complicat, de la acest moment.

Din 2022 și până în prezent, aproape 13.000 de angajați au plecat din Ministerul Apărării de la începutul lui 2022. La acest moment, există un deficit de angajați de zeci de procente, aceasta deși au continuat să intre alte persoane în sistem, chiar mai multe decât cei care au plecat.

În prezent, Armata are circa 75.000 de militari activi, cea ce înseamnă undeva la jumătate, față de cât se dorește.

Se pregătește armata voluntară

Pentru a acoperi acest deficit Guvernul ia în calcul inclusiv armată voluntară, pe lângă rezerviştii voluntari care există deja.

În acest sens, a fost inițiat chiar și un proiect de lege privind militarii voluntari în termen, care include o pregătire de până la patru luni, costurile fiind acoperite de către Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Pentru acest nou statut sunt eligibili cetăţenii români, bărbaţi şi femei, cu domiciliul stabil în România, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care doresc să aibă o pregătire militară, a anunţat MApN. Se are în vedere astfel creşterea cantităţii şi calităţii rezervei de mobilizare, care s-a diminuat progresiv, din cauza suspendării serviciului militar obligatoriu pe timp de pace.

Pe timpul derulării programului de pregătire militară de bază, militarii voluntari în termen vor beneficia gratuit de cazare, drepturi de echipare şi de hrană, asistenţă medicală şi medicamente, precum şi de indemnizaţie lunară, similare militarilor în termen cu gradul de soldat (între 2.800 şi 3.200 de lei), şi se vor supune prevederilor legilor şi regulamentelor militare, după cum se arată în propunerea legislativă.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Primele vești bune legate de starea de sănătate a lui Florin Piersic. Anunțul medicilor după operația actorului
10/05/2024 13:36

Primele vesti bune legate de stare de sănătate a lui Florin Piersic. Marele actor a trecut printr-o operatie dificilă de schimbare a protezei de la genunchi, locul de unde a pornit infectia generalizată, ia ...

România va avea avioane de luptă care pot transporta arme nucleare
10/05/2024 13:27

Romania cumpără avioane de luptă F-35 iar acest model de avion poate transporta arme nucleare. Confirmarea privind capacitatea avionului F-35 de a transporta arme nucleare a fost oferită, in fata unui grup ...

Schimbare majoră pentru actele de identitate ale românilor. Ce se întâmplă cu certificatele de naștere, de căsătorie și de deces din anul 2024
10/05/2024 12:59

Incepand cu data de 24 septembrie 2024, actele de identitate ale romanilor vor putea fi eliberate digital in intreaga tară. Cătălin Giulescu de la Directia pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelo ...

SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Rachetele sunt evaluate la aproximativ 70 de milioane de dolari americani
10/05/2024 12:28

Statele Unite ale Americii urmează să vandă Romaniei rachete AIM-9X Sidewinder Block II, evaluate la aproximativ 70 de milioane de dolari americani, vanzarea fiind parte a unui efort de modernizare mai mare ...

Noi detalii despre starea de sănătate a maestrului Florin Piersic: Ce s-ar putea întâmpla cu actorul după ce a fost operat
10/05/2024 08:40

Actorul Florin Piersic a fost operat la Spitalul Foisor din Bucuresti. Florin Piersic a fost supus unei interventii chirurgicale extrem de dificile. Medicii de la Spitalul Foisor i-au montat maestrului o protez ...

Zelenski, mutare neașteptată în Ucraina: Un om-cheie, înlocuit
09/05/2024 19:01

Volodimir Zelenski, presedintele Ucrainei, a efectuat o schimbare in conducerea fortelor speciale ale armatei joi, marcand a doua modificare in jumătate de an a sefului acestei unităti care operează in terit ...

Sebastian Dobrincu, cel mai tânăr milionar din România, a fost diagnosticat cu o boală autoimună gravă: S-a declanșat acum 7 luni. Plângeam în pat de durere
09/05/2024 16:24

Sebastian Dobrincu, considerat cel mai tanăr milionar din Romania, a dezvăluit recent că se confruntă cu o boală autoimună gravă, acesta fiind motivul care l-a făcut să dispară din spatiul public timp ...

Vom avea polițiști tatuați. Persoanele cu tatuaje sau piercinguri corporale vor putea participa la concursurile de admitere ale MAI
09/05/2024 15:33

Persoanele cu tatuaje sau piercinguri corporale vor putea participa la concursurile de admitere in institutiile de invătămant ale MAI, atata timp cat acestea nu sunt pe fată sau gat sau alte zone ale capului ...

O poliţistă i-a pulverizat colegului său spray paralizant în faţă. Reacții dure: „Din păcate de asemenea mimoze și botoxate este plină poliția”
09/05/2024 14:10

Ceea ce trebuia să fie o intervenţie obişnuită pentru a calma o situaţie conflictuală s-a sfarşit prost pentru unul dintre poliţişti, dar şi pentru imaginea instituţiei, atunci cand colega sa i-a pul ...

Ucraina golește pușcăriile - 20.000 de deținuți vor fi trimiși pe front
09/05/2024 13:54

La fel ca Rusia in primul an de război, Ucraina apelează la detinuti pentru a suplini deficitul de soldati de pe front. Şeful grupului parlamentar al partidului ucrainean Slujitorul Poporului, David Arahamia ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei